(Tulcea) în 1965.
Studii: Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" Bucuresti (1990), BA, Oxford University, UK (1992-1993), Research Scholar, University of Cincinnati, Ohio (1993-94) MSArch, Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" Bucuresti (1995-98) PhD în Istoria Arhitecturii, Doctor al Facultatii de Filosofie a Universitatii Bucuresti (2002, Magna cum Laude)
Experienta profesionala:
Conf. univ la Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din Bucuresti, Membru editorial board, revista Art Margins a Universitatii California Santa Barbara www.artmargins.com, Senior editor, revista Octogon (2001-2003), Redactor-sef al revistei Arhitectura (1992-2001), Redactor la revista Arhitext (1990-1992), Coordonatorul colectiei Spatii Imaginate a Editurii Paideia (Premiul UAR în 2000) si al colectiei Prispa/Arhitectura din România, a Editurii Noi Media Print, Membru fondator al Fundatiei Habitat si Arta în România. Este autorul a 14 proiecte de biserici construite sau în curs de finalizare. Numeroase alte proiecte pentru constructii civile.
Carti publicate:
Arhitectura si Puterea, Agerfilm, 1992 (la baza scenariului filmului omonim produs de Agerfilm în 1992, regia Nicolae Margineanu), Fiinta si Spatiul (cu Radu Dragan), ALL, 1993, The Other Modernism: The Architecture of the 1930’s, Cincinnati: University of Cincinnati, 1994, Celalalt Modernism: Butaforie si virtual în arhitectura anilor treizeci, IAIM, 1995 (versiunea româneasca a lucrarii de licenta de la Cincinnati), Visul lui Ezechiel: Corp, Geometrie si Spatiu Sacru, Anastasia, 1996, Symbols and Language in Sacred Christian Architecture (cu Radu Dragan), NY: Edwin Mellen Press, 1996, Khora, Teme si dificultati ale relatiei dintre arhitectura si filosofie, Paideia, 1999, Arhitectura care nu exista - Imaginar, Virtual, Utopie (editor si coautor), Paideia, 1999, Power, Play and National Identity, Ed. Fundatiei Culturale Române, 1999, Bizant dupa Bizant: Teme ale arhitecturii românesti în secolul XX (versiunea româna a cartii anterioare) Ex Ponto, 2000, Spatiul sacru, Dacia, 2001, Pentru o noua estetica a reconstructiei, Paideia, 2002, Sacred Space (CTOS, Etna, CA, 2002), Zece arhitecti de zece, Noi Media Print, 2002, Arhitectura sacra contemporana (NMP, 2003), Teme ale arhitecturii din România în secolul XX, Editura ICR, 2003, Arhitectura care nu exista (coordonator), Paideia, 2000, Lost in Space? Contemporary perspectives on the Question of Space (coordonator) NEC, 200?, Întoarcerea în spatiul sacru, Paideia, 2005, Poverism - Prolegomene pentru reîncrestinarea zidirii (versiune virtuala Ed.Liternet, 2005, versiune imprimata Paideia 2007), Retrofuturism/ Spatiul sacru astazi, împreuna cu Arhiepiscopul Chrysostomos de Etna, California Ed.UAUIM, 2006.
Filme (scenariu si comentarii): Palatele regale din România, 1992 (regia Sorin Iliesiu), Arhitectura si Puterea, 1992 (regia Nicolae Margineanu), Bucuresti : proiectul neterminat,1996 (regia Sorin Iliesiu), 235 Times Bucharest, 1997 (regia Doru Segal).
Premii si distinctii
Câstigator al concursului pentru Catedrala Patriarhala Bucuresti, cu un colectiv de arhitecti si studenti de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism `Ion Mincu" Bucuresti, 2002
Outstanding Graduate Student, School of Architecture, Univ. of Cincinnati, Ohio, 1994, Outstanding Graduate Student (cu medalie si magna cum laudae), College of DAAP, Cincinnati, 1994 (sef de promotie al scolilor de design, arhitectura, arte si urbanism), Premiul Bienalei de Arhitectura Bucuresti 1998 (coautor al studiului "Bucuresti: Zone protejate"), Marele Premiu ex-aequo, FIFAL 4, 1994 si Premiul Juriului la Festivalul filmului despre Habitat, Sendai Myiagi, Japonia, 1996 pentru filmul Arhitectura si Puterea (regizor Nicolae Margineanu), Premiul UAR pentru arta monumentala, 1997, cu Fundatia HAR.
Marius Vasileanu: Domnule Augustin Ioan, sunteti coordonatorul unor cursuri de master foarte interesante la Universitatea de Arhitectura si Urbanism `Ion Mincu" din Bucuresti, care se intituleaza `Arhitectura vernaculara si spatiu sacru". Fara a rosti cuvinte mari, care sunt corespondentele internationale ale unui astfel de master?
