Un alt spectacol, care îi are în vedere mai ales pe tinerii din Şimleu, va avea loc în 22 decembrie, începând cu ora 13,00 la aceeaşi Casă de Cultură. Cu această ocazie, publicul îi va putea asculta pe Mihai Trăistariu, Oops!, Laurenţiu Ungureanu, Kripton şi Jasmine. Pentru cei mai mici dintre şimleuani care veni cu colindul, începând de astăzi, Primăria Şimleu a pregătit 1.000 de pachete cu dulciuri şi surprize. Tot în spiritul Crăciunului şi tot pentru cei mici, administraţia locală a pregătit alte 500 de daruri care vor fi împărţite în grădiniţele din oraş. De asemenea, 80 de persoane vârstnice vor primi pachete constând în alimente, valoarea fiecărui dar fiind de 35 de lei.
Un moment special va fi pregătit, săptămâna viitoare, pentru cuplurile de bunici care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie. Astfel, 13 familii vor fi serbate la Primăria Şimleu Silvaniei, unde, într-un cadru festiv, vor primi diplome din partea autorităţilor locale şi vor ciocni cu acestea o cupă de şampanie.
Gaz metan extins
În ceea ce privesc lucrările de introducere a gazului metan în oraşul Şimleu Silvaniei, primarul Ţurcaş a afirmat că acestea se derulează în această perioadă în cartierul Unităţii Militare. În parteneriat cu firma Amarad, cea care se ocupă de introducerea gazului în oraş, autorităţile locale au dispus investirea sumei de 160.000 de lei pentru ca zona amintită anterior să fie racordată la această utilitate. Până acum, lucrările sunt în grafic, introducerea gazului în Şimleu fiind realizată la blocurile de apartamente, dar şi la locuinţele tip casă, unde proprietarii au solicitat branşarea la sistemul de gaz. În ceea ce priveşte străzile lăturalnice şi satele componente Bic şi Cehei, gazul va fi introdus doar dacă interesul din partea populaţiei este unul suficient de ridicat. Prioritatea firmei Amarad, dar şi a administraţiei locale a fost de a fi branşaţi la gaz în primul rând utilizatorii casnici, iar mai apoi consumatorii comerciali şi economici.