Bilant notabil la Opera bucuresteana

Pe langa noile montari cu operele Nunta lui Figaro, Trubadurul si Lucia din Lammermoor, extrem de controversate, dar... poate tocmai de aceea incitante pentru spectatori, apoi premiera baletului Corsarul, s-a inaugurat Studioul experimental printr-o co-productie cu Opereta (Pyram si Tisbe) si doua premiere romanesti - Logodna de Nicolae Brandus si Lectia de Serban Marcu -, iar ideea operelor in concert a continuat inspirat cu Cenusareasa de Rossini (si cu Ruxandra Donose in rolul titular), iar in final cu Samson si Dalila de Saint-Saens.

Pe de alta parte, eminentul nostru bariton Eduard Tumagian a evoluat intr-o serie de reprezentatii (prima dupa stabilirea sa in Elvetia, in urma cu doua decenii), propunand patru dintre rolurile care i-au adus celebritatea la Staatsoper Viena, la Scala sau la Covent Garden; daca in personajele titulare din Nabucco si Simon Boccanegra de Verdi, creatiile sale erau deja bine-cunoscute melomanilor bucuresteni, maestrul ne-a rezervat si surpriza unor... debuturi pe scena unde si-a inceput cariera in anii '60; astfel, a aparut in Tosca de Puccini, un spectacol extraordinar si prin prezenta excelentei soprane braziliene Eliane Coelho (ani la rand solista de prim plan la Staatsoper Viena), alaturi de sotul sau, tenorul Juremir Vierira - un regal al vocilor frumoase, dar si al interpretarii expresive, cu o mare incarcatura dramatica a rolurilor Tosca si Scarpia, sub bagheta dirijorului Adrian Morar (optand insa pentru un tempo excesiv de lent); iar in finalul stagiunii, opera in concert Samson si Dalila de Saint-Saens a adus bucuria de a-l asculta pe Eduard Tumagian in Marele Preot, realizat cu o forta expresiva impresionanta, dar si de a-l aplauda, pentru prima oara pe scena noastra, pe renumitul tenor Serghei Larin, invitat sa sustina rolul Samson, pe care a reusit sa-l cante convingator doar in actul I, anuntandu-se ca o viroza severa ii afecteaza (si) glasul, fiind astfel inlocuit de Marius Budoiu, tenor clujean care, de altfel, a rezolvat partitura cu multa siguranta si muzicalitate, aparitia sa dupa Larin fiind o "provocare", iar succesul cu atat mai apreciat. Iar mezzosoprana Gabriela Popescu (din Germania), in ciuda unei voci calitative, a deceptionat, parcurgand pana si celebrele arii cu ochii fixati in partitura, tradand teama de a nu rata intr-un rol abia invatat. O distributie echilibrata, corul care a sunat exceptional (pregatit de maestrul Stelian Olariu) si orchestra densa, omogena, dar fara o paleta coloristica prea diversa, sub conducerea experimentatului dirijor Iurie Florea, au starnit aplauzele entuziaste ale publicului numeros.

Proiecte ambitioase, concretizate (in general) la cotele dorite, la care s-au adaugat primele master-class (sustinute de nume de cota precum Leontina Vaduva si Ionel Pantea) si seria expozitiilor din foaier (de asemenea o noutate absoluta la ONB), confirma faptul ca la Opera "se intampla ceva", ca exista un suflu nou si dinamic, un efort managerial deosebit, incercand sa readuca teatrul la nivelul "suratelor" europene.