Desi nu mai este recunoscuta de multa vreme ca unitate administrativa a Frantei, provincia Quercy traieste in continuare prin orasul sau de capatai: Cahors. Frumoasa localitate, infiripata in interiorul unui “cot” amplu pe care il face raul Lot, are intotdeauna ultimul cuvant de spus pe tema culturii locale.
De altfel, inceputurile sale coboara pana in timpul celtilor, cand era cunoscut sub numele de Divona sau Divona Cadurcorum. In vremuri mai recente, gloria acestui vechi oras avea sa vina in secolul al XIV-lea cand unul dintre localnici, Jacques Dueze, a devenit Papa Ioan al XXII-lea si si-a stabilit scaunul la Avignon. El a fost cel care a incurajat implicarea bancherilor lombarzi si a comerciantilor pe piata locala, oameni de la care au ramas buna parte din edificiile de patrimoniu actuale.
In ciuda declinului economic din secolul al XVIII-lea care l-a afectat sever in toate domeniile, Cahors pare a dori astazi sa-si recapete faima prin intermediul turismului. Nu este exclus ca peste o vreme sa i se distinga numele intre altele devenite deja nepieritoare, fiindca urme ale trecutului gasesti la tot pasul iar ambitia si ospitalitatea locuitorilor nu au limite.
Turistii francezi si cei mai bine informati din strainatate vin aici pentru a cunoaste indeosebi cartierul medieval si podul unic fortificat Valentre din secolul al XIV-lea. Aceasta capodopera arhitecturala este emblema asezarii si se zvoneste ca ar fi cel mai fotografiat obiectiv din Franta, in afara de Paris.
In perioada medievala podul Valentre era o componenta cunoscuta pe traseul pelerinilor care se indreptau se Santiago de Compostela, la fel cum a ramas pana astazi. Constructia ridicata intre 1308 si 1378 prezinta sase arcuri gotice si trei turnuri patrate.
Catedrala Saint Etienne din Cahors este o realizare de exceptie pentru stilul renascentist si merita cu siguranta o vizita. Biserica inceputa in secolul al XII-lea domina inca cartierele vechi din apropiere. Daca tot aveti de gand sa ajungeti in acest loc, luati in calcul sa va abateti aici intr-o zi de sambata sau miercuri, cand se organizeaza si targ in piata din fata catedralei. In timpul sezonului cald, veti gasi pe langa nelipsitele zarzavaturi, branzeturi locale, precum Rocamadour si vinuri pe gustul dumneavoastra.
In sud-vestul Frantei se produc o serie de vinuri interesante dar inca putin cunoscute pe plan european. Diversitatea este secretul aici, dar cel mai cunoscut poate este totusi vinul de Cahors, ce are o istorie de 2000 de ani. Orasul Cahors, a dobandit o buna reputatie in special pentru producerea asa ziselor vinuri negre, adesea folosite pentru a sustine vinurile mai putin substantiale de Bordeaux.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.
editor artline.ro