Bestseller In serial (14)

Este adevarata poveste a celebrei familii mafiote siciliene, spusa chiar de Bill Bonanno, fiul lui Joseph Bonanno. Bill, care a fost modelul personajului Michael Corleone, din filmul „Nasul”, vorbeste in acest episod despre cum a fost ales Consigliere.Asasinarea presedintelui Kennedy era inca proaspata in mintea tuturor. Desi se parea ca nu vor exista repercusiuni in lumea noastra, totusi nu aveam nicio siguranta. Rotile mecanismelor guvernamentale continuau sa macine si lucrurile pareau sa fie ca inainte de asasinat. A continuat audierea publica a lui Joe Valachi. Inainte de asasinat existau cinci mari jurii care investigau crima organizata si tot cinci au lucrat si dupa aceea.Tatal meu, contactat in Canada, a dat instructiuni sa se organizeze o reuniune de afaceri a liderilor grupurilor care formau Familia. La aceasta reuniune, tatal meu a vorbit personal la telefon cu fiecare dintre capitani. Prin ei, el a facut cunoscut ca-l alesese in mod oficial pe John Morales ca adjunctul sau (John functionase in aceasta postura in mod neoficial de la retragerea lui Frank Garofalo, in 1975), ca numise alti doi capitani, ca inlocuise inca un capitan, numindu-l pe unchiul Frank ca sef de grup si ca John Tartamalla nu va mai fi consigliere. Ceea ce a vrut el sa spuna cu asta era ca lasa liber drumul spre discutiile care sa conduca la numirea intr-un astfel de post. Consigliere fiind reprezentantul oamenilor de jos, aceasta era singura pozitie din intreaga administratie, in afara de cea de lider, care era facuta prin alegeri si nu prin selectie. Atunci am fost si eu nominalizat.In mod sigur, aveam sentimente amestecate cu privire la acest fapt. Eram multumit si flatat, dar aveam si rezerve din pricina loialitatii, fiindca eram tanar, fara experienta si distantat de lumea strazii si, in fine, fiindca nu mai fusese propus niciun alt nume. Daca vreodata a existat un mod de a demonstra ca tocmai mi se facuse cadou ceva fiindca eram copilul tatalui meu, atunci acesta era cazul.I-am cerut lui Angelo Caruso, unul dintre batranii din familie, sa-l nominalizeze pe Gaspar DiGregorio. Gaspar era un om mai in varsta, nasul meu si un aliat al tatii, unul dintre triumvirii temporari ai Familiei. Privind in urma, cred ca am inteles, la nivel visceral, ca era dezamagit deoarece nu fusese ales intai si ca in mintea lui el vedea nominalizarea mea ca pe ceva inerent, necinstit si lucrat pe la spate. Dar el nu a spus nimic. In loc de asta, a refuzat sa fie nominalizat, asigurandu-se in acest fel ca voi fi ales. Dar eu am insistat ca Angelo sa-l nominalizeze. Asa au ramas lucrurile timp de doua saptamani, pana cand ne-am intalnit din nou cu totii la restaurantul La Scala, din Manhattan. In aceasta perioada, grupul de capitani a cerut grupurilor lor sa voteze in secret. Toti membrii erau liberi sa voteze conform constiintei lor, fara frica de penalizari sau de a fi expusi. Am fost ales aproape in unanimitate si a urmat un anunt al rezultatului, telefonandu-i tatii in Canada, ca sa-i fac cunoscut. Printre discursurile care imi laudau victoria, unul dintre cele mai elocvente a fost al lui Gaspar.Episodul urmator, duminica viitoare