Augustin Ioan: Mai exista cursuri postuniversitare dedicate mai mult sau mai putin spatiului sacru. Exista unul de arhitectura islamica sponsorizat de Fundatia Aga Khan la MIT, în SUA; la Catholic University of America din Washington, DC, am fost de curând sa conferentiez si au proiecte si cursuri dedicate spatiului sacru, nu un master în întregime, ci cursuri care se ocupa mai cu seama de lucrurile "native" ale spatiul american. Si, pare-se, mai este un curs dedicat acestei teme în Liban, la Beirut, la o universitate locala. Dar un alt program de master dedicat în întregime acestei tematici, nu exista acum. Mai ales ca nu este un program neaparat - sau nu strict - dedicat arhitecturii religioase. Tema spatiului sacru este mult mai generala decât atât... Ea e una care revine cu violenta, atât la propriu cât si la figurat, în actualitate, cel putin dupa 11 septembrie 2001. Când am început acest program, în 2000, mi s-a parut important sa raspundem la ceea ce parea la momentul respectiv o preocupare chiar si în societatea româneasca. Între timp, accentele s-au mutat de la cele din anii ‘90, de la construirea de biserici acasa, lacasuri noi de cult în comunitatile care fie nu aveau, fie aveau lacasuri mici. Va aduceti aminte perioada, discutiile erau foarte frecvente asupra dimensiunii lor. Au urmat doua concursuri dedicate unei viitoare Catedrale Patriarhale - iarasi o tema nerezolvata...
Memorialele ne surprind cu lectiile nefacute
Si, în fine, cu un alt accent în ultimii 5-6 ani, un accent extrem de interesant, asupra caruia ar merita sa atragem atentia: este vorba despre stramutarea temei arhitecturii religioase catre micile comunitati din diaspora, care construiesc biserici în aceste locuri din strainatate unde traiesc români. Nu e vorba, desigur, doar de lacasuri de cult ortodox. Si în al doilea rând accentul s-a mutat pe tema `arhitecturii memoriei": memoriale, spatii de reculegere si meditatie, care vin, de asemenea, spre noi în siajul evenimentelor de la 11 septembrie. Ne prind si pe noi cu lectiile nefacute - ca de obicei -, stiti foarte bine ce discutii a stârnit Memorialul Revolutiei din Piata Palatului Regal...
- Va referiti la povestea cu "tepusa" din Piata Palatului...
- Da, acesta este Memorialul Revolutiei. O tema care este foarte vizibila în sensul cel mai propriu al termenului vizând ocuparea unor spatii privilegiate din oras. Va mai urma curând o discutie, tot asa, cu siguranta acerba si cu siguranta dupa întâmplarea lucrurilor, legata de Memorialul Holocaustului a carui amplasare s-a hotarât deja.
- Înteleg ca este o propunere de studii avansate care raspunde si altor necesitati, nu numai celor legate de prezenta noastra majoritara ca ortodocsi...
- Daca stati sa va uitati, cel putin din 2000 încoace, s-au inaugurat extrem de multe obiecte sau locuri care raspund chemarilor acestei teme a spatiului sacru. Reconstructia Catedralei de la Dresda, de pilda - care nu este doar reconstructia unei catedrale si are în spatele o întreaga istorie: bombardamentele din 1945, culpa atacarii unor civili nevinovati cu bombe incendiare, trauma care a urmat. Pastrezi un loc distrus pentru a perpetua amintirea traumei, îl refaci si îi stergi urmele, cum s-a petrecut la Dresda? Iata o discutie extrem de complicata, pe care am fost chiar surprins sa vad ca nimeni nu a purtat-o la noi, desi mi se pare ca ne priveste personal cu lagarele comuniste, cu locurile revolutiei din 1989, poate si cu cele ale mineriadelor. În al doilea rând: la Berlin s-au inaugurat mai multe locuri si obiecte dedicate într-un fel acestei arhitecturi al memoriei, inclusiv memorialul Holocaustului de lânga Poarta Brandenburg, care este o o lucrare exceptionala a lui Peter Eisenman. Iarasi, nici un fel de discutie autohtona, desi suntem, repet, în proximitatea unui astfel de memorial noi însine. Ne apropiem cu pasi repezi: a fost un concurs, se stie locul, nu discutam. Si când o facem, o facem, violent, fara argumente, totdeauna post factum... Aminteati de "tepusa din Piata Palatului"... Dar n-a fost absolut nici un fel de discutie când a fost concursul, n-a fost nici un fel de discutie înainte de a o ridica.
- De unde ar trebui sa vina asteptarile noastre pentru declansarea unor astfel de discutii? Banuiesc, întâi dinspre breasla arhitectilor si, totodata, dinspre teologi sau, si mai bine, dinspre acei foarte putini cu o deschidere mai larga generata de studiul istoriei religiilor...
- Cu siguranta întâi dinspre breasla arhitectilor. Cum stiti probabil, aceasta este o breasla autista, care nu stie, nu poate, nu vrea uneori sa vorbeasca despre sine. Si daca o face, o va face foarte stângaci. Nu se întâmpla peste tot, este doar un caz local. Altminteri si altundeva, arhitectii sunt destul de vocali si adeseori articulati în a vorbi despre problemele propriei creatii. Mergeti în orice tara civilizata si veti vedea cum cotidienele au, macar o data pe saptamâna, o pagina de arhitectura serioasa, de critica. Nu e cazul la noi, nu s-a înfiripat la noi decât o discutie la nivelul aceasta al amenajarii, al "zonei mici", fara alta miza decât intimitatea caselor celor care si le permit. Niciodata teme serioase nu apar public în si despre spatiul public... Îmi cer scuze ca va implic direct, dar este si o culpa a presei care, neavând oameni specializati în acest domeniu, este prinsa întotdeauna cu garda jos când lucrurile deja s-au petrecut...
