Acest spectacol il urmarim in noua carte a Anei Selejan. Domnia sa este un istoric literar cu program, defrisand metru cu metru noi spatii dintr-o arie de cercetare bine determinata: literatura in totalitarism (cum se numeste un ciclu de sase volume). Acum s-a concentrat asupra poeziei dintre anii 1944-19481. Studiul pune, implicit, si o chestiune teoretica: avem de-a face cu siguranta cu cea mai scurta perioada literara din istoria noastra (si nu numai), de numai trei ani.
Demonstratia este convingatoare, nu este un decupaj artificial, ci unul perfect justificat de evolutia ideologica, politica si, implicit, estetica din aceasta perioada `de tranzitie" in sensul cel mai autentic al cuvantului. In nici o alta epoca timpul nu a fost mai compactat, schimbarile mai radicale si mai rapide. Intervalul acesta de trecere are o identitate conturata. O epoca tipic ambigua, in care `vechiul" si `noul" se ciocnesc, o vreme persista iluzia ca armele sunt egale, pentru a se vadi repede ca asasinatul este aproape, atent pregatit dupa incercuirea prealabila.
Pare la suprafata o confruntare de idei, estetica sau chiar politica, doar ca una dintre parti are in spate regimente de tancuri si o redutabila politie politica. Comentand tot aici, pe la inceputul acestui an, volumul Tradarea intelectualilor, insistam asupra criticii ideologice pe care o practica foarte nuantat autoarea. Acest nou studiu ne arata in plus nu numai un istoric literar si al ideilor extrem de minutios, ci si un critic literar de buna factura.
Avand de prezentat fugitiv texte poetice autentice, dar si unele mediocre ori de-a dreptul sinistre, gaseste mereu formula succinta si expresiva de a le caracteriza. Istoricul literar face o foarte utila operatie de ordonare, prin care vizualizeaza liniile de forta dupa care s-a grupat materia lirica in aceasta teribila perioada. O dificultate practica tine de faptul ca multe volume sunt intruvabile chiar in marile biblioteci, antologiile sau reeditarile ulterioare neretinand unele poeme sau schimbandu-le in functie de schimbarile politice. Ceea ce falsifica uneori substantial fotografia de la finis. O alta parte importanta a materialului este de gasit, fireste, in presa vremii. Inclusiv marile batalii ideologice pe care autoarea le-a prezentat in celelalte volume si pe fundalul carora proiecteaza acum transfigurarea/desfigurarea poeziei.
Astfel, un prim capitol este dedicat ultimelor focuri bengale ale suprarealismului interbelic. Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu, Paul Paun, Gellu Naum sunt cei care publica volume in trieniul in discutie. Fireste ca va fi invocata, de mai multe ori pe parcursul volumului, convertirea acestor poeti la poezia propagandistica ce va ocupa practic integral scena, incepand din 1948. Pe tot parcursul cercetarii, autoarea apeleaza la o urmarire atenta a receptarii, fara de care nu putem intelege nimic din atmosfera epocii.
In 1946, G. Bacovia publica Stante burgheze, volum aparut in context omagial. Un articol precum cel din Natiunea, prin care G. Calinescu incerca sa salveze prin cunoscutele-i sofisme poezia bacoviana de acuzele de modernism, deprimism si decadentism, aratand ca el `a exprimat deznadejdea muncitorului intr-o vreme cand acesta era incarcerat si impuscat (…) indignarea pentru guvernele politicianiste care n-au ingrijit de starea sanitara si edilitara a cartierelor muncitoresti…" arata cum putea fi ucisa poezia sub pretextul de a o apara. Un spatiu amplu este dedicat Cercului Literar, respectiv resurectiei baladescului.
Din 1945, apar cele opt numere ale revistei cercului. Un grup de scriitori cu `doxa nemteasca", de o excelenta calitate intelectuala, o revista de altitudine a ideilor, aparute din pacate intr-un foarte neprielnic moment istoric. Caci acuzele de formalism estetic si cantonare a inspiratiei in zone revolute, de evazionism, apar de indata. Interesant stilistic in aceste `note" acuzatoare este caracterul lor de implicita delatiune, ai senzatia, citindu-le, nu ca asisti la un act de critica : oricat de rebarbativ : ci la o nedisimulata atentionare a unor `foruri abilitate" sa ia direct masurile administrativ-punitive necesare.
