Au fost prezenti Gyöngyike Böndi, prefectul de Maramures, Emil Marinescu, vicepresedintele CJ, Dan Buca, purtator de cuvant al Prefecturii si moderatorul manifestarii, criticul de arta Eniko Botis, epigramistul Mircea Micle, scriitori, profesori, artisti plastici, reprezentanti ai institutiilor publice si mass-media. * Expozitia cuprinde 46 de picturi Aflata la cea de-a 51 expozite de pictura, artista Lucretia Megyessi, prin cele 46 lucrari expuse, adevarate nestemate de o valoare inestimabila, aduce un omagiu tuturor maramuresenilor. Ele ilustreaza compozitii florale, peisaje executate cu o tehnica proprie, prin ochiul ager si sensibil al unui artist care si-a imortalizat cate o farama din suflet in fiecare tablou care ii poarta semnatura binecunoscuta atat in tara, cat si peste hotare.
Dintre cele mai frumoase lucrari amintim: "In amurg la Tauti Magheraus", "Romanta la fereastra", Orhidee", "Octombrie la Baita", "Cromatica la Valea Mariei'', "Simfonia" si lista ramane deschisa. Dupa cum a declarat chiar Lucretia Megyessi, toate lucrarile au fost pictate in 2005. Potrivit criticului de arta Eniko Botis, desi lucrarile pastreaza un ton clasic, ele frapeaza prin frumusetea si delicatetea prin care autoarea reda frumosul intr-un mod personal si genial, adecvat chiar tonului modern. "Mai avem nevoie sa admiram un amurg, un bluchet de flori, un coltisor din natura. Acestea sunt de nepretuit chiar si pentru generatiile care vin", spune Lucretia Megyessi. Clasici sau moderni, Lucretia Megyessi ne invita sa admiram si sa iubim natura, avand intotdeauna un suflet sensibil si profund uman. Expozitia se poate vizita pana in 19 noiembrie.