Cunoscut initial ca Wunderkammer, cabinetul de curiozitati este mentionat pentru intaia oara in 1599, in cartea lui Ferrante Imperato “Dell’Historia Naturale”, publicata la Neapole. Autorul, el insusi un pasionat colectionar si naturalist, o ilustreaza cu o gravura infatisand propriul cabinet de curiozitati, aratand astfel ca la inceput cel putin o astfel de camera (suntem departe de micile aglutinari de obiecte de mai tarziu) dorea sa fie un veritabil mic muzeu de stiinte naturale, in care se regaseau oase, reprezentari adesea fanteziste ale animalelor exotice, piei tabacite si blanuri, tablouri si gravuri, seminte, fructe si flori uscate. Un microunivers al lumii vii, pe care stiinta secolelor XVI-XVII incepea sa o descopere si mai ales sa o catalogheze, dandu-i astfel sens si coerenta. Dar daca Imperato ramane in istoria acestei pasiuni ca un pionier se poate presupune ca nu a fost primul – desi probabil era cel dintai care intuia importanta unei asemenea colectii ce prefigura muzeul de mai tarziu – ulterior noua ocupatie s-a extins in toata Europa, fiind una dintre activitatile preferate mai ales de capetele incoronate, pe masura prestigiului sacru al monarhiei.
Vom gasi in secolele urmatoare astfel de “cabinete” in Germania, Franta, Anglia, Italia, in Olanda, practic pretutindeni unde existau negustori, nobili, aristocrati care sa isi permita sa aiba o incapere separata pentru piesele adunate, sa le poata cumpara (mai ales cele exotice, nu arareori falsificate, puteau sa coste enorm), sa poata tine legatura cu vanzatorii si alti pasionati, dar si sa aiba prieteni care sa ii poata admira si intelege colectia. Le regasim ca Kunstkammer sau Wunderkammer, ca studiolo sau stanzino, este camera miracolelor, a pieselor unice, a falsurilor si documentelor, artei si obsesiei de a reproduce varietatea ametitoare a lumii din afara casei prin intermediul obiectelor simbolice alese.
Colectionari, fanatici, pasionati
Unii vor prefera haosul enciclopedic, altii deja incep sa aranjeze in stil baroc toate curiozitatile adunate pentru reprezenta spatii geografice, epoci istorice, anotimpurile, se folosesc reprezentari oculte, alchimice si magice, in vreme ce in alte cabinete de curiozitati se prefera organizarea stiintifica, sobra, rigida chiar. Esentiala nu este neaparat organizarea cat originea si zonele de interes ale celui suficient de bogat pentru a-si permite sa colectioneze raritati si ciudatenii, fie pentru o intreaga incapere, fie pentru o biblioteca fixata pe un perete sau, ulterior, pentru un spatiu restrans, cat un dulap, eventual gandit de la bun inceput pentru piese mici si miniaturi. Iar aceste cabinete, piese de mobilier lucrare adesea de mesteri foarte apreciati in epoca, erau interesante in sine prin liniile fine, decoratiunile exterioare si felul in care era pregatit interiorul pentru a prezenta obiectele de colectie. Conteaza enorm educatia si lecturile, prietenii si mediul in care traieste, sumele de care dispune, oamenii si mai ales negustorii de raritati pe care ii cunoaste. Iar clasificarea de baza ce impartea obiectele in naturalia (stiinte naturale) si artificilia (obiecte facute de mana omului, de la arta la arme si monezi) reprezenta doar un punct de plecare, prea putini colectionari rezumandu-se la o singura categorie. Totul poate fi inclus daca proprietarul simte ca se potriveste, ca un puzzle variat, fara sfarsit si practic fara reguli stricte si sufocante.
Sange de dragon, geme si exotism
La prima vedere un cabinet de curiozitati, fie ca era vorba de o intreaga incapere, fie doar de piesa de mobilier, parea dominat de haos. Picturi si artefacte antice, monezi, arme, cranii (umane sau de animal), obiecte aduse din Orient sau
arta africana, grafica, pumnale, oase despre care posesorii jurau ca apartin unor fiinte fabuloase, relicve religioase, carti si documente unice, pietre, cristale, plante uscate, insecte, seminte, substante ascunse in sticlute si pocaluri minunat confectionate, vaze si cupe, scoici, stele de mare, fluturi prinsi in spatele ramelor de sticla, mulaje si statuete de mici dimensiuni, practic tot ce era aparte, bizar, deosebit, straniu , infricosator, neobisnuit. Orice cabinet de curiozitati, indiferent de dimensiunile colectiei, parea ca ii apartine unui magician din imaginarul gotic, si tocmai acest amestec de eclectic, socant si frumos atragea. Fiecare colectionar avea libertatea absoluta de a aduna acolo ceea ce il interesa, asa ca nu existau doua Kunstkabinett identice, si nici nu si-ar fi dorit cineva. Faptul ca nu putini dintre ei frecventau societati secrete sau discrete, fiind pasionati de ezoteric, ii facea sa adauge colectiei si astfel de piese.Nu lipseau craniile si oasele de sirena, dragon (sau sangele acestei creaturi mitice), spiridus, dar li se alaturau si oase care purtau urme de malformatii, animale diforme, in buna vecinatate cu geme, cristale, roci sau plante si fructe exotice, uscate sau conservate in diverse moduri. Nu existau limite, doar forta financiara si imaginatia colectionarului, dar conta si inventivitatea falsificatorilor, pentru ca nu putine dintre piesele cu adevarat rare, insotite de povesti pe masura, erau simple falsuri similare celor care vor fi intalnite mai tarziu in caleidoscopul oferit de circuri si spectacolele cu monstri, acei “freaks” care ii vor aduce faima si ulterior falimentul unui P.T. Barnum. Oroarea si ineditul erau criteriile de referinta, abia apoi valoarea estetica (desi uneori tocmai aglutinarea de piese diverse le punea in valoare intr-o maniera unica) sau cea financiara, desi putem presupune ca existau rivalitati si invidii in cercurile acestor colectionari bogati si pasionati. Fie ca era vorba de monarhi (multi au fost atrasi de aceasta pasiune), medici si cercetatori, nobili, negustori instariti care se impuneau deja prin avere in viata publica si politica, descendenti aproape ruinati ai vechilor familii, chiar si vanzatori (sau falsificatori) de curiozitati, atractia cabinetului a ramas pret de secole la fel de puternica, iar tentatia de a reduce universul la spatiul unui micro-muzeu si a te prezenta pe tine ca proprietar, curator si cunoscator a fost mereu seducatoare.
