Cunoscut este că, în perioada interbelică, pitoreasca localitate de pe malul Mării Negre era nu numai locul preferat al Reginei Maria, ci şi al multor pictori care se inspirau din peisajul marin.
Expoziţia “Şcoala de la Marea Neagră”, cu lucrările participanţilor, a fost deschisă la Cercul Militar Bucureşti, un loc frecventat de amatorii de artă, curator fiind chiar George Mircea. Expoziţia a beneficiat de un foarte frumos catalog în care tot George Mircea semnează un dens şi relevant text pentru proiectul Mihaelei Dragomir, preşedinte al “Elite Art Club UNESCO”.