2. Prima lui chitara a fost una modesta, costand doar 18 dolari, desi pentru inceputul anilor '60 si pentru o familie nu prea instarita nu era totusi o suma de neglijat. Dimpotriva. Mai tarziu, dupa ce deprinsese macar o parte din acorduri si invatase mai mult sau mai putin primele piese folk, si-a dat seama ca are nevoie de o chitara electrica. A gasit una dupa cum isi aminteste in autobiografia Born to Run la pretul de 69 de dolari, enorm pentru familia Springsteen. A vandut pentru 35 de dolari o masa de biliard pe care o avea de ceva vreme, iar restul a venit dintr-un imprumut facut de mama. O chitara Kent, produsa in Japonia, prima lui chitara electrica. Iar prima piesa pe care a incercat sa o cante pe noul Kent a fost Honky Tonk de Bill Doggett, iar prima trupa a fost The Merchants, mai mult o joaca decat un proiect serios. Mai tarziu se va numi Rogues, dar deja - dupa cum isi amintea Springsteen - lucrurile incepusera sa se miste. Iar ceea ce faceau impreuna semana cu ce auzeau pe discurile single de 45.
3. Primul cantec pe care a invatat sa il cante pe chitara a fost "Twist and Shout" in versiunea The Beatles (inclusa pe primul album al formatiei, Please Please Me din 1963) si peste ani avea sa ramana nu doar una dintre piesele preferate, dar si o prezenta obisnuita in concertele The Boss. O alta sursa de inspiratie a fost Elvis Presley, pentru care Bruce chiar a scris o piesa, Fire, al carei demo l-ar fi trimis la Graceland cu putin inainte de moartea lui Presley. De fapt micul Bruce l-a descoperit pe Elvis Presley la fel ca majoritatea viitorilor fani, odata cu aparitia acestuia in emisiunea The Ed Sullivan Show, pe cand Springsteen avea doar sapte ani.
4. In copilaria viitorului muzician casa familiei din Freehold, New Jersey, se gasea la mica distanta de o fabrica Nestle, asa ca adesea puteai sa simti mai toata ziua aroma de ciocolata si cafea, transformand o zi obisnuita intr-o pagina din povestea lui Willy Wonka.
5. Dupa decenii de concerte Bruce Springsteen a reusit sa cante anumite piese de un numar impresionant de ori, peste 1000, si potrivit setlist.fm recordul absolut este detinut de clasica Born to Run, care pana in 2019 a fost auzita live de 1746 de ori. Thunder Road detine un onorabil loc secund (1426 de ori), iar Dancing in the Dark (1018), Born in the U.S.A. (989) sau The Promised Land (1376). Cum un concert Bruce Springsteen ajunge sa depaseasca trei ore, traite la o intensitate uluitoare, foarte probabil si aceste recorduri ar putea fi depasite in viitor.
6. Fanii care si-ar dori sa consulte (probabil) cea mai importanta colectie dedicata muzicianului trebuie sa isi faca o programare la Universitatea Monmouth din New Jersey, SUA, unde se gaseste The Bruce Springsteen Archives and Center for American Music. O denumire poate pretentioasa, cu siguranta descriptiva, practic o arhiva cu peste 35 000 de unitati despre viata si cariera acestuia. Fie ca este vorba de fotografii si periodice, obiecte personale, postere, fotografii, versuri si manuscrise, scrisori si documente diverse, de departe este o mina de aur pentru o eventuala biografie,
7. Din 1999 o planeta minora poarta denumirea de 23990 Springsteen.
8. Porecla devenita renume de "The Boss"? Chiar daca initial nu i-a placut, trebuind sa se obisnuiasca treptat, Springsteen insusi era "responsabil" pentru ea. In perioada cand canta in cluburi, mult inainte de cariera de succes, se impusese repede ca liderul incontestabil, asadar si cel care primea bani de la patroni si ii impartea colegilor. Asa ca de fiecare data cand voiai banii sau aveai o problema singurul la care te puteai duce era "The Boss".
9. In videoclipul oficial pentru Glory Days apar atat prima sotie a muzicianului, Julianne Phillips, cat si cea de a doua (si actuala) Patti Scialfa.
Foto: wikipedia.org, goodreads.com, thesun.co.uk