Dupa un al treilea album (Tyr, inregistrat in 1990) si un turneu care nu s-a bucurat de succes, o parte dintre concertele din Marea Britanie fiind anulate din cauza vanzarilor slabe, parea ca ruptura dintre Martin si restul membrilor trupei este definitiva, mai ales dupa ce mult mai cunoscutul Ronnie James Dio a revenit pentru a inregistra un nou album, Dehumanizer (1992), de la care atat fanii cat si membrii formatiei aveau asteptari uriase. Tony Martin va reveni totusi in studioul de inregistrari alaturi de Black Sabbath pentru alte doua albume, Cross Purposes (1994) si Forbidden (1995), pentru ca in 1997, spre surprinderea fanilor, Tony Iommi sa anunte ca Black Sabbath se va reuni in formula originala, alaturi de Ozzy Osbourne.
Cele cinci albume de studio inregistrate cu Tony Martin sunt mai greu de gasit astazi, asa ca o reeditare, eventual intr-un box set special care sa aduca in fata publicului un capitol poate mai putin cunoscut din istoria Black Sabbath nu poate fi decat o surpriza placuta pentru colectionari. Martin a confirmat intr-un interviu recent ca albumele vor fi relansate, dar nu se stie daca exclusiv in format fizic sau vor fi disponibile si online.