Cabinetele devin muzee
Privite mai tarziu cu fascinatie si interes, cabinetele de curiozitati isi pastreaza farmecul vetust si evoca o atmosfera astazi pierduta sau mai curand translatata in galerii si muzee, mai ales daca se tine cont ca nu putine astfel de colectii aveau sa devina punctul de pornire pentru institutii prestigioase de mai tarziu, cand muzeul devine un simbol al culturii si civilizatiei, un reper esential care marca dezvoltarea unui oras si prin extensie a statului. Dar in afara cladirii si a regulamentului de functionare, adesea revolutionar pentru moravurile si moda vremii, un muzeu avea nevoie de
colectii. Destui dintre pasionati au lasat prin testament cabinetele lor (multe fiind prea bogate pentru o singura incapere, fie ea si generoasa), unor muzee ce pot fi vizitate si astazi. Inceputurile British Museum spre exemplu se leaga de colectia prestigioasa si foarte admirata a medicului Hans Sloan, piesele adunate cu migala de Cosimo Medici (si de urmasii sai) au ajuns la Galeria Uffizi din Florenta, Muzeul Prado din Madrid pastreaza si astazi comorile lasate de regele Carol al III-lea (monarhul fiind atras deopotriva de stiinte naturale, arta si obiecte exotice), iar lista poate continua. La fel de adevarat este ca multe astfel de cabinetele de curiozitati au disparut, fiind risipite si vandute de mostenitori atat din ratiuni financiare, cat si pentru ca moda dispare pentru o vreme, fiind redescoperita mai curand de curatori si specialisti sub forma expozitiilor temporare si a organizarii anumitor sectiuni din muzeele moderne pentru a evoca tocmai atmosfera de atunci. Dar in paralel cu prezenta fizica a curiozitatilor intr-o colectie adunata cu grija, cheltuieli adesea imense si acea devotiune a cunoscatorilor cabinetul de curiozitati isi face prezenta si in artele plastice, initial sub forma gravurilor, ulterior in bogate tablouri in uleiul grele, nuante catifelate, inchise, devenind un tip distinct de natura statica, presarata adesea cu simboluri reprezentative. In definitiv nu putine Wunderkammer aveau cel putin un craniu (memento mori), piesele primitive trimiteau la inocenta si libertate, frumusetea pietrelor pretioase si a bijuteriilor la zadarnicia pacatoasa si blamabila a luxului, etc. Cumparatorii erau nu doar posesorii de cabinete, ci si cei care din varii motive nu si le permiteau, si nu doar din ratiuni financiare, dar si pentru ca cei mai cunoscuti colectionari ajungeau sa capete in cadrul comunitatii greutatea unui cunoscator, a unui specialist, care nu putea fi contrazis si nici macar imitat, cel mult admirat de profani.
De la Wunderkammer la online
Mai exista astazi cabinete de curiozitati in afara muzeelor si a expozitiilor? Dincolo de interesul pentru istoria in care cel mai adesea se intalnesc regi, printi si nobili, trecerea timpului si familiarizarea cu prezenta muzeului (de stiinte, de arta, de istorie, etc) a produs si o veritabila democratizare a conceptului de Wunderkammer sau Kunstkabinett. Poate ca nu mai exista la dimensiunile de odinioara, dar luand ca reper mediul online nu putini sunt cei care incearca sa recreeze – cu rezultate adesea surprinzatoare – astfel de colectii, in care arta si bijuteriile, oasele si ciudateniile, scoicile si insectele, arta polineziana sau chinezariile, alaturi de miniaturi baroce si geme in culori stinse se intalnesc asa cum o faceau si in urma cu secole. Exista in continuare comunitati de pasionati, sfaturi si ghiduri, se publica volume docte sau dimpotrive agreabile si usoare despre cabinetele de curiozitati. Trecutul reuseste mereu sa revina, adesea in forme surprinzator de conservatoare, iar bizarul, neobisnuitul, macabrul si exoticul isi vor gasi mereu atat cumparatori, cat si privitori (care adesea devin la randul lor colectionari).
Foto:
1. Ferrante Imperato - cabinetul sau de curiozitati
2. Frans Francken II - Cabinetul de curiozitati, 1619
3. Domenico Remps - Cabinetul de curiozitati, 1690
4. Jan Brueghel - Simtul vazului, 1618
Sursa foto: pinterest.com, wikimedia.org, traveltoeat.com