Adevarata miza o reprezinta politicile urbane sectoriale
Abia acum pare, de pilda, sa se discute despre acest boom imobiliar exceptional care s-a întâmplat în ultimii 4-5 ani în România, si care va mai continua câtiva ani. Niciodata nu se discuta însa ce consecinte dramatice va avea construirea fortata, fara atribute de calitate, pentru soarta asezarilor noastre. Se discuta doar pe proiect, pe obiect, pe imagine, care sigur ca sunt importante. Nu ma îndoiesc ca atrag si un public cititor care-si doreste un apartament sau o casa, dar nu este aici adevarata miza; adevarata miza o reprezinta politicile urbane sectoriale (policies), care sa duca la decizii strategice, ale spatiului public. Sigur, de pilda, pe zona aceasta a arhitecturii religioase, un astfel de program masteral ar putea sa creeze o oarecare asteptare sau un tip de sensibilitate aparte din partea celor care l-au urmat, nefiind arhitecti. Oameni care acum lucreaza în presa sau PR - si am bune ecouri în acest sens. Dar este o munca sisifica...
- Cum putem sa ne îndepartam încet-încet de ceea ce înseamna productia kitsch, inclusiv în materie de constructii bisericesti? E o productie care s-a manifestat din plin, mai ales în primii ani de dupa ’89.
- Nu mai avem cum sa le îndepartam pe cele care deja s-au produs. Dupa statisticile pe care le am eu, sunt peste 2.500 de biserici noi ortodoxe. Noi - însemnând deja consacrate, nu stiu câte mai sunt înca în constructie. Majoritatea coplesitoare o reprezinta lucrari de foarte slaba calitate arhitecturala. E raspunsul unei nevoi stringente de dupa 1989, si a fost o forma de community building. Într-un anumit fel, comunitatile s-au forjat prin acest gen de constructii. Cel putin asta îmi spune experienta pe care eu însumi am avut-o cu bisericile pe care le-am facut pâna acum. Deci ele au, într-un anumit fel, un fond social pozitiv, dar din punct de vedere al calitatii arhitecturale sunt calificabile drept sub-productie. Ca toate formele de inflatie, se fac în detrimentul calitatii. Dar nu înseamna ca nu exista lucrari de foarte buna calitate. Pe unele le-am repertoriat si eu în tot felul de ipostaze, în cartile pe care le-am scris, proiecte despre care am mai vorbit si în serialul de la TVR Cultural care tocmai ruleaza duminica seara, la ora sase si, în reluare, în cursul saptamânii. Sunt biserici de foarte buna calitate în România, foarte putine, dar sunt. Sunt oameni care, fara sa-si consacre cariera unei astfel de directii, au produs subiecte de o calitate stimabila, Andreescu si Gaivoronski, Radu Mihailescu : toti trei de la Timisoara : care au facut câteva lucrari exceptionale. La faza de proiect, sa spun asa, fara sa si construiasca foarte mult: Dan Marin si Zeno Bogdanescu; sau Florin Biciusca, care a facut câteva capele absolut exceptionale pe care lumea le stie foarte putin, devreme ce nu s-au edificat; sau Radu Teaca.
- Dar exista un organism care sa aiba si specialisti din partea dvs., si teologi totodata, organism care sa supervizeze aceste biserici?
- Exista o Comisie pentru lacasuri de cult, dar acum nu mai functioneaza. Comisia a existat în ultimii ani, pe lânga Secretariatul de stat pentru culte : institutie pe unde toate proiectele de biserici trebuiau sa treaca. Acum, realitatea de pe teren ne spune ca, având sau neavând acest aviz, bisericile s-au facut oricum. Cu complicitati locale, fara autorizatie, fara aviz, cu aviz obtinut post factum. Apoi, din punctul de vedere al arhitectilor, cel putin, n-au fost niciodata specialisti pentru ca nu sunt specialisti în acest domeniu... Pur si simplu, exceptând pe arhitectul Patriarhiei, care stiu ca era si dânsul membru al Comisiei, dl. Voicu Florea, în rest sunt oameni care nu au aceasta specializare si care judecau din perspectiva celui care apreciaza alte atribute ale obiectelor decât sacralitatea lor; judeca la nivelul bunului simt: amplasare în oras, dimensiuni si proportii s.a.m.d.
Trebuie sa spun ca eu am fost împotriva acestei Comisii de la bun început. Pentru ca nu a facut decât sa mai adauge un nivel de autorizare si, prin urmare, înca o institutie de ocolit. În loc sa transfere responsabilitatea directa, personala, la adresa celor de la autoritatea locala, care sa spuna: da domnule, eu am aprobat-o, îmi asum responsabilitatea personala eu, ca arhitect sau ca responsabil în urbanism - atât înteleg eu din arhitectura religioasa. Si am fi avut raspunderi individuale, nu anonimitate camuflata îndaratul institutiilor...
