Cei care in luna decembrie s-au aratat interesati de oferta Tomis Plus la standul din hypermagazinul Carrefour, au fost invitati sa completeze un talon, prin care aveau ocazia sa castige trei mobiliere de bucatarie si o garsoniera in cel mai important proiect imobiliar dezvoltat in Constanta pana acum. Mos Craciun a extras din urna Tomis Plus, iar fericitii castigatori ai celor trei seturi de mobilier sunt Faruc Acmambet din Tuzla, Margareta Tuta din Craiova si Luiza Cornelia Ciobotaru din Navodari. Marele castigator al garsonierei este Stefan Cristea din Constanta. "Dupa un an de activitate incheiem fructuos 2007 cu aceasta tombola la care premiile sunt destul de substantiale", a declarat Eduard Ehsichian, directorul de marketing al Tomis Plus. Acesta a mai precizat ca, in spiritul sarbatorilor de Craciun, Tomis Development, antreprenorul general al complexului rezidential Tomis Plus a tinut sa infrumuseteze macar o zi din viata unor micuti institutionalizati din Constanta. Astfel, un grup de 24 de copii dintr-un centru de plasament constantean s-au distrat si s-au jucat la petrecerea organizata special pentru ei de Tomis Plus. "Am considerat ca este un gest frumos pe care il putem face pentru niste copiii care au nevoie de tot sprijinul comunitatii. Speram ca macar anul acesta sa fi ajutat si noi ca acesti micuti din centrele de plasament sa aiba sarbatori putin mai frumoase", a mai spus Eduard Ehsichian, directorul de marketing al Tomis Plus.