Situata la doar 40 km de Venetia, Padova se numara printre destinatiile preferate ale turistilor dornici de o scurta escapada in apropierea “orasului plutitor”. Viata acestei asezari se distinge prin turism, evenimente culturale, Universitatea si renumita Fiera Campionaria, cu activitatile sale continue pe tot parcursul anului.
Orasul Sfantului Antonie, cum mai este cunoscut, numara 1,6 milioane de locuitori si ofera cateva dintre cele mai remarcabile exemple de arta gotica tarzie din tara. Padova a fost si s-a pastrat pana astazi o promotoare a culturii italiene si nu numai, un centru universitar de talie mondiala fauritor de personalitati umaniste.
La Padova, carturarul Constantin Cantacuzino avea sa devina incepand cu 1667 un excelent cunoscator al culturii italiene. Tot aici decidea sa tipareasca in 1700 prima harta referitoare la Muntenia, cunoscuta pana acum, avand autor roman. Pe la anul 1222, la Padova se infiinta faimoasa Universitate, a doua ca vechime din Italia.
In oras se mai afla si observatorul astronomic al lui Galileo Galilei, om de stiinta care a studiat la Universitatea din Padova in timpul secolului al XVII-lea. O alta comoara a Padovei este biserica din sec al 14-lea Basilica di Sant'Antonio, locul in care este inmormantat Sf. Anton de Padova, unul dintre cei mai venerati sfinti din Italia. Bazilica Sf Anton, numita de catre localnici “Il Santo”, prezinta influente venetiene in ornamentatia sculpturii in marmura, precum si in desenul acestora. Interiorul este decorat in stil bizantin iesind in evidenta lucrarile lui Donatello. Mormantul Sfantului Anton este un loc renumit de pelerinaj.
Tot printre cele mai importante obiective turistice ale Padovei este Cappella degli Scrovegni. Comandata in 1303 de nobilul local Enrico Scrovegni, aceasta biserica imensa isi datoreaza faima picturilor remarcabile ale lui Giotto. Viziteaza si Musei Civici, un superb ansamblu modern plin cu expozitii de monede, pictura, sculptura si arheologie.
Padova se mai mandreste cu cea mai veche gradina botanica din Europa, infiintata in anul 1545. Acest obiectiv a fost inclus de UNESCO in anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial.
Sursa foto
I. C.
editor artline.ro