Capitala Columbiei se gaseste la o altitudine de 2547 de metri, un oras la inaltime din toate punctele de vedere. Oras cu sase milioane de locuitori, Bogota este astazi o metropola impresionanta, cu numeroase locuri ce trebuie descoperite, iar cei care vin aici pentru prima oara pot incepe vizita din cartierul istoric La Candelaria, aflat in centrul orasului. Aici se gasesc majoritatea obiectivelor si punctelor de interes, dar si muzee, galerii de arta, magazine, localuri pentru toate gusturile, monumente si cladiri foarte vechi, in stil colonial.
Un loc de intalnire si promenada este Plaza de Bolivar, principala piata a capitalei, unde se gasesc si sediile guvernelor federale si locale. Tot aici poate fi admirata catedrala, construita la sfarsitul secolului XVI, sau Muzeul Aurului, Museo del Oro, poate cel mai interesant din Bogota. Cele mai multe hoteluri, restaurante, magazine, cafenele se gasesc in partea de nord a orasului, o zona moderna, interesanta pentru atmosfera, aflata intr-o continua dezvoltare.
Obiective, muzee, atractii
Plaza de Bolivar : loc de intalnire si spatiu de promenada, principala piata a orasului, avand si o puternica valoare simbolica pentru identitatea orasului.
Parque Martires : Parcul Martirilor se gaseste pe locul unde numerosi columbieni au cazut in lupta cu fortele spaniole, incercand sa castige independenta statului.
San Agustin : o frumoasa biserica din La Candelaria, ridicata in 1637, bogat ornamentata si foarte indragita de credinciosi. Mereu aglomerata, este si un important loc de pelerinaj pentru columbieni.
Catedrala : monument-simbol al orasului, aflata in Plaza Bolivar, este unul dintre cele mai interesante exemple de arhitectura religioasa coloniala, fiind integral refacuta in 1807 - 1823, in interior gasindu-se un numar impresionant de lucrari ale unuia dintre cei mai mari artisti columbieni, Gregorio Vasquez de Arce y Ceballos (1638 - 1711).
Gradina Botanica : perfect intretinuta si remarcabila, una dintre cele mai frumoase din lume. Marea comoara a Gradinii Botanice din Bogota este colectia de peste 5000 de orhidee.
Biserica Santa Barbara : o alta biserica datand din perioada coloniala, si aici puteti admira picturi semnate Gregorio Vasquez Arce.
Galería de La Paleta : o mica galerie de arta, dedicata expozitiilor tinerilor artisti columbieni, dar gazduind periodic si lucrari ale artistilor straini invitati.
Cerro de Monserrate : nu doar o veche biserica dar si un important loc de pelerinaj, aici se gaseste si o veche statuie infatisandu-L pe Iisus, despre care se spune ca face minuni. Biserica se gaseste langa Bogota, pe muntele Monserrate, iar panorama este superba.
Galería Casa Negret : mica galerie de arta, prezinta exclusiv lucrarile artistului columbian Negret, interesanta pentru cei care vor sa descopere universul unuia dintre cei mai importanti artisti contemporani nationali.
Museo Botero - Coleccion Botero : muzeu cu o bogata colectie de arta, donata de Fernando Botero, pictor columbian. Donatia a inclus nu doar pictura europeana, asiatica sau din cele doua Americi, dar si compozitii semnate Botero. Gazduieste o bogata expozitie permanenta, cat si manifestari temporare.
Museo de Arte del Banco de la Republica : cel mai nou muzeu de arta, deschis in 2004, gazduieste expozitii permanente si temporare.
Museo de Arte Moderno - MAMBO : Muzeul de Arta Moderna din Bogota a fost inaugurat in 1955, dar sediul s-a schimbat de mai multe ori. Mutat in locatia actuala in 1985, are patru etaje de arta moderna, cu o suprafata expozitionala de peste 500 de metri patrati si o vasta colectie de arta columbiana, semnata de nume ca Botero, Manzur, Negret, Alvaro Barrios, etc.
Museo del Oro : Muzeul Aurului, cel mai popular din Columbia, are cea mai bogata colectie de bijuterii, aur, pietre pretioase, artefacte pre-columbiene, fiind in permanenta aglomerat, indiferent de perioada anului. Potrivit curatorilor, in expozitia permanenta se gasesc aproximativ 30.000 de piese din aur.
Museo Arqueologico : Muzeul de Arheologie al orasului este vizitat mai ales pentru colectia de ceramica si artefacte precolumbiene.
Museo de Bogota : Muzeul Orasului Bogota este dedicat istoriei si traditiilor de aici, punand accent pe viata urbana si manifestarile sale.
Foto : albeiror24.files.wordpress.com ; menstennisforums.com ;
Septembrie 2008