Sambata, 24 octombrie 2009, orele 17:00
UNATC, Studioul de regie „Ion Sava”, Str. Matei Voievod nr. 75-77, sector 2, Bucuresti
Moderator: Ovidiu Tichindeleanu
Participanti: Bogdan Ghiu, Konrad Petrovszky, Corneliu Porumboiu, Milo Rau
Contributii vizuale: Rozalinda Borcila, Andrei Ujica
Cu ocazia lansarii volumului Revolutia Romana Televizata va fi organizata o altfel de sarbatorire a celor doua decenii de la 1989: o celebrare critica a importantei Revolutiei, ca sursa a imaginatiei si eveniment-problema care nu se lasa dizolvat in niciunul din raspunsurile ulterioare va va capta cu siguranta atentia.
Cartea este o contributie la deschiderea unui spatiu critic nou, in care Revolutia e situata in context local si global: in frontiscipiul unei istorii globale care se deschide la sfarsitul Razboiului Rece, dar si ca moment germinativ al istoriei culturale a "postcomunismului". Impotriva tentativelor de improprietarire asupra Adevarului, dorim sa contribuim la intelegerea deschiderilor Revolutiei din 1989, vazuta ca intemeiere a raporturilor culturale dintre cele vazute, auzite si scrise, intre apel si actiune, o compunere a raporturilor de forte intre dorinte subiective, mass media, capital si puterea politica. Daca "adevarul Revolutiei nu va fi niciodata aflat", aceasta e fiindca orice revolutie contesta intregi paradigme ale gandirii si moduri de captare a politicului, iar in "revolutia televizata" sesizam tocmai actul de constituire al unui nou regim al adevarului si imaginatiei.
Alaturi de editorii Konrad Petrovszky si Ovidiu Tichindeleanu, contribuie autori care au oferit cateva dintre cele mai remarcabile reflectii asupra lui 1989: Bogdan Ghiu, poet, eseist si teoretician cultural, autor al volumelor Ochiul de sticla. Texte privind televiziunea 1991-1997, Evul Media (2002), Telepitecapitalism. Evul Media 2005-2009, regizorul Corneliu Porumboiu, autor al filmului A fost sau n-a fost (2006), regizorul Milo Rau, autor al documentarului-reconstituire Ultimul ceas al lui Elena si Nicolae Ceausescu (2009), a carui punere in scena va avea loc in premiera pe 10-11 Decembrie la Teatrul Odeon, si Andrei Ujica, al carui film realizat impreuna cu Harun Farocki, Videograme ale unei revolutii (1992), va furniza una dintre referintele vizuale de plecare.
Volumul Revolutia Romana Televizata. Contributii la istoria culturala a mediilor este publicat cu sprijinul financiar al Erste Foundation.
Cafe-bar Manifest este o platforma a programului intitulat Departamentul pentru Arta in Spatiul Public, ce migreaza in diferite spatii existente (cafenele, cluburi, cantine, in Bucuresti si in alte orase), oferind un cadru pentru dezbateri relevante sferei publice actuale. Departamentul pentru Arta in Spatiul Public este initiat si coordonat de Asociatia E-cart.ro in parteneriat cu Goethe-Institut Bukarest, Centrul European de Cultura Sinaia si Uniunea Arhitectilor din Romania. Program sprijinit de Erste Foundation. Parteneri media: Radio Romania Cultural, RFI Romania.