Boris Buzila - In prezenta stapanilor

Editura Compania a publicat in 1999 in colectia Clarobscur memoriile jurnalistului Boris Buzila, cu titlul "In prezenta stapanilor" si subtitlul definitoriu "Treizeci de ani de jurnal secret la Romania libera". Boris Buzila a lucrat la cel de al doilea ziar al tarii, cel "de stat", spre deosebire de cel "de partid" (Scanteia) pret de trei decenii, practicand in conditiile de atunci o meserie pe care o iubea, chiar si asa, deformata si suie, dedicata doar Partidului si familiei Ceausescu.

Dar printre vizitele de lucru - alaturi de Dej, in tara, in strainatate, multe descrise savuros, cu detalii de negasit in orice istorie conventionala - serviciile care trebuiau facute, reportajele de pe santiere, sedintele de redactie si interminabilele sedinte de partid, Boris Buzila a gasit timpul si energia pentru o indeletnicire periculoasa si "secreta".

Asemeni lui Winston Smith, eroul lui Orwell din 1984, jurnalistul s-a decis sa tina un jurnal, pe care l-a ascuns si l-a completat cu tot ce i s-a parut mai interesant pret de ani de zile, pentru a-i adauga in perioada post-decembrista note marginale, privind evolutia personajelor. Nu este singura marturie de gen, dar Boris Buzila se remarca printr-o trasatura caracteristica - umorul. Lumea in care traieste, construita pentru a atinge visul comunist, este stupida, rece, distructiva si zdrobitoare pentru individ. Figurile centrale : Nicolae si Elena Ceausescu, diversi membri de frunte ai partidului, securistii care isi faceau treaba prin redactia ziarului formeaza o galerie ciudata, o creatie a unui sistem care se autodevora treptat. Lumea reala este alcatuita din ziaristi, scriitori - Sadoveanu, Arghezi, Agatha Grigorescu-Bacovia si multi altii - , oameni de pe strada, artisti, pe care Boris Buzila ii intalneste, ii cunoaste, ii respinge sau si-i apropie.

Sunt nenumarate momentele amuzante, chiar daca in perspectiva epocii chiar si umorul era prohibit : pregatirea insipidelor si interminabilelor numere speciale, cu poezii stupide despre partid si "megaseful", cum este numit Ceausescu ; listele de cuvinte, subiecte si nume interzise ; scandalurile si demiterile in urma unor erori aparute in ziare, considerate adevarate atentate la linia partidului ; discursurile si gafele reprezentantilor partidului ; glumele cu si fara perdea facute de comunisti, scriitori si intelectuali celebri ; puricarea fiecarui rand si fotografii din ziar pentru descoperirea de "pile" sau "soparle". Dar in spatele umorului nu lipseste tragismul epocii : distrugerea Bucurestiului conform unui dement plan de urbanizare ; demolarea bisericilor si distrugerea cimitirului Giulesti ; Securitatea omniprezenta, gata sa loveasca ; cultul personalitatii, atingand apogeul gretei ; lipsa de alimente, frigul, inghesuiala din autobuze, suspiciunea, delatiunea. Toate acestea alcatuiesc o lume stranie astazi, o constructie care scartaie din toate suruburile, inchinata unui cuplu megaloman, sustinut de o politie secreta si omniprezenta.

Boris Buzila nu s-a laudat nimanui cu dizidenta sa de sertar, preferand sa ofere cititorilor de astazi o imagine complexa a unei lumi stinse, pentru ca cei care au cunoscut-o sa si-o poata aminti, iar ceilalti sa o cunoasca. Ceea ce ar putea parea socant unui cititor tanar, mai ales cuiva nascut prea tarziu pentru a se mai bucurat de Epoca de Aur, este ca aceasta lume a existat, a fost aici, in Romania, o lume a minciunii, a disimularii, a propagandei dezlantuite si triumfaliste, care a impins limitele pana cand s-a distrus pe sine. Jurnalisul de la Romania libera nu doreste sa fie un erou, ci un martor lucid, care priveste prostia, lacomia, distrugerea si minciuna cu tristete dar si cu un suras in coltul gurii, fiind constient ca toate acestea nu au cum sa dureze.