Am fost de nenumarate ori intrebati daca suntem pro sau contra playback. Gramezi intregi de ziaristi si realizatori de emisiuni care mai de care mai interesante
ne-au urcat la fileu aceasta intrebare.
La orice emisiune care se respecta se aduce aminte de acest fapt, acest pacat, aceasta barna in ochiul audientei. Cum lipseste ceva in dialogul purtat intre invitati si gazda sau dialogul se lasa purtat spre intrebari cu raspunsuri simple "da, nu, poate", apare celebrul subiect. Playback. Avem pana si o noua lege, care ii obliga pe realizatorii de emisiuni sau spectacole sa afiseze adevarul despre acea cantare. Propunem ca si la
talk-show-urile cu invitati celebri sa apara "hotz" sau "om de omenie" in functie de statutul si de inceperea sau neinceperea urmaririi penale a invitatului, fie el politician, om de afaceri sau fiu. A fi un fiu de biznizmen in ziua de azi e ca si cum l-ai prinde pe D-zeu de un picior. Dar sa revenim la ce doare mai tare. Facem playback sau nu? Noi am recunoscut-o la nenumarate concerte: facem playback si in rate, doar cu buletinul. Si cantam laif, englezeste scris, life. Nu live! Life. Cantam viata!
Daca o anumita formatiune hip-hop, la un moment dat, in goana dupa un boom publicitar, a pornit o asa-zisa campanie anti-playback, aceasta guma de mestecat lasata pe etajera din baie seara, inainte de culcare, a fost luata si purtata din gura in gura de cat mai multi interesanti. Drobul de sare al lui Creanga e in microfonul tinut strans de manutze celebre.
Studiul de caz al
playback-ului.
Playback-ul este obligatoriu in Romania. E ca tractorul pentru soselele patriei. Nu ai cum sa nu fii la un moment dat, ca artist, pus in fata faptului implinit. Sa ajungi la o televiziune sau la un eveniment, fie el tinut intr-o discoteca sau in aer liber, si sa nu fii obligat mai mult de imprejurari decat de incapacitatea ta de a-ti face aceeasi treaba pe care ai facut-o in studio si pe scena. Pentru a reusi intr-o cantare live ai nevoie de aceleasi conditii ca o trupa rock. Scule! Cabluri! Inginer de sunet! Repetitii! E clar ca multitudinea de trupe aparute de curand, de tinere vlastare cu cromoplatinul iesit si cu fundul pe afara sunt fane playback! Pentru ca repetitiile se fac doar pentru a invata leganatul "2 pasi inainte, unul inapoi" intitulat sincron. Cantarea s-a facut o data, in studio, iar de atunci e o repetitie generala, cu un microfon tinut in sila la nivelul gurii. Recunoastem ca sunt momente in care esti nevoit sa te simti ciudat, mai frumos spus. Momente in care pana si noi realizam cat de ipocrit poti sa stai cu un microfon care nu merge, mimand versurile si incercand sa traiesti totusi melodia, astfel incat lumea sa creada ce vede. Dar momentele acestea se repeta doar la anumite emisiuni, unde niciodata nu vei fi servit cu posibilitatea unei cantari live. Dar de la a fi obligat, din motive care nu tin de tine, si a fi intr-un playback toata viata, e cale lunga!
Noi ne-am saturat de acest subiect. E indeajuns discutat, criticat si nu mai are nici o noima. Cine face playback sa faca, cine nu sa incerce sa cante live unde si cu cine poate! Sita audientei cerne nonstop, iar in afara de cei care isi vor multumi fanii si privitorii cu un show adecvat, nu vor mai exista proiecte si artisti jenibili. Arta cere sacrificii. Le propunem unora sa isi piarda chiar interesul de a face arta.
Strangem cablurile, microfoanele si mixeru. Azi plecam in playback la Brasov!
