FURTUNA. La 15:00, standul Rao este vizitat de scriitorul spaniol Juan Manuel de Prada, care isi va lansa volumul "Furtuna". Cartea a devenit bestseller international.
TIRANUL. La aceeasi ora, 15:00, scriitorul italian Valerio Massimo Manfredi isi va lansa cel de-al saselea roman tradus in romana "Tiranul". El va vorbi despre romanul istoric, dar si despre transpunerea cartilor sale in scenarii de film.
BIBLIOTECA POLIROM. Ora 16:00 aduce alte importante titluri in cadrul colectiei "Biblioteca Polirom": "Sa nu ma parasesti" de Kazuo Ishiguro, "O vara la rascruce" si "Alte glasuri, alte incaperi" de Truman Capote, "Zile exemplare" de Michael Cunningham, "Complotul impotriva Americii" de Philip Roth, "Biografia foamei" si "Cosmetica dusmanului" de Amelie Nothomb.
TRADUCERI NOI. La ora 17:00, Corint ne propune doua noi traduceri capodopere ale literaturii universale: Dostoievski "Crima si pedeapsa" si Stendhal "Rosu si negru".
ANTIAMERICANISM. Tritonic lanseaza la ora 18:00 "Secolul antiamerican", volum al Juliei E. Sweig, in care cei care se opun politicii externe ale lui George W. Bush vor gasi multe confirmari in aceasta carte.
LUCRETIU PATRASCANU. La ora 14:00, Editura Curtea Veche lanseaza volumul Laviniei Betea "Lucretiu Patrascanu moartea unui lider comunist". Editia adauga rezultatele celor 4 ani de cercetari in arhivele SRI, documente provenite din arhivele CC al PCR, recent aduse la lumina.
FILMUL SI CARTEA. La ora 19:00, Paralela 45 lanseaza cartea "Beat crita/Sideways", o carte dupa care s-a turnat un film de exceptie, castigator a doua Globuri de Aur.
14 iunie 2006