Omul modern este o victima probabila a propagandei, omul modern este o victima sigura a manipularii din partea organizatiilor politice, dar si a celor comerciale sau de media. Omul modern este masurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic si este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numeste opinie publica. Fiecare rand citit intr-un ziar, fiecare film vazut, fiecare reclama intalnita pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societatii civile il afunda si mai mult intr-o lume a multiplelor optiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorata pur si simplu din mintea sa. Un individ unidimensional prins intre multiple canale de comunicare. |
Bogdan Teodorescu, Cinci milenii de manipulare, Editura Tritonic, Colectia Sens, Bucuresti, 2007