Totdeauna, la orice nivel, la orice program de arhitectura (parca e mai vizibil în cazul bisericilor), toata lumea se camufleaza în spatele unui numar de 14-15 semnaturi pe care trebuie sa le iei ca sa construiesti o biserica. Eu nu blamez pe cei care au încercat sa-si construiasca bisericile, mai ales ca, iata, chiar am avut o surpriza la sfârsitul anului trecut: prima bisericuta pe care am proiectat-o s-a construit abia acum, la Slobozia, în Cartierul Nordului; chinuita, mai degraba paupera, dar a aparut...
Nu avem specialisti în domeniul arhitecturii sacre
- Sigur, nu este vorba numai despre existenta unor comisii care sa dea avize în stil birocratic. Dar, asa cum sunt pictori care se specializeaza încet-încet în icoane, în mod evident, cred ca sunt si arhitecti care ar trebui sa aiba arhitectura sacra drept domeniu de excelenta. Sau macar o deschidere speciala si o educatie aplicate acestei specii de arhitectura...
- Nu ma îndoiesc ca este asa. Dar din datele pe care le detin, sunt foarte putini: Tudor Rebengiuc, de pilda, care si-a dedicat studiile acestei teme si face, în SUA, în continuare, acumulari în zona teoretica pe acest domeniu, Florin Biciusca : el cel care îmi este si `complice" la acest program de master de care pomeneam. Altminteri, arhitectii n-au facut o priza serioasa la aceasta tema si va si spun câteva dintre motive. În primul rând, absenta unei traditii. Doua generatii, 60 de ani, lipsesc cu desavârsire, fizic lipsesc, din aceasta arhitectura. Ea nu s-a mai transmis. Serialul de pe TVR Cultural vorbeste chiar despre aceasta pauza fortata, o pauza politica nenorocita, din pricina careia traditia exceptionala din perioada interbelica n-a mers mai departe. Deci, tocmai când a existat acest salt exceptional, încarcat de experiment, de încercari, de discutii asupra raportului dintre obiectele de arhitectura sacra si oras, si comunitate s.a.m.d., acestea s-au pierdut pur si simplu fizic.
Al doilea motiv este acela - foarte interesant - ca arhitectii sunt tentati întotdeauna aproape, as îndrazni sa spun prin natura proprie, de semnificatia mistica: numerologie, lucruri care le dau fiori pe sira spinarii, dar nu intra niciodata serios pe aceasta problema. Totdeauna arhitectii sunt fascinati: de proportii, de numarul de aur, de Fibbonaci s.a.m.d., dar totul pluteste într-un soi de ebulitie din care nu ies lucruri concrete. Ramân cumva cantonati la nivelul pre-cultural si non-academic al acestei teme grave.
Cu alte cuvinte, o discutie serioasa pe acest subiect nu s-a mai facut în România de dinainte de razboi. Nu sunt foarte convins ca se va schimba lumea de care vorbim multumita masterului acestuia, dar cel putin reusim sa producem un corpus de lucrari. Cineva care este interesat de cum se fac bisericile astea poate deja consulta o bibliografie autohtona: uite câteva referinte, uite câteva exemple de buna calitate, uite si câteva întrebari asupra carora ar trebui sa meditam. Macar atâta lucru. Pentru ca nu exista literatura de specialitate locala suficienta pentru a declansa, doar ea, o masa critica în stare sa `fisioneze".
- În serialul despre arhitectura sacra româneasca de pe TVR Cultural, subliniati în primul rând acele teme nationale recurente, dar si experimentul; sunt teme care coabiteaza. Desigur, totul s-a întâmplat în perioada interbelica. În ce masura ele persista astazi?
- Serialul are o miza, zic eu, mai tare decât de a oferi o simpla istorie a arhitecturii bisericesti, foarte importanta si ea - caci nu s-a scris, nu stim de ce s-a petrecut, cel putin de la independenta încoace, sau macar de la autocefalia BOR, ceva interesant atunci când s-a petrecut. Cred ca modul în care ne-am propus sa construim aceste sase episoade încearca sa treaca dincolo de discursul istoric. Ati mentionat constructia nationala. Argumentul nostru este ca, pusi în fata unei situatii în care nu mai puteau sa faca apel doar la traditie, arhitectii români din aceasta perioada, deci cel putin repet, de la îndependenta încoace, au recurs la experiment si inovatie. Era singura sansa. Referinta la mica arhitectura de tara nu era de folos în conditiile în care orasele cresteau la scara. Adeseori, tinând cont de logica acestui discurs de constructie nationala, traditia facea chiar un deserviciu, în sensul ca multe biserici erau construite de mesteri cu apartenenta etnica alta decât românii: Cozia, exceptionala, care-i facuta de mesteri sud-dunareni; Trei Ierarhi de la Iasi, facuta de mesteri din estul Moldovei s.a.m.d. Aici a existat o problema foarte serioasa si arhitectii începutului de veac XX au trebuit sa se descurce. Si s-au descurcat experimentând. Argumentul pe care l-am adus eu este ca, în ciuda a ceea ce se crede, arhitectura ortodoxa nu este o arhitectura închistata, blocata în canoane.
