El trateaza cancerul ca pe o provocare, invinge si revine in viata sportiva, apoi castiga de sapte ori consecutiv Turul Frantei.O saptamana mai tarziu, ne-am intors la Indianapolis.La Centrul Medical de la Universitatea din Indiana, am trecut printr-un alt proces laborios de internare, cu mama scotocind dupa analizele mele. In dupa-amiaza aceea l-am vazut pe dr. Shapiro pentru preliminariile operatiei. "Sunt gata sa strivesc chestia asta", am anuntat. "Sunt pregatit pentru operatia asta. Nu ma veti vedea tremurand, speriat, la gandul ca vin sa ma ia." Atunci cand esti bolnav intelegi ca nu esti singura persoana care are nevoie de sprijin - uneori trebuie sa fii tu cel care ii sprijina pe ceilalti. Prietenii nu au fost in stare intotdeauna sa spuna: "Vei reusi".Mai tarziu, Shapiro a venit in rezerva mea. "Trebuie sa discutam despre operatie", a spus pe un ton serios. Shapiro mi-a spus ca tumorile se aflau in doua locuri delicate: una deasupra campului meu viziual, iar cealalta deasupra centrului coordonarii. Shapiro putea vedea ca incepeam sa fiu cu adevarat speriat."Stii, nimeni nu vrea sa fie operat pe creier", a spus. "Daca nu te sperii nu esti normal". In noaptea dinaintea operatiei pe creier m-am gandit la moarte. Am uitat mult din ceea ce am gandit si am simtit in dimineata operatiei pe creier, dar imi reamintesc cat se poate de clar ca era 25 octombrie deoarece cand totul s-a terminat eram foarte fericit ca sunt in viata. Pe masura ce imi recapatam cunostinta, am realizat ca aveam capul infasurat in intregime in bandaje. Dar imi era foame. Ma obisnuisem cu trei mese pe zi, multumita mamei. Dupa putina vreme, mama a venit in graba si mi-a luat mana."Te iubesc", i-am spus."Iubesc viata, tu esti cea care mi-a dat-o si pentru asta iti sunt dator pe vecie."
Episodul urmator, duminica viitoare
