Nikos Kazantzakis a scris acest roman in 1946, la Cambridge, dar cartea a fost publicata abia la inceputul acestui an, cu siguranta o surpriza pentru cei care citisera si recitisera carti ca “Alexis Zorba”, “Hristos rastignit a doua oara” sau “Ultima ispita a lui Hristos”. “Ascensiunea” poate fi citita ca o carte care intregeste imaginea si creatia unui scriitor care a avut parte de admiratori dar si de contestatari, in mai mica masura pentru scrierile sale literare si mai curand pentru convingerile sale politice, care l-au facut adesea sa intre in conflict cu autoritatile din tara natala. Poate fi citita si ca un jurnal de calatorie, ca un text experimental, ca o marturie a convingerilor sale religioase si politice, ca un pseudo-jurnal al unui scriitor care a fost un calator mereu dornic de noi experiente, sau ca un roman ce incearca sa surprinda realitatile postbelice din Creta.
Dupa ce al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat in sfarsit, tanarul scriitor Kosmas revine in sfarsit in Creta. Nu este singur. Impreuna cu el vine si sotia sa, Noemi, care a supravietuit fizic Holocaustului dar este departe, mult prea departe de momentul in care nu va mai fi torturata in fiecare clipa de ceea ce a vazut si trait. Dar pe Kosmas, care a plecat de ceva vreme, in Creta nu il mai asteapta batranul sau tata, capitanul Mihalis, aspru si adesea nedrept, crud cu el si cu altii, care a condus familia cu o mana de fier chiar daca asta i-a adus mai curand dusmanie decat dragoste. Chiar si asa pentru Kosmas tatal a fost figura care i-a dominat si influentat copilaria, pe care a iubit-o si de care s-a temut. Capitanul a murit de putina vreme, dar Kosmas, cu entuziasmul naiv al varstei, spera ca lumina si caldura din Creta vor aduce fericirea si linistea atat de mult dorite. Este o lume pe care o cunoaste bine, a iubit-o si l-a format, un spatiu al legendelor, al palicarilor, al luptei pentru libertatea si a mandriei de a fi grec, in care alaturi de Noemi va reusi (poate) sa se rupa de trecut si sa construiasca in doi o lume cu totul noua.