Assante se va reintalni la Cannes cu bunul sau prieten Razvan Vasilescu, detinatorul rolului principal negativ din lungmetrajul regretatului regizor Cristian Nemescu.
Filmat anul trecut, intre 29 mai si 7 iulie, "California Dreaming'" marca debutul in lungmetraj al regizorului de doar 27 de ani Cristian Nemescu. Acesta era un proiect care se conturase in urma cu trei ani si pentru care Cristi scrisese si scenariul alaturi de prietenul sau Tudor Voican.
Cu un actor de la Hollywood intr-unul dintre rolurile principale - Armand Assante - si cu o distributie in care se regaseau Razvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Andi Vasluianu, "California Dreaming'" se transforma pe zi ce trecea din vis in realitate.
La o luna si jumatate dupa incheierea filmarilor, taxiul in care se aflau Cristi si prietenul lui, inginerul de sunet Andrei Toncu, a fost lovit in plin de o masina care circula cu 130km/h. Accidentul le-a fost fatal celor din taxi. Cristi tocmai terminase un prim trailer al filmului, iar a doua zi ar fi trebuit sa finalizeze primul montaj.
"California Dreaming'" a ramas neterminat, iar acest lucru este mentionat chiar in titlul filmului pentru a sublinia ca publicul nu va sti niciodata cum ar fi aratat montajul final al lui Cristi. Producatorii au luat hotararea sa nu intervina in montajul initial al regizorului si sa redea filmul asa cum l-a lasat el. Au fost facute doar cateva mici corecturi, pe care Cristi le comunicase deja editorului de montaj Catalin Cristutiu.
Post-productia filmului "California Dreaming" a durat opt luni, iar mixajul de sunet si procesarea peliculei au fost realizate in strainatate. Anul trecut, Cristi se intorcea de la Cannes putin dezamagit de faptul ca mediumetrajul sau, "Marilena de la P7", selectat in Semaine de la critique, nu castigase nici un premiu.
Anul acesta, primul si, din nefericire, ultimul sau lungmetraj, "California Dreaming", va ajunge la Cannes intr-o sectiune in care, acum doi ani, un alt film romanesc, "Moartea domnului Lazarescu", castiga marele premiu.