Legea religioasa evreiasca cere si astazi fiecarui evreu sa lase in casa sa o camaruta neamenajata sau un colt de zid nevaruit in amintirea Ierusalimului pradat si pierdut. Coperta volumului este realizata de pictorita Mihaela Schiopu. "Romanul lui Lion Feuchtwanger devine un asemenea colt nevaruit", ne declara editorul Tesu Solomovici, care semneaza si prefata cartii. "Ambitia lui Lion Feuchtwanger, scriitor german de origine evreiasca, de a rescrie, dupa 2000 de ani, in secolul XX, istoria razboiului iudeilor, fixata pentru posteritate de un alt scriitor evreu, Josephus Flavius, in secolul I (d. Chr.), emotioneaza. Fata in fata stau cele doua cronici, "Razboiul Iudeilor", al lui Josephus Flavius si "Razboiul Evreilor", al lui Lion Feuchtwanger. Nu spre a le compara exista ele, le vad destinate prin ingemanare unui destin insolit. Ambii autori si-au scris cartile in exil". Josephus Flavius, pe numele sau adevarat Iosif Ben Matatiahu, s-a nascut la Ierusalim. In anul 66 (d. Chr.) tanarul rabin comanda armata evreiasca din Galileea. La Iotapatta, trupele evreiesti comandate de el au rezistat 47 de zile atacurilor cohortelor romane conduse de generalul Vespasian. Cand rezistenta devenise inutila, marele rabin imbracat in zale de general, se gandeste sa capituleze sau sa fuga. Vrea sa traiasca cu orice pret, sa vada si sa fie martorul evenimentelor tragice care vor urma, pentru a scrie si a lasa posteritatii adevarata istorie a razboiului evreilor impotriva Romei si a caderii Ierusalimului. Dar e impiedicat sa fuga. Generalul evreu se refugiaza cu inca 50 de luptatori si notabili evrei intr-o pestera, apoi, cu totii, decid sa se ucida unul pe celalalt, pentru a nu ajunge in sclavia romana.
O loterie norocoasa, sau manipulata, face ca Iosif si unul din locotenentii sai sa ramana ultimii. Ei au renuntat in cele din urma la sinucidere si s-au predat. Vespasian a dorit sa-l vada pe ilustrul sau prizonier, care ii profetizeaza ca va deveni imparat. Impresionat de profetie, generalul roman il gratiaza pe evreu, care, din prizonier devine un membru neinarmat al taberei romane. Dupa caderea Ierusalimului, "Iosif, omul Romei", isi va schimba numele in Josephus Flavius, in onoarea dinastiei imperiale flaviene, si va trai pana la sfarsitul vietii sale la Roma. In istoriile scrise la Roma el polemizeaza adesea cu acuzatiile de tradare, dar mult mai pregnant apare zbuciumul sufletesc al fostului general evreu in cartea lui Feuchtwanger. Scrierile lui Josephus Flavius, chiar daca nu pomeneau de Iisus Hristos, au contribuit la triumful crestinismului. In Occidentul Latin, istoriile lui Josephus Flavius devenisera aproape un text sacru.
Eruditul jesuit R. P. Hardouin aprecia in urma cu trei secole opera lui Josephus Flavius ca pe-a 5-a Evanghelie. Evreii insa nu l-au iertat pe fostul lor general, rabinii au impus tacerea in jurul numelui sau. Marturia oculara a rascoalei evreiesti si a reprimarii ei cumplit de sangeroase, a incendierii Marelui Templu si a dispersarii evreilor in lume a fost inscrisa pe pergament de Josephus Flavius la Roma. Feuchtwanger si-a scris cartea, in exil, la New York. Tragedia evreiasca din anii 66-73 (d. Chr.) a turnat in calimara celor doi autori evrei cerneluri diferite. Multe din intamplarile istorice sunt altfel povestite, adesea, perspectiva difera, Josephus Flavius trebuia sa aiba grija de bunavointa protectorilor sai romani, in timp ce Feuchtwanger avea putinta sa circule prin culoarele create de cele doua milenii de istorie consumate de la tragicele evenimente. Cu prudenta Josephus Flavius, mai apasat Feuchtwanger, nu evita sa spuna ceea ce imparatul Hadrian ii marturiseste celui care ii va fi urmas, Marc Aureliu: "Am putut sa distrugem zidurile masive ale citadelelor evreiesti, dar nu am putut sa impiedicam aceasta rasa evreiasca sa ne spuna: NU!" "Reeditez cartea lui Lion Feuchtwanger cu convingerea ca literatura, uneori, poate dezvalui mai mult decat istoria intru stabilirea adevarului", declara editorul Tesu Solomovici.