Aceasta arhitectura care este la fel de experimentala ca toate domeniile arhitecturii care s-a facut în România în perioada interbelica, pentru ca a avut propriile mize: politice, de pilda, în Transilvania, unde - evident - a vrut sa readuca amprenta româneasca; mize ideologice în perioada anilor ’30, legate de etnicitate : era discursul vremii; deci, a avut inclusiv aceasta foarte interesanta tentativa de a vorbi pe limba timpului lor, orice parere vom fi având astazi despre aceasta. O tema ancestrala, o tema perena : aceea a sacrului - dar care este tradusa în limbaj contemporan. Si avem câteva exemple din perioada interbelica absolut stupefiante pentru noi, cei care am pierdut 60 de ani, uitându-ne la ce au ajuns sa faca în perioada interbelica înaintasii nostri, arhitectii interbelici.
Sf. Sofia este atipica din toate punctele de vedere
Astazi, daca iesi cu un proiect, cum este cel pentru Biserica Neamului de Constantin Joja, si am facut acest experiment, l-am aratat colegilor mei, care s-au speriat de îndrazneala lui. Nu numai ca e biserica ortodoxa, dar la Catedrala de la Odessa, a aceluiasi Joja, juriul s-a uitat în 1942 si a spus ca e proiectata în cea mai curata traditie româneasca!
- Era acel juriu ceva mai deschis si mai bine pus la punct, profesional vorbind, decât cele de astazi?
- Presedintele juriului era Horia Creanga, poate asta ar trebui sa ne dea un semnal despre calitatea lui. Dar, de asemenea, trebuie sa ne dea un semnal despre cum intrasera oamenii acestia într-o atmosfera, într-o anumita logica a experimentului. Lor nu li se parea socant.
- Recurgeau la modele precum Sf. Sofia de la Constantinopol?
- Iata ati mentionat Sf. Sofia - care este un exemplu atipic pentru arhitectura ortodoxa! Un experiment prin excelenta, o bazilica cu exedre la ambele extremitati, peste care s-a pus o cupola cât toata deschiderea bisericii. Experiment pur, geometric! Atât de experimentala a fost aceasta biserica, încât prima cupola a si cazut. Sfânta Sofia e facuta de doi matematicieni, ca un gest politic, dupa o rascoala. Toata lumea spune: Sf. Sofia, biserica exemplara a crestinatatii rasaritene; grecii vehiculeaza din vreme în vreme petitii pe internet (ultima când cu vizita Papei Benedict la Istanbul). Nici pomeneala! Este atipica din toate punctele de vedere, în raport cu tot ceea ce s-a construit pâna atunci si dupa, mai cu seama, în aceasta zona.
- Dar si la ora aceasta cred ca se mai fac experimente. Am vazut si la colegi de-ai dvs., de aici din Bucuresti. Apoi, nu stiu care este autorul acelei biserici care este deja data în folosinta, situata în spatele Tribunalului din Suceava, o constructie foarte interesanta...
- Stiu ca la Suceava a fost un concurs câstigat de dl. arhitect Constantin Gorcea, care facuse un fel de Scara a lui Iacob, pe structura metalica, un proiect mult prea îndraznet pentru vremea respectiva. Proiectul a si stat în expectativa foarte multi ani. Proiectul era mult prea radical, de asta nici n-a fost construit. Nu stiu daca la acesta va referiti.
De asta s-au si pierdut atâtia ani între relatia dintre arhitecti si clerici. Arhitectii au plecat cu un program maximal, cerând un soi de ruptura cu trecutul. Or, arhitectura ortodoxa trebuie sa se afle într-o relatie permanenta de revizitare a trecutului, de experiment în orizontul traditiei, nu în absenta ei. Chiar din 1990 a fost o prima întâlnire la Venetia între arhitectii catolici si cei ortodocsi. Exista o oarecare descumpanire din partea arhitectilor celorlalte confesiuni crestine, pentru ca modernizarea nu este o solutie, ceva pare ca s-a pierdut.
Ecumenismul - revizitarea aceleiasi traditii pe care o împartasim cu totii
Solutia nu este sa facem biserici "în stil modern", ci sa folosim discursul arhitectural contemporan pentru revizitarea aceleiasi traditii pe care o împartasim cu totii. O posibila solutie este aceasta, pentru ca tot vorbim în termeni ecumenici: ce-ar fi daca ne-am opri cu referintele noastre, spre exemplu, pâna la prima schisma, pâna pe la anul 1000? Cu siguranta nici unul dintre noi nu ar trebui sa ne simtim inconfortabil, pentru ca vorbim despre o traditie comuna. Iata, pare-mi-se, un prim raspuns la întrebarea cum ar trebui sa facem anumite biserici. Apoi, arhitectii români care stiu sa construiasca astfel de biserici, ar trebui sa le faca astfel si pentru ca noi avem acest rol de pionierat. Papa Ioan Paul al II-lea a fost aici. Aici ar putea fi edificata prima Catedrala ecumenica, daca s-ar face vreodata : ne referim la Catedrala Patriarhala.
