Banii reprezinta valoarea despagubirii pe care statul roman o va plati posesorului de buna credinta a celor 4 bratari dacice, astfel incat acestea sa fie recuperate si sa intre in proprietatea publica a statului roman si in administrarea institutiilor specializate.
"Specialistii considera ca valoarea fiecarei bratari este in jur de 1,5 milioane euro, fiecare dintre ele cantarind in jur de 1 kg, aur masiv", a declarat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor.
Valoarea despagubirii este echivalenta celei platite de posesor pentru achizitionarea acestor bunuri culturale, conform Conventiei UNIDROIT din 1995 privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, ratificata de Romania prin Legea nr. 149/1997.
Potrivit Conventiei UNIDROIT, in momentul restituirii, posesorul unui bun cultural furat are dreptul la plata unei compensatii echitabile daca dovedeste ca nu a stiut sau nu a putut afla ca bunul era furat si ca a actionat cu diligenta cuvenita la achizitionarea acestuia.
In urma expertizei muzeografice, expertii au stabilit ca cele 4 bratari spiralice identificate sunt autentice. Acestea sunt din aur, au intre 900-1100 g, apartin unei categorii de podoabe tipic dacice, databile in a doua jumatate a sec. I a.Chr, provin de pe teritoriul Romaniei si trebuie incadrate in inventarul Patrimoniului Cultural National, clasa Tezaur.
"Bratarile sunt obiecte extraordinare de patrimoniu national, care nu au fost niciodata aratate marelui public. Incercam ca in preajma Craciunului sa le expunem tuturor celor interesati sa le vada. Le vom prezenta intr-o expozitie gazduita de Muzeul National de Istorie", a afirmat ministrul Iorgulescu.
Mircea Orascu