2 milioane de euro
Din 29 iunie pAna la
1 iulie, timp de 36 de ore, peste 30 de trupe,
din zece tari, insumAnd 150 de muzicieni, vor
concerta pe cele trei scene de la Bestival, cel mai mare festival vazut
vreodata la noi in tara.
La vara, timp de trei zile, la Romexpo are loc primul mare festival din RomAnia, organizat de Emag!c Entertainment. La prima conferinta de presa prilejuita de Bestival 2007, a fost dezvaluita o serie intreaga de date, cifre si amanunte privitoare la aceasta manifestare de mare amploare. Programul va fi dupa cum urmeaza: vineri de la ora 16:00 pAna la 02:00 noaptea (accesul publicului de la ora 14:00), iar sAmbata si duminica de la ora 14:00 tot pAna la 02:00 noaptea (cu acces de la 12:00). Concertele se vor desfasura pe trei scene: Clicknet (de 450 mp), Heineken Music Thirst (300 mp) si Coca Cola Arena (un cort de 750 mp), iar o prima varianta de program este deja conturata. Astfel, vineri vor evolua: Faithless, Morcheeba, Hooverphonic, Phil (de la Orbital), Yonderboi, Suie Paparude; sAmbata P!nk, Reamonn, Kasabian, iar duminica Marylin Manson, Alice Cooper, Wu-Tang Clan si de la noi Omul cu sobolani. Alaturi de artistii de mai sus au mai fost confirmati Chicks On Speed (Germania), Raining Pleasure (Grecia), D2 (Bulgaria), Zdob si Zdub (Republica Moldova).
CONCURS. Pe lAnga alte nume (internationale si romAnesti) ce vor fi confirmate in saptamAnile ce urmeaza, cinci trupe romAnesti din noul val vor fi selectionate pentru a cAnta pe scena Future Heroes. PAna la 15 aprilie, artistii care doresc sa participe la Bestival pot trimite demo-uri pe adresa booking@bestival.ro, urmAnd ca in perioada 15 aprilie-15 mai, zece propuneri sa fie afisate pe www.bestival.ro si supuse atAt votului public, cAt si al unui juriu de specialitate. Dupa terminarea perioadei de votare, cele cinci trupe cAstigatoare vor fi invitate sa arate ce pot la Bestival 2007.de Alex Revenco