Bora Bora este poate cea mai frumoasa si mai exotica insula, despre care se spune ca “este creata de zei”. Supranumita si “perla Pacificului”, insula, este asezata la nord vest de Tahiti si se extinde pe o arie de 26 km patrati.
Numele originar tahitian este Pora Pora si inseamna “Prima Nastere”. Insula a fost colonizata de polinezi, cel mai probabil in secolul IV. In 1842 a intrat sub protectorat francez, iar in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial a servit ca baza de aprovizionare pentru Pacificul de Sud. Economia se bazeaza in mare parte pe turism.
Frumusetea regiunii este ravnita mai cu seama de turistii japonezi si americani. Este cunoscuta si prin culturile de perle, ce pot fi vizitate devenind o principala atractie. Apa ce o inconjoara se evidentieaza printr-o paleta de culori de la verde deschis pana la albatru inchis, in functie de adancime. Cu cat apa este mai putin adanca culoarea ei se deschide formand un contrast placut si un joc de culori marine aproape feeric.
Accesul pe insula se face cu avionul din Tahiti de unde pleaca aproximativ 6 zboruri pe zi via Bora Bora. Transportul in comun este destul de sarac, existand doar un traseu de ocol al insulei in aproximativ o ora. Se pot inchiria, in schimb, masini 4x4 pentru traseele stancoase atat ravnite de pasionatii de off road, dar si bicilete pe care si le poate permite oricine.
Cazarea pe insula este variata de la hoteluri de 4 - 5 stele pana la bungalow-uri, situate deasupra apei sau pe nisip, cu scari ce coboara in apa oceanului si cu ferestre larg deschise ce ofera o priveliste de vis.