Avangarda revizitata. Editia a IV-a: AVANGARDA ROMANEASCA

Avangarda revizitata. Editia a IV-a: AVANGARDA ROMANEASCA 
Avangarda Europeana (1919-1939) in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei 
 
Editia a IV-a: AVANGARDA ROMANEASCA
Sesiunea I-a: Benjamin Fondane
 
Vineri, 22 noiembrie, ora 17.00 – Cinemateca Eforie (Str. Eforie 2, Bucuresti) – Sala „Jean Georgescu”
Sambata, 23 noiembrie, ora 19.30 – Cinemateca Eforie (Str. Eforie 2, Bucuresti) – sala „Jean Georgescu”
 
Cinemateca Eforie – Arhiva Nationala de Filme a Romaniei a lansat, incepand cu 17 noiembrie 2012, un demers de revizitare a operelor cinematografice create de regizorii avangardei europene, cu scopul cercetarii modului in care s-a constituit cultura vizuala autohtona si cultura filmului in perioada de dinainte si de dupa nationalizarea din 1948 a productiei cinematografice din Romania, cat si a filmelor detinute de cinematografele locale. Prima editie a proiectului a cuprins avangarda cinematografica franceza, cea de-a doua editie a abordat avangarda sovietica, editia a treia s-a ocupat de avangardele germana si olandeza.
 
Artisti: Dimitri Kirsanoff, Benjamin Fondane, Arthur Honegger
Concept si viziune curatoriala: Igor Mocanu
Organizatori: Cinemateca Eforie – Arhiva Nationala de Film a Romaniei
 
Cinstit vorbind, pelicule avangardiste in sens istoric, create de autori din Romania, pe teritoriul Romaniei, nu exista. Insa nu aceasta este paradigma culturala in care se inscriu avangardele istorice, conceptul de „arta nationala” nu se aplica in cazul lor decat ca adversar perpetuu, unul din multi altii, mult mai semnificativi. Avangardele istorice au fost, se stie astazi, transnationale, formand o retea complexa de circulatie a fluxului artistic si o infrastructura menita sa reconfigureze estetico-politic harta lumii. De un provincialism mereu cosmopolit, cum ar spune Roger Shattuck, avangardele istorice au incercat si, de cele mai multe ori, au reusit sa transgreseze limitele, fie acestea conceptuale, intre diverse constructe estetice, fie cat se poate de practice si concrete, intre diverse structuri administrative, statale, institutionale. De aceea, dilema daca Tzara a fost roman, ungur, evreu, elvetian sau francez este futila pentru avangardele istorice, care oricum ar prefera, cel mult, raspunsul ca a fost toate la un loc.

Iar daca pelicule avangardiste realizate de autori din Romania pe teritoriul Romaniei nu exista, avem in schimb, pe de o parte, creatori de filme din Romania, insa care s-au exersat in alte state, iar pe de alta parte, o intreaga cultura a filmului, produsa, intretinuta, promovata si pana la urma impostata de avangarda romaneasca in campul mai larg al culturii vizuale autohtone.

Asa cum am aratat pana acum in cadrul proiectului „Avangarda revizitata. Avangarda europeana (1919-1939) in Arhiva Nationala de Filme a Romaniei”, avangarda romaneasca a fost mereu conectata la evolutia culturii filmului in lume, fie acesta avangardist, expresionist sau experimental. Cele mai importante opere avangardiste europene sunt semnalate prompt in revistele de avangarda din Romania, insa de la un punct incolo chiar analizate teoretic cat se poate de pertinent, culminand, in 1933, cu publicarea primei monografii despre Chaplin scrisa de Ion Calugaru. Exista asadar, in cadrul avangardei istorice romane, un front de atac ce incearca sa practice expresia a ceea ce foarte curand se va numi a saptea arta, fie scriind scenarii pe care sa le realizeze in film altii, fie realizand chiar ei acele filme. Dar mai exista si un front teoretic, de interpretare a filmului avangardist.
In 1923, Felix Aderca scrie piesa de teatru Zburator cu negre plete sau Visul unei nopti de mai pentru reprezentatiile teatrale experimentale de la Compania „Insula”, initiata de B. Fundoianu si Armand Pascal in 1922, piesa gandita ca „o comedie lucida in trei acte si un prolog, cu muzica si film”. Filmul din aceasta comedie lucida trebuia sa infatiseze personajele, proiectate initial in plan secund, dupa care iesind din film si intrand pe scena. Nu alta era functia experimentului cinematic al lui Eisenstein din acelasi an, Dnevnik Glumova, gandit tot ca proiectie video pentru o piesa de la Teatrul Proletkultului din Moscova. In aceeasi perioada, Geo Bogza compune scenarii de film in revista „Urmuz”, anticipand putin noua specie literara pe care o va practica Fondane peste cativa ani, aceea a cinepoemelor. Pana atunci insa, H. Gad (Henri Fischman), fostul director de la „Clopotul”, o revista avangardista politica, ajuns la Londra, angajat la filiala Pathé Frères de-acolo, colaboreaza cu George Pearson, pentru scena cu papusi din pelicula The Little People (1926). In acelasi an, dansatoarea Lizica Codreanu interpreteaza segmentul coregrafic in rolul lui Pierrot Fulgerul, intr-un costum creat de Sonia Delaunay, din filmul lui René le Somptier, Le p’tit Parigot. In 1930, actrita de origine romana Pola Illéry (alias Paula Iliescu) joaca in filmul lui René Clair, Sous les toits de Paris. In 1933, Eli Lotar, fiul lui Tudor Arghezi este operatorul lui Buñuel pentru documentarul sonor Las Hurdes; in 1934, Fondane scrie scenariul filmului Rapt regizat de Dmitri Kirsanoff, iar in 1936, in Argentina, turneaza propriul film de avangarda intitulat Tararira u La bohemia de hoy. In tot acest timp, autorii romani de avangarda scriu neintrerupt despre ei sau despre filmele omologilor lor din alte state, ba chiar se bucura de colaborarea teoretica a unor nume precum Ricciotto Canudo, Léon Moussinac sau Hans Richter. Ultimul dintre acestia, Hans Richter, se bucura de o atentie speciala in paginile revistelor, „Contimporanul” anuntandu-i sosirea in Romania in 1924 pentru un turneu al „filmului abstract”, tot asa cum Fondane va deveni peste un deceniu ambasador al filmului suprarealist in Argentina, delegat fiind de colegii din Paris. Tot Hans Richter este cel care acorda un spatiu destul de generos lui Tristan Tzara si Marcel Iancu in documentarul experimental din 1961, Dadascope, gratie caruia ii putem auzi pe cei doi intonandu-si opera.