- Papa a venit si a pus, simbolic, chiar o piatra de temelie la aceasta Catedrala...
- Piatra a ramas în Piata Unirii si e plina de grafitti în momentul de fata... Dar exista o miza pe care nici înaltii prelati n-o înteleg. Eu am trait cu iluzia ca aceasta catedrala poate sa fie un moment de oportunitate, un excelent prilej de PR pentru Biserica Ortodoxa. Nu pot decât sa fiu dezamagit ca nu a fost asa. Ce fereastra de oportunitate irosita, în care noi am fi putut sa tragem discursul arhitectural ortodox spre o buna imagine internationala!... În 2003-2004, de câte ori am vorbit despre proiectul asta al Catedralei, toata lumea parea impresionata de ecumenicitatea lui. Ce alt interes mai au românii, în orizontul ecumenic? Avem de facut biserici în comunitati românesti în strainatate. Si noua ne emigreaza credinciosii. Or, nu discuta absolut nimeni ce înseamna strainatatea, ce tip de biserica aduci de acasa. Multi aduc binecunoscuta biserica de lemn maramureseana. Cine sa le spuna ca asta nu este o biserica ortodoxa, ca majoritatea bisericilor de lemn în stil maramuresean sunt, de fapt greco-catolice, s-au construit dupa ultima invazie a tatarilor, dupa 1700, când o parte din românii transilvaneni se unisera deja cu Roma?
- Oricum, cursurile dumneavoastra, cele pe care le conduceti în cadrul masterului, precum si cartile dvs. se adreseaza deopotriva si teologilor.
- Nadajduim cu totii ca da; ba chiar, spre nemultumirea conducerii scolii, avem serii unde sunt mai putini arhitecti decât teologi. Dar, vedeti, teologii care vin la noi sunt oamenii care sunt nemultumiti de calitatea învatamântului de la teologie, îsi dau seama ca exista o întârziere culturala acolo, pe care ei îsi doresc s-o recupereze. Îsi dau seama ca este de lucru si pentru teologi, daca s-ar fi mers pe acest tip de discurs contemporan. Si atunci, fiind nemultumiti de ceea ce se-ntâmpla la ei, cauta alte ferestre. Iata si roadele: teologul Marian Maricaru, bunaoara, cel care acum face un doctorat în Grecia si care a scris la master o teza interesanta pe tema aceasta, a simbolicii spatiului sacru. Scopul nostru este sa-i dezvatam atât pe arhitecti, cât si pe teologi, de stereotipurile de gândire proprii domeniului din care provin. Pe arhitecti sa-i dezvatam de a gândi în termeni maximalisti când cer de la o biserica sa fie la fel de `moderna" ca o banca, iar pe teologi sa-i dezvatam a gândi în termenii acestia marunti si parohiali, în sensul rau al cuvântului: provincial. Am devenit din provincia Bizantului, provincia Europei : cred unii. Or, nu-i adevarat. Exista la fel de multa traditie la noi ca si în orice alta parte, daca stim sa o speculam inteligent. Daca nu, ramânem minori, cum am mai fost si suntem înca. Daca gândesti deliberat la scara mica, locala, fara miza, asa iese si obiectul.
- Va invit sa dam si câteva exemple ale unor constructii care chiar respecta tot ce am discutat pâna acum!
- Sigur ca da. Iata, Biserica studentilor a lui Serban Sturza de la Timisoara, biserica din cartierul Fabric, de lânga Piata Badea Cârtan de la Timisoara a lui Ioan Andreescu si Vlad Gaivoronski, care sunt ambele gata. Biserica Eroilor, a lui Radu Mihailescu, tot din Timisoara. La Timisoara sunt foarte multe biserici de buna calitate.
Mesteri care asa stiau sa construiasca, indiferent de program
În general arhitectura este mult mai buna acolo decât în restul tarii. Exista lucrari de buna calitate în toata tara. La Cluj, între Catedrala ortodoxa si cea catolica am vazut ca s-a construit o biserica de foarte buna calitate si care are un iconostas, as îndrazni sa spun, absolut avangardist, pe care ma bucur sa îl vad de fiecare data.
- Putem identifica constructii de cult la fel de bine facute si în rândul altor confesiuni crestine?
- Se cuvine, desigur, sa vorbim si despre bisericile facute de protestanti si de catolici. Catolicii au facut biserici foarte importante. De exemplu, Catedrala de la Iasi. Greco-catolicii construiesc foarte mult. Dar Catedrala lor de la Cluj a ramas neterminata, pentru ca au vrut dintr-o data mult prea mult. Ar merita de discutat ce se întâmpla si în alte zone post-comuniste. În Bulgaria nu se contruieste arhitectura religioasa în ritmul si de dimensiunea fenomenului de la noi. Am fost foarte mirat, am avut studenti bulgari la master, care spuneau ca numai la noi este problema asta cu constructia de biserici. Interesant. De ce ei n-au fost prinsi de febra edificarii? Apoi, se stie mai putin ca si în România se construiesc moschei. A aparut o comunitate foarte importanta musulmana, fara a fi neaparat turca sau tatara, ca în Dobrogea. Apar si astfel de lacasuri de cult, la care nu suntem atenti.
