Sibiul este pe jumatate pregatit pentru a gazdui manifestarile programate sa se desfasoare in acest an. Cortul urias de aproximativ 3000 de metri, inchiriat contra sumei de 600.000 de euro de la o firma din Germania si amplasat pe platforma din fata Teatrului "Radu Stanca" "urmeaza a se finaliza in aproximativ doua saptamani, pentru a gazdui Galele Uniter", a declarat primarul Klaus Johannis, precizand ca in acelasi pavilion se vor desfasura si alte manifestari importante, precum Adunarea Ecumenica din luna septembrie si Festivalul "George Enescu". "Este un edificiu impresionant ca volum si dotari. Sper sa se dovedeasca util pentru sibieni", a declarat Adrian Iorgulescu dupa ce a vizitat pavilionul impreuna cu primarul Sibiului si cu Sergiu Nistor, comisarul programului Sibiu, Capitala Culturala Europeana. La finalul vizitei, ministrul Iorgulescu a anuntat ca a hotarat ca programul "Sibiu, CCE 2007" sa se incheie pe 1 decembrie, odata cu Ziua Nationala a Romaniei. Tot vineri, ministrul Iorgulescu a participat la inaugurarea primei expozitii de fotografie "open-air" de la Sibiu, deschisa in Piata Mare. Expozitia "Sibiu/ Hermannstadt "Monumente, oameni locuri", reuneste 180 de fotografii in care sunt surprinse cele mai importante obiective de interes cultural din judetul Sibiu. Expozitia este organizata de Primaria municipiului, Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 si editura germana "Wort und Welt & Bild" si prezinta operele a trei fotografi: Martin Rill, Martin Eichler si Georg Gerster.
Programul zilei de vineri a fost completat de decernarea Premiilor Patrimoniului, marele trofeu pe 2006 fiind acordat programului eGISpat, realizat de Institutul National al Monumentelor Istorice, urmata de premiera spectacolului "Othello?!" in regia regizorului ucrainean Andriy Zholdak, castigator al premiului UNESCO pentru regie in 2004. "Elementele tari, dupa parerea mea, au fost coloana sonora si partea vizuala, dar si miscarea scenica, un spectacol unitar, cu multe momente repetitive, ceea ce-i da multa dinamica", a comentat ministrul Iorgulescu montarea lui Zholdak, intr-o mini-conferinta de presa organizata dupa spectacol. Cu acest prilej, ministrul Culturii a tinut sa prezinte punctele forte ale programului "Sibiu, CCE 2007", pentru perioada urmatoare, Festivalul International de Jazz, cotat drept principala manifestare de acest gen din Romania, Festivalul International de Teatru si Festivalul de Opera din septembrie, pentru care si-a exprimat o simpatie aparte. In ceea ce priveste prezenta Papei la Adunarea Ecumenica din toamna, la care se pare ca vor participa peste 7000 de fete bisericesti, Iorgulescu a afirmat ca invitatia nu a fost deocamdata nici confirmata, nici infirmata, dar ca este posibil ca discutiile iscate la Bucuresti de constructia de langa Catedrala Sf. Iosif sa duca la absenta Papei Benedict de la manifestarea de la Sibiu.
n Monica ANDRONESCU