Pe data de 7 octombrie cei care iubesc arta si mai ales cei fascinati de viata si creatiile lui Hieronymus Bosch vor putea urmari la Happy Cinema Bucuresti un documentar care este mai mult decat o simpla prezentare, fie ea si exhaustiva, a lucrarilor unui artist despre care nu s-au pastrat prea multe informatii biografice. Cine a fost Bosch? Cum a ajuns sa realizeze compozitiile atat de minutioase care i-au adus faima postuma? Cat dintre ideile, temerile, temele, marile motive si gandirea epocii poate fi regasit in minutioasele picturi? A fost Bosch influentat de alti pictori ai vremii sale, de credintele religioase populare sau dimpotriva se poate presupune ca a folosit teme si detalii de inspiratie oculta?
"Bosch - The Garden of Dreams" este la prima vedere un documentar centrat pe "Gradina Placerilor Pamantesti", poate cea mai cunoscuta dintre lucrarile sale, insa este mai mult decat o biografie, o monografie sau critica de arta in format video. Care sunt semnificatiile acestei compozitii, cum si-a ales Bosch personajele, culorile, perspectivele si nenumaratele detalii, si mai ales este lucrarea un joc detaliat sau o naratiune in cifru? O calatorie de culoare, istorie si lumina, imaginar si fascinatie in lumea unuia dintre cei mai originali, neintelesi si controversati artisti din toate timpurile.
Pretul biletului este de 26 lei.