Arta poetica si meditatie asupra teatrului

De la arlechin, de undeva din culise, de acolo am avut sansa sa vad cateva minunate, altele dificile, unele dureroase, dar emotionante franturi de teatru. Caderea in iluzie, grava maladie care ne incearca si ca indivizi, si in planul vietii noastre comune la aceasta indeamna spre reflectare febrila si nelinistita spectacolul cu "Pescarusul" de Cehov, pe care Andrei Serban il repeta acum la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu. Scoala de teatru Andrei Serban Proiectul este cofinantat de Ministerul Culturii si Cultelor si va avea premiera oficiala in ianuarie 2007, Sibiul avand la acea data statutul de Capitala Culturala Europeana. Prezenta lui Andrei Serban la teatrul din Sibiu, personalitate artistica a carei anvergura a fost confirmata nu o data pe marile scene ale lumii, da dimensiune de eveniment acestei montari asteptate cu o nerabdare pe masura creatiilor exceptionale ale regizorului. Despre caderea in iluzie, despre absenta din propria viata, despre o nepotolita sete de glorie cu orice pret, despre imposibile iubiri si isterice erotisme plicticos carnale, despre multe alte lucruri care pot ispiti fiinta intima a omului si o pot face... iadul pe pamant! Sau cunoasterea lor, indepartarea de ele si salvarea poate aduce raiul pe pamant - acesta ar fi crochiul schitat rapid al viitoarei premiere cu "Pescarusul", semnata Andrei Serban. O cunoastere adusa de teatru, care da acestuia un sens moral. A trecut prea repede saptamana pe care am reusit sa mi-o rezerv pentru a fi prezenta la cateva repetitii cu "Pescarusul"; Serban a realizat un adevarat laborator, care a reunit, pe langa trupa teatrului sibian, si pe Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, Tudor A. Istodor, Marian Ralea, Mircea Rusu, Cornel Raileanu, Serban Pavlu, spectacolul avand o distributie dubla (ba chiar tripla, pentru doua dintre personaje); regizorul a subliniat in mai multe randuri ca isi doreste ca aceasta montare sa fie vazuta cu ambele distributii, reprezentatiile fiind complementare pentru imaginea spectacolului intreg. Toate lucrurile bune sunt trei "Am revenit la aceasta piesa - Andrei Serban a mai montat Pescarusul de doua ori, in 1980, mai intai la Teatrul Shiki, Tokyo, apoi la New York, la Lincoln Center, in cadrul Shakespeare Festival - si pentru a intelege mai bine ultima scena dintre Nina Zarecinaia si Treplev, o scena de mare dramatism, in care Nina plange tot timpul, spune fraze inconsecvente, unele fara sens, are pauze, apoi revine. La inceput, mi se parea o scena sentimentala, melodramatica; mi-au trebuit douazeci de ani sa ma gandesc in continuare la textul lui Cehov si ma intreb de ce nu l-am inteles - pe acesta -, ca pe celelalte cred ca le-am inteles! Dar acum sper ca am gasit cheia; aceasta combinatie de umor, de comedie cruda, si in acelasi timp intelegerea calda, profunda, pe care Cehov o are asupra universului uman m-au facut sa revin la Pescarusul. Si sper ca de data asta am inteles piesa" - declara Andrei Serban. Arta poetica si meditatie asupra rosturilor teatrului, spectacolul va provoca sensibilitatea adormita a multora; cu certitudine, si sensibilitatea artistica a actorilor din distributie a fost adanc, atent solicitata de regizor. Fiecare zi de lucru pe scena teatrului din Sibiu, in atelierul de creatie condus de Andrei Serban, incepe cu o ora de exercitii de pregatire in care disponibilitatile fizice, psihice, artistice ale actorilor sunt potentate si antrenate in asa fel incat repetitiile sa se petreaca intr-o forma maxima. Mereu pe scena, Andrei Serban propune solutii, solicita altele din partea actorilor, dialogheaza cu personalul tehnic, face lumini si joaca. Cu o energie aproape inepuizabila, joaca aproape toate personajele, are comentarii cu haz, spre deliciul asistentei, momente in care rasul se dezlantuie contagios. Si Andrei Serban nu striga pe scena, nu urla, nici chiar atunci cand lucrurile ating cote disperante; cu alte ocazii am vazut la repetitii scene de un paroxism incredibil, dezlantuite de lucruri minore, or, la Sibiu ele au putut fi evitate. Andrei Serban pune in evidenta o aura a sufletelor Despre colaborarea cu Andrei Serban, Marian Ralea, distribuit in Sorin, marturisea: "...lucrul cu Andrei Serban este un mare joc, un mare joc al vietii, un mare joc al Teatrului reprezentat aici. In acest spectacol, Andrei Serban a tinut cont de sufletul care trebuie adus pe scena si de sufletul actorului... Daca ne gandim ca sufletul actorului zboara un pic catre ceresc, catre dumnezeire, atunci acest lucru s-a realizat. In acest spatiu creat pe scena, sufletele au o aura pe care Andrei Serban a reusit sa o puna in valoare". Am vazut si aura, si chinul, si oboseala, si bucuria actorilor framantati de grija pentru destinul personajului incredintat. Am vazut-o pe Andreea Bibiri cum in pauza dintre repetitii isi primea bebelusul din bratele mamei ei si cum peste cateva minute devenea Nina Zarecinaia cu totul adevarata; Mariana Prisecan, nemiscata aproape ore intregi, cu o atentie directionata precis, ajunsa pe scena era Arkadina, tensionata ca un arc, disponibila pentru momente de mobilitate de gimnasta; Ofelia Popii, pierduta de oboseala, lungita pe un pled undeva in culise si revenindu-si miraculos atunci cand trebuia sa intre in scena; Maia Morgenstern, repetand textul la cabina, serioasa ca si cum l-ar fi citit prima data, apoi o Arkadina exuberanta; Gelu Potzolli, oarecum ingandurat, traversind scena si proband mersul nesigur al lui Sorin, personajul incredintat lui; Cristina Fluture (cealalta Nina Zarecinaia), la cabina, intr-o seara, surazatoare, putin stingherita, dar increzatoare ca o va gasi pe Nina sa; Diana Fufezan, notand cuminte, concentrata ca o liceana la ora de matematici, ajunsa in momentul aparitiei Masei sale dezlantuite - sunt toate flash-uri pastrate pe retina. Saptamana petrecuta in Teatrul National "Radu Stanca" a trecut prea repede; dar am plecat convinsa ca nu trebuie ratate, de nimeni aflat la Sibiu, repetitiile cu public ale spectacolului "Pescarusul", programate in zilele din perioada 28 iulie-1 august. Vor fi experiente artistice cu adevarat interesante, tot atatea posibilitati de a patrunde intr-un univers de creatie cu totul special, iar "inteligenta emotiei" este unicul lucru cu care publicul trebuie sa raspunda.Un articol de Crenguta Manea