Acest an marcheaza atat revenirea in actualitate a celebrului grup american, cat si lansarea unui nou material discografic, primul impreuna dupa sase ani. Albumul va fi intitulat "8 Diagrams" si e preconizat sa apara la vara la SRC Records, noul label al lui Steve Rifkin (care a detinut si Loud Records). Discul a fost inregistrat de opt din cei noua componenti din formula originala, si anume RZA, GZA, Inspectah Deck, Raekwon, U-God, Ghostface Killah, Method Man si Masta Killa (aceiasi care vor veni si la Bestival. Al noualea membru al Clanului, ODB (Ol Dirty Bastard) a incetat din viata in decembrie 2004 in urma unei supradoze.
IMPACT DECISIV. Inspirat din titlul unui film de arte martiale din 1981 ("Shaolin si Wu-Tang") grupul a luat nastere la New York, iar toti componentii sunt din Brooklin si Staten Island. Ocupati si cu proiecte personale, dar si cu materialul de debut, cei de la Wu-Tang Clan au gasit pana la urma Loud Records, casa de discuri care le-a editat in 1993 "Enter the Wu-Tang (36 Chambers)". Ajuns atat pe lista celor mai bune albume din anii 90, dar si din toate timpurile, albumul a avut un impact decisiv asupra a tot ce a "miscat" in hip-hop zece ani de atunci incoace. "Enter The Wu Tang....", desemnat Disc de Platina, a fost urmat de "Wu-Tang Forever" (1997), care a ajuns direct pe locul 1 in topul de la Billboard, fiind vandut in peste patru milioane de exemplare.
LIDER. RZA (nascut Robert Diggs) a revolutionat genul hip-hop
AUR SI PLATINA. Urmatoarele albume (de studio) au fost "The W" (2000), Disc de Platina, si "Iron Flag" (2001), Disc de Aur. In paralel cu activitatea Wu-Tang Clan, membrii formatiei au avut proiecte solo, unele dintre acestea avand parte de critici extrem de favorabile, cum ar fi "Supreme Clientele" (2000) al lui Ghostface Killah sau coloana sonora a filmului "Ghost Dog: The Way of the Samurai", compusa de RZA. In afara de muzica, Wu-Tang Clan si-a a aplicat brand-ul pe jocuri video si o linie vestimentara care a intrat in istoria culturii hip-hop. Dupa anul 2000, o serie intreaga de artisti hip-hop si-au infiintat propria linie de imbracaminte, precum Ludacris, Jay-Z, Puff Daddy, Nelly si altii.
TREI ZILE = 180 RON. Organizat de Emag!c Entertainment, Bestival se va desfasura in aer liber, in cadrul complexului Romexpo intre 29 iunie si 1 iulie. De pe site-ul www.myticket.ro se pot achizitiona abonamentele pentru cele trei zile de Bestval, la pretul de 180 RON, precum si biletele VIP, cu 300 RON pe zi.
RITM PROPRIU
"Alaturi de concertul
50 Cent, venirea celor
de la Wu-Tang Clan in Romania inseamna,
direct sau indirect, ca si la noi hip-hop-ul creste, incet, dar sigur, in ritm propriu. Clanul contine cativa dintre cei mai respectati rapperi din lume, iar RZA este unul dintre cei mai mari producatori....Va fi un show extraordinar, cu noua oameni pe scena"
Tataee
BUG Mafia
ADRENALINA
"Stelele sunt aliniate si pentru noi este momentul cel mai prielnic sa reformam Clanul. (...) E ca la inceput, cand am debutat... noi am scos la iveala hip- hop adevarat intr-un moment cand acest gen o luase spre pop sau R&B. Am pus accentul pe latura directa, aspra a muzicii, pentru ca oamenii au nevoie de adrenalina si noi suntem aici pentru a rezolva aceasta problema"
RZA
Wu-Tang Clande Alex Revenco