Cel mai important filon poetic inca puternic in epoca este, fireste, modernismul. Autoarea noteaza cu dreptate ca tema evadarii din realitate capata o frecventa neobisnuita. Sa ne mai intrebam de ce? Ea inventariaza cam douazeci de poeti care publica in acest rastimp sub pecetea esteticii moderniste. Prezinta astfel plachetele premiate de Fundatia Regala in 1945 si 1946, apartinand lui Constant Tonegaru, Mircea Popovici, Mihail Crama. Sa notez detaliul amintit de cercetatoare, ca pe coperta, vinieta, pe care era notata Editura Fundatia regala pentru literatura si arta, este acoperita cu o banda alba, lipita, cu textul: Editura pentru Literatura si Arta. Pe atunci, Orwell isi scria celebru-i volum de neagra anticipatie.
Mai sunt afiliate esteticii moderniste plachetele semnate de Sanda Movila, Alexandru Lungu, Corneliu Belciugateanu, Ben Corlaciu, Dimitrie Stelaru si alte nume, unele azi uitate. Un capitol special este dedicat lui `Tudor Arghezi sau modernismul(ui) decapitat". In anul 1947 aparea volumul `Una suta una poeme". Prilej si pentru o succinta critica a editiilor, intrucat poemul Aci, la noi apare abia in editia din 2000, iar posteritatea editoriala argheziana este extrem de confuza. `Nici un volum arghezian nu dezvaluie, intr-o masura estetica atat de elocventa, impactul constiintei cu istoria, cu problemele grave ale contemporaneitatii", conchide autoarea. Comentariul lui Sorin Toma va avea, cum se stie, rolul nu numai de a-l desfiinta pe Arghezi, ci va bate mult mai departe, tintind sa ingroape, spune Ana Selejan, pentru aproape doua decenii, orice adiere de modernism literar.
Abia din a doua jumatate a cartii intram in acel lazaret de versuri al poeziei `sociale", `agitatorice", `mobilizatoare", `partinice" samd. Incurajata de poeti deja afirmati: Geo Dumitrescu, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu, Ştefan Roll, Dan Petrasincu, Zaharia Stancu, Cicerone Theodorescu, M.R. Paraschivescu, Mihnea Gheorghiu, sprijinita de scriitori cunoscuti: G. Calinescu, M. Sadoveanu, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, dar si de noua falanga ideologica: Traian Şelmaru, N. Moraru, Ovid. S. Crohmalniceanu, Paul Georgescu, Silvian Iosifescu, Ion Vitner, Mihail Petroveanu… Cei mai detestabili sunt `convertitii": Sasa Pana (cel care a folosit pentru prima data termenul de realism socialist, ni se spune), Eugen Jebeleanu, Aurel Baranga, Marcel Breslasu, Sanda Movila. Sunt si 13 debutanti sub aceeasi stea intunecata, ale caror nume nu le mai amintesc din lipsa de spatiu. Dar si `consacratii": Ion Caraion, Dumitru Corbea, Geo Dumitrescu. Volumul se incheie cu o binevenita antologie din care cei care n-au fost obligati sa invete pentru serbarile scolare asemenea texte isi pot face o idee. Autoarea nu este interesata decat in subsidiar de structurile retorice (extrem de rudimentare, de altfel), analizate de Eugen Negrici de pilda. Sensul demonstratiei sale arata cat de vana si finalmente falsificatoare este perspectiva celor care isi inchipuie ca pot analiza aceasta perioada din cultura noastra decontextualizand-o ideologic. Eforturile tocmai de a preciza pana la nuanta aceste contexte sunt meritul principal al acribiei doamnei Ana Selejan.
Am omis din aceasta cronica mobilul asasinatului si autorul. Nu se facea, desigur, sa fie divulgate. Las cititorului satisfactia descoperirii…
1 Ana Selejan, Poezia romaneasca in tranzitie (1994-1948), ed. Cartea Romaneasca, 2007
