Istoria unuia dintre cele mai importante orase norvegiene incepe in 1070, cand regele Olav Kyrre fondeaza ceea ce va deveni mai tarziu cel mai important centru comercial, maritim si industrial al tarii. Pret de secole a fost inima comertului norvegian, iar in perioada medievala a fost capitala neoficiala a tarii, fiind si cel mai mare dintre orasele nordice. A fost Capitala Culturala Europeana in 2000 si este orasul natal al celebrului compozitor Edvard Grieg. Distrus in repetate randuri de incendii, a fost reconstruit cu migala.
Cei interesati de istoria orasului trebuie sa viziteze vechiul cartier al negustorilor, care a fost reconstruit si intretinut foarte bine. Bergen a fost pret de secole un centru major al Ligii Hanseatice, iar cheiul Bryggen exista inca din perioada de glorie a orasului. Aici se gaseau birourile Ligii, iar Bryggen era un adevarat oras in oras, un loc special, foarte bine pastrat, inclus astazi pe lista UNESCO a obiectivelor culturale mondiale. Aici se gaseste si casa memoriala Edvard Grieg - Troldhaugen - unul dintre cele mai importante obiective turistice. Mai puteti vizita vechea fortareata Bergenshus.
Bergen este adesea numit orasul fiordurilor, aici gasindu-se unele dintre cele mai interesante, alaturi de muntii plini de zapada si paduri. Este un loc specific pentru Norvegia, ce merita vizitat, unii turisti considerandu-l unul dintre cele mai frumoase orase din lume.
Ce puteti vedea in Bergen :
La fel ca in cazul altor orase vechi, este greu sa alegi doar cateva cladiri si monumente din Bergen, intregul oras fiind practic un muzeu ce imbina edificiile vechi, clasice, si cele moderne.
Bryggen : cunoscut si sub numele de Tyskebryggen, este de fapt vechiul "cartier" hanseatic, alcatuit din mai multe cladiri construite pe partea estica a fiordului. Primul Kontor al Ligii Hanseatice a fost deschis aici in 1360, iar in scurt timp Bergen s-a transformat intr-un centru comercial, iar cheiurile au fost extinse si largite. In perioada sa de glorie, depozitele erau pline de marfuri (mai ales din Germania).
Troldhaugen : casa memoriala Edvard Grieg prezinta in detaliu viata si creatia celui mai important compozitor norvegian - si unul dintre marii muzicieni ai lumii - prin intermediul exponatelor, partiturilor, obiectelor personale, cartilor si fotografiilor, documentelor si scrisorilor personale. Cenusa compozitorului si a sotiei sale se gasesc intr-un mic mormant de langa locuinta. Grieg iubea foarte mult casa realizata de arhitectul Schak Bull (varul muzicianului), numind-o adesea marea sa creatie.
Biserica Fantoft : la mica distanta de centru, este una dintre cele mai frumoase biserici din Norvegia. Biserica originala a fost distrusa in 1992 de un incendiu, fiind reconstruita minutios dupa planurile originale, totul fiind gata in 1997. Biserica originala a fost construita in Sogn in secolul XII si adusa in Bergen in a doua jumatate a secolului XIX.
Statuia lui Ole Bull : statuia celui mai cunoscut violonist norvegian.
Februarie 2008