El studiaza muzica de la 6 ani, cate 3-4 ore pe zi, ea se descurca cu cateva acorduri la chitara, invatate de la o colega de scoala cu care rezolva probleme la matematica.
El si-a dorit dintotdeauna sa poata sa se exprime ca actor, ea a terminat actorie.
El a cantat cu Michael Nyman (domnul care, printre altele, a scris coloana sonora de la "The Piano"), cu Pet Shop Boys si Kate Bush, dar si cu muzicieni recunoscuti in linia clasica.
Ea a revolutionat Romania cu o muzica atat de atipica incat pare abrupta/ in colturi, o muzica in care versurile si interpretarea vocala sunt esentiale. A ajuns cu ea pana la Cirque du soleil, dar s-a intors acasa pentru ca aici se simtea mai bine.
Pe el nu-l stiu tinerii din Romania, desi e genial si canta un amestec de stiluri care iti taie respiratia. Cei mai multi se gandesc ca daca langa numele lui e trecut si cuvantul Quartet, asta inseamna muzica clasica, destul de greu de digerat. O prejudecata idioata, de care ma fac si eu vinovata.
Pe ea o stie generatia care merge la piesele de teatru din cluburi, generatia pentru care emotiile de pe scena nu trebuie sa fie rostite doar prin cuvintele lui Cehov sau ale lui Shakespeare.
El uraste singuratatea si crede ca e cel mai groaznic lucru care se poate intampla in viata cuiva, dar care "este inevitabila intr-un fel".
Ea crede ca ne nastem singuri si ca murim singuri, iar nesinguratatea e o iluzie in absenta iubirii. "Singurul lucru care ar face posibila anularea singuratatii e iubirea, dar iubirea nu in sensul impreunarii, ci IUBIREA de care spunea Gellu Naum ca e asa de rara. Si tot el spunea ca sunt unii oameni despre care nici nu stim ca exista, dar ei mentin dragostea pe lume."
Daca te uiti de la distanta, spui ca-i despart multe lucruri: de la niste ani cat o generatie noua pana la culturi si valori diferite. Daca te apropii de ei, iti dai seama ca ii uneste inteligenta iesita din comun, bunul simt, geniul artistic si singuratatea.
A lor si a lui Gellu Naum. Iar daca ai fost spectator la "Insula", si singuratatea ta.
Spectacolul "Insula" de Ada Milea si Alexander Balanescu e de departe cel mai emotionant lucru pe care l-am vazut, trait, simtit in ultimii ani. Si cand spun ani, ma gandesc la o perioada lunga de timp. E poate echivalentul singuratatii si iluziei independentei pe care incerca in urma cu ceva vreme sa o transpuna pe ecran Krzysztof Kieslovski cu "Bleu", filmul cu Juliette Binoche in rolul unei femei care, pentru ca isi pierde familia intr-un accident de masina, crede ca e mai bine sa abandoneze lumea, ca sa traiasca fara sa se lege de oameni si de lucruri.
Cu "Insula" simti la fel. Gellu Naum iti spune prin Milea si Balanescu ca in jurul tau e "multa lume, dar putini oameni" si te face sa te uiti la "multimea de singuri".
Si la fel ca in filmul cu Binoche, la sfarsit stii sigur ca singuratatea naufragiul pe o insula, fie ea si imaginara nu e o solutie. Pentru ca emotiile sunt mai puternice si mai frumoase daca sunt impartite, cu iubire, cu cei din jur.
Cu Kieslovski va puteti intalni in fiecare duminica seara, pe TVR 2, cu geniala lui serie de povesti inspirata de Decalog. Cu "Insula" Adei Milea si a lui Alexander Balanescu va veti putea intalni curand pe un CD/ DVD- eveniment. Spectacolul s-a jucat cu doar cateva reprezentatii in Romania, urmand sa plece peste hotare.
P.S. Duminica. 28 mai. Sala Thalia. Sibiu. Conferinta de presa, Festivalul International de Teatru. Un domn elegant isi da palaria jos si intinde mana celor care stau la masa protagonistilor: "Alexander Balanescu". Ceilalti isi spun numele si isi continua conversatia, nepasatori. Se asaza timid pe scaun langa ei si asteapta sa inceapa conferinta care ii e dedicata.
Din public, cei care au fost atenti la detalii constata inca o data ca marii artisti sunt ingrozitor de modesti.
