Avionul cu care artiştii ar fi trebuit să ajungă la Sibiu pentru a susţine spectacolul "Nunta lui Figaro" a aterizat la Timişoara, iar soliştii au concertat cu trei ore întârziere. Pentru că nu au mai avut timp să se îmbrace în costumele de scenă, artiştii au evoluat în haine de stradă. Nu doar artiştii austrieci au avut de suferit din cauza transportului aerian, ci şi ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, care a fost nevoit să schimbe două aeronave. Avionul în care s-a aflat Iorgulescu a suferit o fisură la parbriz şi a fost întors din drum. Publicul sibian a aplaudat îndelung întâlnirea cu artiştii Operei de Stat din Viena, condusă de Ioan Holender. "Nunta lui Figaro" ("Le Nozze di Figaro") este una dintre cele mai cunoscute opere a lui Wolfgang Amadeus Mozart, compusă pe libretul scris de abatele Lorezo da Ponte, după comedia cu acelaşi nume a scriitorului francez Pierre Caron de Beaumarchais.
Premiera operei bufe a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheter din Viena. Ministrul Culturii a anunţat că anul Capitalei Culturale Europene va lua sfârşit la 1 decembrie, când la Sibiu sunt aşteptaţi membrii guvernului, în frunte cu premierul Tăriceanu, dar şi preşedintele Traian Băsescu. Iorgulescu a spus că Sibiul mai poate organiza evenimente culturale în oraş în luna decembrie, dar nu sub egida Capitalei Culturale Europene.