Mai e necesar sa specificam ca foarte putin din aceste pelicule s-au pastrat in arhive? Insa ceea ce s-a pastrat, urmeaza sa defileze in cadrul celei de-a IV-a editii a „Avangardei revizitate…”.
 
Editia a IV-a. Sesiunea I-a: Benjamin Fondane
 
Pe 14 noiembrie 2013 se implinesc 115 ani de la nasterea lui Fundoianu / Fondane. Poate ca cel mai patrunzator efort de intelegere a culturii cinematice create de Fondane e de gasit in documentarul pe care regizoarea Ana Simon l-a dedicat in 1998 operei avangardistului roman. Un documentar-portret, dupa expresia exacta a Danei Duma, in care ochiul regizoarei si impreuna cu el, al spectatorului, parcurge pas cu pas traseul lui Fondane prin propria opera, in care cinematografia detine un rol si o functie esentiale. Documentarul Anei Simon este unul din cele mai importante incursiuni in opera cinematografica a lui Fondane si se afla, poate nu intamplator, sub incidenta unui alt avangardist canonic, Jean Vigo, caci protagonistul Atalantei (1934, anul lui Rapt) Michel Simon, este si socrul Anei Simon, o ascendenta si traditie care nu se poate sa fi ramas fara urmari asupra perspectivei unui Fondane captivant si uluitor in documentarul din 1998. 
 
BENJAMIN FONDANE
Elvetia, 1998, Documentar, 30 min
R. Ana Simon
S. Ana Simon
Muzica: Paco Ibañez
Sunetul: Denis Wallois
Operatori: Sorin Chivulescu, Leonid Berdicesvsky, Thierry Le Nouvel, Dominique Bauguil
Producator: Maia Simon
 
Pe 26 februarie 1934, ziarul parizian „Aujourd’hui”, publica o avancronica semnata de René Daumal, in care acesta anunta premiera iminenta a unui nou film modern, in care contributia scenaristului ar fi mai importanta decat cea a regizorului. „Cine este autorul filmului?”, se intreba Daumal. Regizorul se numea Dimitri Kirsanoff si se afla la al saselea film, in timp ce scenaristul, desi se exersase indelung in compunerea unor scenarii comerciale pentru Paramount, se poate spune ca abia acum isi facea debutul ca autor original si autentic de scenarii, iar el se numea Benjamin Fondane. Rapt era titlul peliculei, o adaptare dupa romanul din 1922 a lui Charles Ferdinand Ramuz, La Séparation des races. Insa nu o adaptare loiala fictiunii lui Ramuz, ci mai degraba ideii pe care acesta o propaga: aceea a luptei absurde dintre doua comunitati convietuitoare, in cazul de fata, premonitoriul conflict interetnic intre comunitatea germana si cea franceza dintr-un sat elvetian, separate habitual, nu si administrativ, de un munte. Mana lui Fondane recurge la o esentializare tipica esteticii avangardiste si la o necesara scoatere in evidenta a fondului ideatic, lasand preocuparea formala pe seama regizorului. De aici, poate, si ambiguitatea auctoriala legata de paternitatea peliculei, creata si semnata totusi, bineinteles, de autorul lui Ménilmontant.
 
RAPT
Franta, 1934, Fictiune
R. Dimitri Kirsanoff
S. Benjamin Fondane (dupa romanul La Séparation des races de Charles Ferdinand Ramuz)
Rev. S. Corinna Bille
Imagine: Viktor Gluck, Oskar Schnirch, Nikolai Toporkoff
Editare: Arthur Hoérée, Mario Nalpas, Jack Salvatori
Muzica: Arthur Honegger, Arthur Hoérée
Sunet: Maurice Carrouet, André Reinhardt
Dir. artistica: Erwin Scharf
Producator: Dimitri Kirsanoff, Stefan Markus
Cu: Dita Parlo, Geymond Vital, Joe Alex, Robert Bagger, Auguste Bovério, Lucas Gridoux, Hans Kaspar Ilg, Jeanne Marie-Laurent, Charles Ferdinand Ramuz, Benjamin Fondane, Dyk Rudens, Nadia Sibirskaïa
 
Noiembrie 2013 

Comunicat de presa