Nu a contat titlul filmului. Fie ca era vorba de un rol aparent episodic in trilogia de succes Cavalerul negru, fie de Un american linistit, Zulu, Alfie, Jaf in stil italian, indiferent de regizor sau scenariu Michael Caine nu ar fi putut vreo clipa sa fie trecut cu vederea, ignorat, minimalizat. Cu alura si distinctie ce nu pot fi mimate a stiut de fiecare data nu doar sa exceleze (ceea ce pentru el parea facil) ci sa inteleaga, sa transforme si sa foloseasca partitura actoriceasca intr-o maniera care era a lui. Critica l-a adorat aproape intotdeauna, desi au existat si voci care in anumite momente nu l-au inteles. Publicul larg si in special cinefilii l-au vazut in timp ca o garantie ca va fi daca nu un film bun atunci macar un rol bun, poate chiar memorabil. Dominand prin simpla prezenta pe marele sau micul ecran, Michael Caine se dovedeste in acest volum de amintiri, evocari, povesti si nostalgii si un surprinzator scriitor care stie cum sa isi puna in scena pagini istoria personala fara a fi prolix, patetic, plicticos. Exista uneori tristete in paginile sale, este mai mereu o umbra de umor atunci cand autorul insusi nu zambeste larg, este nesperat de multa sinceritate si oarecum fireasca modestie, este o din pacate prea scurta autobiografie in momentele sale cheie scrisa de un actor care a stiut mereu sa fie nu doar un gentleman, dar si aiba acea intuitie superba si nativa a discursului direct, jovial, viu.
Michael Caine, Arta de a asculta si alte lectii de viata, editura Nemira, 2019
