Sub titulatura "In spatele istoriei", realizatorul Iulian Capsali prezinta o marturie asupra vietii cotidiene si a traditiilor acestei comunitati. Vizionarea va fi urmata de o dezbatere cu tema "Aromanii din Albania - istorie si destin", la care participa Ion Caramitru, Serban Tanasoaca si Nestor Bardu.
Sunt prezentate scoala si biserica romaneasca din Corcea si fondatorul acestora, preotul Haralambie Balamace - Papa Lambru, care a lasat cu limba de moarte o poezie intrata in folclor, prin care cere "sa nu piara foarte repede" neamul sau.
Iulian Capsali isi opreste privirile si asupra orasului Moscopole, oras legendar al romanilor, unde bisericile au ramas intacte, in ciuda freneziei distrugatoare a fostului dictator comunist de la Tirana - Enver Hodja.
Documentarul este dedicat memoriei Irinei Nicolau. (I.P.)