Localizare si cadru natural
Belgia este o tara in Europa de Vest vecina cu Germania, Franta, Tarile de Jos, Marele Ducat al Luxemburgului si Marea Nordului. Numele sau se crede ca a derivat din numele provinciei romane Gallia Belgica, situata in extremitatea nordica a Galiei, locuita initial de belgi, un amestec de popoare celtice si germanice. Teritoriul Belgiei se imparte astazi in trei regiuni, din punct de vedere geografic: campia costiera in nord-vest, platoul central si tinuturile muntoase ale Ardenilor din sud-est.
Relieful urca in trepte de la M. Nordului din NV terit. catre SE, pana in masivul Ardeni (400-700 m), un podis vechi (Belgia inalta). In centru, se afla regiunea Brabant, ceva mai joasa si inclinata spre mare. Podisul Condroz si Podisul Ardeni sunt strabatute de ape pline de meandre, care au sapat vai adanci de 200 pana la 300 m (Sambre-Meuse). Cel mai inalt punct al tarii, Signal de Botrange, se ridica la 694 metri deasupra nivelului marii. Reteaua hidrografica a Belgiei este destul de bogata, remarcandu-se ca fluvii Escaut si Meuse. Urmand exemplul Tarilor de Jos, in campia costiera au fust amenajate poldere ce au permis recuperarea unor teritorii din Marea Nordului. Belgia beneficiaza de un climat temperat cu influente maritime puternice, cu precipitatii importante pe tot parcursul anului.
Populatie
Belgia este unul din statele cele mai dens populate din lume, datorita pozitiei sale pe continent si a deschiderii spre Ocean. Populatia este formata din valoni (in sud) care vorbesc un dialect al limbii franceze si flamanzi (in nord si vest) care vorbesc o limba germanica. Linia de demarcatie geografica intre limbi se situeaza la sud de Bruxelles, pe linia ce leaga Ronse cu Tongeren. La est de Liege exista o comunitate germana restransa, numarand in jur de 68.000 de persoane.
Din punct de vedere al densitatii populatiei, Belgia se situeaza pe locul doi in Europa, dupa Olanda, cu 342 loc/km patrati, exceptand microstatele. Belgia este una dintre cele mai intens urbanizate tari din lume, circa 97% din populatie locuind in mediul urban. Cu toata cresterea lenta a populatiei somajul a crescut. Tara este renumita peste tot in lume prin produsele sale din ciocolata.
Orase de vizitat
Capitala Bruxelles este centru un industrial, comercial si cultural, ce gazduieste totodata sediul Uniunii Europene. Portul cel mai important, Antwerp, este legat cu interiorul tarii prin fluviul Schelde, iar cu Liege prin canalul Albert. Muzeul Plantin-Moretus a fost inscris in anul 2005 in patrimoniul cultural mondial UNESCO. Gent este cel de-al treilea oras ca marime. Este mai indepartat de tarm, si a devenit faimos datorita industriei textile, dar azi si industria moderna de electonica este semnificativa.
Bruges este capitala provinciei Flandra de Vest din regiunea Flandra, fiind numit si "Venetia Nordului". Basilica din Bruges pastreaza, potrivit legendei, un flacon cu Sfantul Sange. Din anul 2000, centrul istoric vechi al orasului este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Alte orase importante sunt Liege (195.000 locuitori) si Charleroi (207.000 locuitori). Datorita trecutului sau istoric, orasul Liege este foarte bogat in vechi monumente laice si religioase, muzee, locuri de promenada. In Belgia exista 4 universitati, cea mai veche fiind cea din Louvain.
Personalitati
In vreme ce arta secolului al XV-lea in Tarile de Jos a fost dominata de picturile religioase ale lui Jan van Eyck si Rogier van der Weyden, secolul al XVI-lea se caracterizeaza printr-o gama mai larga de stiluri, cum ar fi peisajele lui Peter Breughel si reprezentarea anticului de catre Lambert Lombard. Peter Paul Rubens (d. 30 mai 1640, Antwerp) este cunoscut ca unul dintre cei mai mari pictori flamanzi desi s-a nascut in Germania si s-a perfectionat artistic in Italia. In decurs de patruzeci de ani, Rubens a pictat cca. 1400 tablouri si a executat sute de desene. Este inmormantat in biserica Sfantul Iacob din Antwerpen, chiar sub tabloul pictat de el, Sacra Conversazione. Printre cele mai cunoscute personalitati belgiene se mai numara scriitorii Georges Simeon si Hugo Claus, compozitorul si interpretul Jacques Brel, ciclistul Eddy Merckx, precum si pictorii James Ensor, Paul Delvaux si Rene Magritte, succesori ai lui Rubens si ai altor maestri flamanzi de odinioara.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.