- Am vazut în 2 Mai o biserica ortodoxa care are bine inserate splendide teme ale spatiului dobrogrean si poarta cu un firesc gratios influenta turceasca.
- Asta nu ar fi o noutate, pentru ca, daca mergeti în Constanta, o sa vedeti o biserica greceasca construita în aceeasi arhitectura în care s-a construit în secolul XIX în toata Constanta. Mai încoace, dupa Independenta, prin anii ’30, Ionescu Berechet a facut biserica Sfintii Constantin si Elena din Constanta care are o singura turla-clopotnita la intrare, o replica data marelui turn al geamiei din Constanta, din aceeasi piatra locala. Asa se faceau pe atunci. Erau mesteri care asa stiau sa construiasca, indiferent de program. Dobrogea este un foarte bun exemplu de convietuire.
- Stiu ca în cadrul cursurilor pe care le coordonati sunt studiate si aceste tipuri de arhitectura care apartin de alte spatii religioase...
- Asta este si scopul. Noi nu facem un master de arhitectura ortodoxa, nici macar de arhitectura crestina. Facem o discutie despre spatiul sacru care are si o dimensiune religioasa, dar asta se refera si la locuirea de urgenta, de calamitate, precum si la arhitectura memoriei.
- Ce ne facem cu inflatia aceasta de catedrale din toate oraselele?
- Catedrala este locul unde se afla cathedra, adica e sediul episcopului si avem un numar limitat de episcopii, totusi... Restul pot fi biserici de mari dimensiuni. Este adevarat ca, daca ne uitam în vechime, toate orasele mari aveau episcopi, care erau alesi de catre credinciosi. Daca este sa gasim câteva trasaturi generale, majoritatea obiectelor care s-au facut dupa ’89 sunt de mari dimensiuni. Mare înseamna un raport cu locul unde este amplasat. Daca este amplasat într-un context de blocuri, de pilda, biserica va trebui sa se ridice dintre ele. Eu sunt putin dezamagit pe parintele Paun de la Fetesti, care a facut o biserica a carei turla a micsorat-o pentru ca îsi terminase finantele si vroia sa o termine. Dar turla pe care o facusem era exact de înaltimea corpului bisericii. Si corpul bisericii era de marimea blocurilor din jur. Ideea era ca aceasta turla sa functioneze ca un semnal în interiorul comunitatii. Cu siguranta gasiti formulat argumentul proportionalitatii bisericilor urbane la Petre Antonescu în "Biserici Noui dupa Cutremur", studiul sau pentru Academia Româna, din 1942. El spunea ca localitatile au crescut în înaltime si sunt în expansiune; or, biserica trebuie sa-si pastreze locul de centru coagulant în comunitate, inclusiv sub forma prezentei fizice. Lacasele de cult, fie crestine, fie necrestine, au ocupat centrul orasului. Nu puse la periferie, nu pe gropi de gunoi, nu în pozitii care sa le discrediteze. Pe de alta parte, în Bucuresti, daca trebuie sa construim o catedrala patriarhala, ea ar trebui amplasata într-o pozitie centrala. Sunt doar câteva pozitii privilegiate care au mai ramas disponibile. Cea actuala, din dealul Spirii, nu e cea mai buna, dar nu este nici gresita. Este capatul unei axe de vest de intrare în oras, pentru cel care patrunde pâna în centrul orasului. Trebuie detasata pe verticala de Casa Poporului. Si am putea scapa de gardul celui mai mare edificiu din Bucuresti. Este pacat, din punctul de vedere al simbolicii Catedralei (care are nevoie de stabilitatea si perenitatea unui amplasament), ca se plimba prin oras dupa voia puternicilor zilei, de ieri si de azi si dupa umorile celorlalti decidenti.
- Dar nu putem nici exagera planuind o suprafata interioara cât cea a unui stadion de fotbal, dupa cum s-a preconizat cândva...
- Asta a fost cea mai odioasa dimensiune de care s-a vorbit. Nu, tema realista, cea de concurs din 2002, era 3.000 de locuri. Sunt aici niste probleme asupra carora nimeni nu a meditat cu seriozitate. Dupa numarul de credinciosi, apar probleme : unele aparent vulgare - carora va trebui sa le gasim însa o solutie arhitecturala: evacuari ca la stadioane, un numar incredibil de toalete; cum sar sigurantele în caz de incendiu si cum aruncam, eventual, apa pe fresca, daca va fi pictata si nu în mozaic? Un obiect de dimensiuni mai mari intra sub legislatia problemelor si dificultatilor obiectelor mari; or, nu exista în legislatia româneasca solutie tehnica pentru lacasul de cult crestin maxim, care e catedrala patriarhala. Noi nu discutam despre asta! Pastram discutia într-un registru minor, fara orizont: ca se strica zarzavatul, ca de ce are turla 70 sau 100 de metri etc...
