Este acesta in buna masura un autoportret? Pictura in ulei realizata de artist in 1903-1904, o perioada trista pentru artist, dar fascinanta pentru cei care vor sa descopere si un alt Picasso, surprinzator de diferit de imaginea deja iconica a maestrului cubist. O compozitie in tonuri intense de albastru, sumbra, infatisand un batran chitarist, tinandu-si instrumentul cu pasiune acaparatoare, ca pe o fiinta vie, imbracat in zdrente si descult.
Pentru Picasso era o epoca de saracie si tristete, in care adesea ii era greu sa isi cumpere materiale, iar visul de a deveni candva un pictor celebru parea tot mai mult doar o himera. Chiar si aceasta lucrare a fost realizata peste una mai veche, infatisand o femeie ce isi alapteaza copilul din brate. Alaturi de ea se mai pot zari o vaca si un vitel. Nimeni nu ar fi stiut de aceasta prezenta fantomatica daca tabloul nu ar fi fost scanat cu raze X. Fie Picasso era nemultumit de lucrare, fie nu isi permitea o alta panza.
Parea ca pictorul nu va mai reusi vreodata sa iasa din profunda depresie care il domina. Starea sa de spirit maladiva determinata si de pierderea bunului sau prieten Carlos Casamegas, alaturi de care Pablo Picasso plecase la Paris, ii va inspira o buna parte din lucrarile “perioadei albastre”, reprezentarea acestui batran chitarist fiind probabil cea mai cunoscuta dintre ele.
Ochii inchisi, felul in care se dedica muzicii cu totul, absent fata de intreaga lume din jur. Opinia generala a specialistilor este ca batranul chitarist e orb. Poate ca modelul era chiar un chitarist pe care Picasso l-a intalnit undeva. Poate ca era un simbol al daruirii totale pentru arta, care te face sa ignori intregul univers din exteriorul tau. Sau poate ca, inspirat de simbolism, Picasso a folosit un personaj orb ce poate vedea dincolo de aceasta lume. La fel de interesanta este si nuanta chitarei, in contrast cu tonurile de albastru ce domina restul arhitecturii cromatice, si poate este o referinta la lumina, la speranta, la importanta artei in destinul lui Picasso.
Nu este prima compozitie in care Picasso a folosit astfel de personaje umile, modeste, exclusii, marginalizatii, cu care se identifica mai ales in perioada sa albastra, si nici singura in care apare un orb. Si Micul dejun al orbului din 1903 aminteste prin cromatica si personaj de batranul chitarist.
Iar o puternica influenta, bizara pentru contemporanii sai si omniprezenta in “perioada albastra” este El Greco, pe atunci considerat de numerosi cercetatori si istorici ai artei un artist ciudat dar minor, adesea trecut cu vederea in favoarea altor pictori ai epocii sale. Picasso vedea in El Greco un model, un exemplu si in buna masura un spirit inrudit, mai ales cand era vorba de reactia publicului si criticii fata de lucrarile lor (cu mult inainte ca Picasso sa cunoasca succesul). Postura batranului, felul in care isi tine capul, picioarele care par sa se contorsioneze in cadrul compozitiei, toate sunt o alegorie a fiintei umane si un omagiu adus lui El Greco.
Cand lucra la aceasta compozitie, sarac si singur, luptandu-se cu depresia, Pablo Picasso nu ar fi putut ghici cat de importanta va fi in cariera sa. In 1926, Frederic Clay si Helen Birch Bartlett faceau o donatie impresionanta Institutului de Arta din Chicago, Batranul Chitarist, pictura realizata in perioada (1903-1904). Astfel Batranul chitarist devenea primul tablou de Picasso expus permanent intr-un muzeu, un lucru destul de radical în 1926.
Acest moment ii va schimba radical viata. Era primul tablou intr-o expozitie permanenta – carte de vizita care il va ajuta enorm.
A.L.
