Numai ca asta nu e suficient. Degeaba avem sali proaspat renovate, cand se fac adevarate exercitii de echilibristica pentru a strange laolalta distributia risipita in sapte zari pentru o amarata de repetitie. Cand pregatirile pentru o premiera dureaza cateva luni de zile, iar energiile se consuma mai degraba in programarea de intalniri la care sa poata participa toti actorii ascunsi prin studiourile de filmare ale televiziunilor, decat in gasirea de solutii spectacologice creative, cand verile poti sa dai cu tunul si nu gasesti un spectacol de vazut, fiindca "artistii" trebuie sa ia concediu, atunci ajungi sa astepti cu nerabdare turneele teatrelor din provincie, ca sa-ti aduca aminte ca mai exista oameni care fac aceasta arta din pasiune.
In aceasta primavara au "descins" in Capitala teatrele din Piatra-Neamt, Arad si Timisoara (ultimul isi prezinta spectacolele chiar zilele acestea), toate trei trezite dupa lungi letargii, gratie unor noi directori care au ambitia de a-si arata productiile recente. Si bine fac: fiindca de la Arad a venit un spectacol care a starnit dezbateri - Iubirea Fedrei, in regia lui Mihai Maniutiu - iar Timisoara si-a deschis marti, 13, turneul cu un alt prilej de controverse - Athenee Palace, un spectacol despre compromisurile istorice ale romanilor. Daca in primul caz era vorba despre un text al Sarei Kane, autoare care a facut valuri imense in teatrul lumii pana sa ajunga la noi, socand prin cruzimea si cinismul cu care judeca sexualitatea, in cel de-al doilea, spectacolul semnat de Alexander Hausvater a atras atentia prin dimensiunea pronuntat politica - tezista, au spus unii - pe care o are. Dupa ambele spectacole am vazut, dupa multa vreme, oameni iesind din teatru si vorbind inflacarati despre ceea ce vazusera. Unii pro, altii contra, dar cu totii pasionati de discutie, gandindu-se in continuare la ideile care le fusesera comunicate. Oare nu in asta se masoara reusita unui spectacol de teatru? cristina.modreanu@gandul.info
Cristina MODREANU
