O biblie datand de la jumatatea secolului al XIII-lea, a carei disparitie de la Biblioteca Nationala a Frantei a fost observata in iulie 2000, a fost recuperata. "Degradata, mutilata" a fost caracterizata starea actuala a lucrarii, sosita in Franta sub escorta, de la New York. Disparitia acestei lucrari a deschis o serie de actiuni, in care au fost mobilizate forte ale Interpolului si ale Oficiului central de lupta impotriva traficului cu bunuri culturale. Principalul suspect a fost Michel Garel, care in momentul constatarii disparitiei Bibliei, lucra ca restaurator la Departamentul Manuscrise al Bibliotecii Nationale din Franta. Pe 29 iulie 2004, Garel este supus unui interogatoriu, iar pe 10 martie 2006 tribunalul corectional din Paris il gaseste responsabil de furtul Bibliei, cunoscuta sub numele de cod "H52", il condamna la doi ani de inchisoare si la plata pagubelor in valoare de 400.000 de euro. Apelul se va judeca pe 26 ianuarie. Biblia, scrisa integral in ebraica, a trecut printr-o adevarata aventura. Prima data a fost vanduta in 1998, iar urmatoarea tranzactie are loc doi ani mai tarziu, cand, in cadrul unei licitatii organizate de Christie's la New York, este achizitionata de Joseph Goldman, un colectionar, pentru suma de 300.800 de dolari. In mai 2006, avocatul Bibliotecii impreuna cu ministrul Culturii, Pierre Cournot, a demarat o procedura de cautare a manuscrisului. "Problema de bani, problema de reputatie, iata cele doua directii care ne-au ajutat sa ajungem la Biblie", spune acum directorul Bibliotecii. In octombrie 2006, Goldman decide brusc sa restituie manuscrisul. Un restaurator de la Biblioteca merge la New York pentru a autentifica manuscrisul. Acesta a fost gasit fara 63 de pagini, iar din marginile laterale, superioare si inferioare, au fost taiati cativa centimetri. A fost legata din nou, iar invelitoarele din lemn au fost inlocuite. Reprezentantii Bibliotecii au afirmat ca nu stiu cine este autorul acestor "mutilari".