Pe 26 septembrie 1914 pictorul expresionist August Macke, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai curentului care uluise, fascinase si scandalizase, era ucis pe frontul de lupta in Franta, la Champagne. Bunul sau prieten, Franz Marc, un alt artist uluitor, avea sa moara doi ani mai tarziu, in cumplita si cosmaresca batalie de la Verdun. Arta europeana pierdea astfel doi artisti originali, prolifici si de o uluitoare sensibilitate, care aveau multe in comun dincolo de prietenia reala si sincera, si poate ca in timp ar fi dezvoltat stilul tarziu dominat de abstractionism intr-o directie cu totul noua. Cu siguranta atunci nu isi imagina cineva ca peste nu foarte multi ani creatiile expresioniste aveau sa fie incadrate de oficialii nazisti in expozitia “artei degenerate”, iar multe vor fi distruse tocmai din aceasta cauza. In mai putin de un deceniu August Macke terminase mai bine de 600 de picturi, dintre care o serie de portrete incantatoare ale sotiei sale, Elisabeth, muza, sustinatoarea si, dupa cum isi aminteau cei care au cunoscut cuplul, marea sa dragoste.
La doar 27 de ani era considerat unul dintre conducatorii noului curent, iar in creatia sa se intalneau peisaje, portrete, nuduri, scene de gen, instantanee urbane si naturi moarte, in culori intense si puternice, incarcate de o vitalitate ce anunta parca artistul care intuia ca nu mai are foarte mult timp. Ca pictor va pastra insa tot timpul, in special in peisaje si cu atat mai mult in portretele sotiei sale, un filon romantic, o marca nostalgica totusi diferita de sentimentul alteritatii specific pentru expresionisti, acea tusa emotionala profund personala.
Autoportret, 1906
Doamna cu jacheta verde, 1913
Nascut pe 3 ianuarie 1887 in Meschede (Germania), unicul fiu al unui artist amator ce fusese nevoit sa devina un antreprenor de succes, cu afaceri in domeniul constructiilor, August Macke isi va incepe studiile la Koln, apoi la Bonn, unde o va intalni mai tarziu pe viitoarea lui sotie, sora bunului sau prieten Walter Gerhardt. Asa cum se intampla adesea, primul model si imbold pentru a studia arta a fost chiar tatal sau, ale carui desene si peisaje era privite ore intregi de micul August, care va incepe si el sa experimenteze inca din copilarie, cu un surprinzator talent nativ, pe care il va pastra si dezvolta ulterior. Sursele de inspiratie ale perioadei de inceput? Creatiile tatalui, stampele japoneze (care la inceputul veacului al XX-lea se bucurau inca de o imensa popularitate), lucrarile lui Arnold Bocklin, dar mai ales acea atmosfera fecunda si energica a primilor ani, in care tinerii cautau o noua arta, fara sa isi imagineze cum va schimba noul curent, expresionismul, peisajul artelor plastice de atunci si de mai tarziu.
Macke lucreaza mult, mai ales dupa ce in 1904 isi pierde tatal. Incepe in acelasi an studiile la Kunstakademie Dusseldorf, si in urmatoarea perioada lucreaza enorm, viziteaza Italia, Belgia, Marea Britanie, ajunge pana in Olanda, totul in paralel cu studiile si mai ales exercitiile de atelier. Desenator prodigios si pasionat, este atras de impresionisti si de felul in care acestia foloseau paleta si lumina, si daca pentru o vreme este marcat de acestia, ulterior va dobandi si puternice influente din creatiile lui Matisse, un alt artist aparte, diferit, in care Macke vedea ceva din sine insusi.
Strada cu biserica in Kandern, 1911
Chiar daca isi va petrece mare parte din restul vietii in Bonn, totusi Macke are sansa de calatori in repetate randuri, ajungand din nou in Italia, dar si in Elvetia sau in Tunisia, singur sau (dupa 1909, anul in care se va casatori), impreuna cu sotia sa, care va fi model pentru aproximativ 200 de portrete, aproximativ o treime din creatia lui August Macke. Influentele care il vor ajuta sa isi formeze stilul sunt diverse, de la impresionisti, postimpresionisti si mari maestri la fovi, Kandinsky sau Matisse, mai tarziu Robert Delaunay. Iar prietenia cu pictorul Franz Marc, o alta figura de referinta a expresionismului, avea sa fie nu doar un sprijin moral ci si o relatie cu un alt artist care isi cauta drumul si, asa cum se intampla adesea, se lovea de aceleasi obstacole sau ajungea la concluzii si solutii identice.
Inainte sa implineasca 30 de ani, Macke era deja un artist matur, sigur pe sine, sustinut de prieteni (unii dintre ei tot pictori) si mai ales de sotie, care calatorise si vizitase marile muzee europene, descoperise fascinat culorile si lumina Africii, le transpusese in picturile sale cu migala si entuziasm. Lucra mult, cu viteza celui care a gasit deja o maniera pe care o intelege si mai ales o simte, instinctual si decis, asa ca va fi si una dintre figurile marcante ale gruparii Der Blaue Reiter, acel “Calaret albastru” care va fi ultimul capitol definitoriu pentru expresionism si unde va fi din nou alaturi de Franz Marc. Parea ca mai are foarte multe de facut, dar izbucnirea Primului Razboi Mondial schimba pentru totdeauna istoria europeana. August Macke se va numara printre artistii cazuti pe front. Ultima sa lucrare, “Adio”, in tuse sumbre, neobisnuite pentru el, pare astazi a fi o trista premonitie.
Adio, 1914
Foto: wikipedia.org