- În anumite orase ale tarii în perioada interbelica s-au construit astfel de catedrale masive. Am putea demonta o alta prejudecata: faptul ca nu este neaparat specifica crestinismului românesc numai biserica `mica".
Memorialul Revolutiei - un soi de parazitare simbolica
- Pâna în secolul XIX, datorita preeminentei totale a spatiului rural si a spatiului de târg, ca orase nu prea am avut în vechiul regat, statistic vorbind a dominat bisericuta de sat, care nu are de ce sa fie mare. Nu înseamna nimic metafizic, înseamna ca nu au avut resurse si motivatie. Daca tot am vorbit de Suceava, fosta capitala a Moldovei, acolo sunt biserici de mari dimensiuni din perioada medievala. De fiecare data când resursele au permis s-au construit biserici mari. Apoi, bisericile din vestul Europei s-au înscris spatiului occidental. În spatiul occidental de azi bisericile sunt enorme, închipuiti-va cum erau la momentul constructiei! În secolul XX, când a aparut necesitatea unor obiecte pentru a aduce peste o mie de oameni într-un locas de cult, am avut si locasuri de cult de mari proportii, urbane.
- Ati vorbit în carti si despre alte categorii de spatii sacre, monumente si memoriale; în ce masura exista astazi la noi si respecta anumite principii?
- Exista deja un numar semnificativ de obiecte apartinând arhitecturii memoriei, care au fost construite dupa 1989. Sunt lucrari de calitate: cel de la Aiud facut de Anghel Marcu, un obiect minunat, o cruce enorma de beton tinuta pe umeri de un sir lung de fosti detinuti, un obiect simbolic de foarte buna calitate în buna traditie a acestor memoriale din perioada interbelica. La Sighet, facut de Radu Mihailescu, e acel loc de meditatie de excelenta calitate. Sigur ca are referinte anterioare. Semicalota subterana s-a mai facut si în perioada interbelica în Italia, bunaoara; zidul cu nume s-a facut la Vietnam si tot apare obsesiv, inclusiv la memorialul acesta din Piata Revolutiei. Si în Bucuresti se mai poate lucra. Vor aparea memoriale noi. Cel mai aproape de noi este viitorul Memorial al Holocaustului, care va aparea în curând într-o piata centrala din Bucuresti, lânga fosta cladire a Ministerului de Interne.
O alta problema ar fi în clipa în care memorialul se muta de pe locurile fostelor batalii catre spatiul public. Memorialul trebuie sa-si asume conditia obiectului de spatiu public, care este un obiect mai neutru, mai necontroversabil decât o biserica. Asa se întâmpla cu memorialele holocaustului, care s-au construit în ultima vreme - cu cel de la Berlin despre care va spuneam si care este pur si simplu un câmp urban de stele funerare, asupra caruia poate medita orice tip de credincios, indiferent de religie ori confesiune, pentru ca pe toti ne adumbreste tema mortii. Si ateii pot sa simta fiorul simbolisticii de acolo. Si asta de fapt este un repros implicit pe care-l aduc Memorialului Revolutiei din Piata Palatului. Obiectul înalt este de sectiune triunghiulara. Aflam ca aceasta este o referinta la Sfânta Treime; or, nu asa se construiesc referintele la Sfânta Treime. Aleea de lemn este în forma de cruce, dar noi nu calcam pe cruce - sau cel putin nu credinciosii! Vedeti ca este un soi de parazitare simbolica. Orice arhitectura religioasa contine aceasta dimensiune memoriala. Nu trebuie sa facem neaparat replici la memorialul din Vietnam. Arhitectura religioasa avea deja aceasta componenta. Sa facem, poate, niste lacasuri de cult care nu sunt ofensatoare pentru nici una dintre credintele celor care traverseaza acest spatiu, devreme ce deja ele au consacrat un anumit mod de memorizare? În viitorul apropiat vor mai aparea câteva astfel de memoriale, cel de la New York de la WTC: deja stim cum este proiectul. Nu are nici un fel de referinta religioasa explicita. Cu toate acestea, este un obiect profund simbolic. Tema mortii nu este captiva doar în interiorul discursului religios...
Dupa statisticile pe care le am eu, sunt peste 2.500 de biserici noi ortodoxe. Noi - însemnând deja consacrate, nu stiu câte mai sunt înca în constructie. Majoritatea coplesitoare o reprezinta lucrari de foarte slaba calitate arhitecturala. E raspunsul unei nevoi stringente de dupa 1989, si a fost o forma de community building. Într-un anumit fel, comunitatile s-au forjat prin acest gen de constructii.
Scopul nostru este sa-i dezvatam atât pe arhitecti, cât si pe teologi, de stereotipurile de gândire proprii domeniului din care provin. Pe arhitecti sa-i dezvatam de a gândi în termeni maximalisti când cer de la o biserica sa fie la fel de `moderna" ca o banca, iar pe teologi sa-i dezvatam a gândi în termenii acestia marunti si parohiali, în sensul rau al cuvântului: provincial. Am devenit din provincia Bizantului, provincia Europei : cred unii. Or, nu-i adevarat.
