Unul dintre cei mai cunoscuti si indragiti prozatori niponi contemporani, cu milioane de exemplare vandute si majoritatea cartilor traduse in zeci de limbi, castigatorul mai multor premii si distinctii ale industriei literare (inclusiv Premiul Franz Kafka) si mereu inclus de presa pe lista viitorilor scriitori cu un Nobel in biografie, Haruki Murakami a inceput sa scrie proza abia la 29 de ani. Si atunci mai mult din intamplare. Iar rezultatul avea sa fie un prim roman, “Asculta cum canta vantul”, mult mai putin cunoscut decat viitoarele bestsellere, dar avand deja in nuce elementele esentiale pentru Murakami: influenta culturii occidentale, stilul retinut, sobru, frazele scurte, clare, atmosfera ce evoca fantasticul desi nu intotdeauna il foloseste, eroii cu destule tuse autobiografice. Dupa cum isi amintea mai tarziu, pasionatul de muzica si sport descoperise inca de la inceput autorii vestici, fie ca era vorba de Kafka, Flaubert, Dickens sau Dostoievski, de beatnici sau de Hemingway, o influenta care va ramane constanta in scrierile sale, oricat de “japoneze” ar fi fost, si care va fi si una dintre diferentele esentiale la inceput fata de colegii de generatie, apoi fata de numele din galeria autorilor de succes. Dar avea sa inceapa sa scrie primul sau roman (pret de zece luni, din bucatele asamblate in timp ca un puzzle) pe cand avea un club de jazz, unde era mai interesat de muzica si de clientii care ii treceau pragul decat de ideea, cu siguranta absurda in acel cadru, ca intr-o buna zi ar fi putut sa scrie el insusi un roman. “Asculta cum canta vantul” avea sa fie castigatorul unui concurs literar, a aparut in 1979 si avea sa fie urmat doi ani mai tarziu de “Pinball 1973”, cele doua romane alcatuind, asa cum fanii sai o stiu prea bine astazi, inceputul si mijlocul “Trilogiei Sobolanului”, terminata cu miraculosul “In cautarea oii fantastice” din 1982, primul mare succes de public si critica pentru Murakami.
Citite astazi, cele doua carti pe care Murakami a refuzat o vreme sa le retipareasca si sa permita editarea lor in alte limbi, privindu-le ca scrieri de inceput, modeste valoric, in ciuda succesului de care s-au bucurat, sunt din toate punctele de vedere surprinzatoare si promitatoare. Fie el si un romancier la inceput, tributar (in sensul de formare, omagiu si pasiune) marilor scriitori occidentali, anunta marile sale teme: eroul resemnat in singuratatea sa, fara a fi nefericit, dar asteptand ca undeva, ceva sa se intample, muzica de jazz, cautarea unui prieten sau al unei iubiri, existenta moderna ce pare mai curand absurda, zadarnica si obositoare, povestile de dragoste care adesea la Murakami nu au exuberanta exploziva din alte lumi narative, ci sunt retinute, purtand parca amprenta unor esecuri precedente. Dar in esenta sunt povesti aparent banale, fie ca este vorba de un student la biologie care se intoarce acasa pentru lunile de vara sau de acelasi erou, ce are mult din Murakami, pasionat de pinball (de unde si titlul cartii) si de supravietuirea intr-un oras strain, rece, ostil, dar presarat cu surprinzatoare straluciri de dragoste, umor si umanitate.
Unii le vor citi mai mult din curiozitate, dupa ce au trecut de mai multe ori prin celelalte romane, mult mai cunoscute si mai indragite, pentru a vedea cum a inceput totul. In definitiv si criteriul cronologic poate fi util cand e vorba de un autor surprinzator de prolific. Altii mai mult din dorinta de a fi citit tot ce a publicat Murakami. Sau pentru a afla care este povestea Sobolanului, cu siguranta un personaj ce inaugureaza o galerie de figuri stranii, nesperat de vii si uneori de complicate, care vor popula pe viitor o lumea imaginara intreaga.
Haruki Murakami, Asculta cum canta vantul. Pinball 1973, editura Polirom, 2022
