J.D. Salinger a fost si a ramas in mare masura o enigma. Unul dintre cei mai populari autori americani a publicat neasteptat de putin, a lansat o carte ce a marcat mai multe generatii, a fost contestata si adulata in proportii egale (De veghe in lanul de secara a avut mereu fani ce mergeau pana la obsesie si critici acerbi), a fost un singuratic ce detesta orice forma de interactiune cu fanii si in cele din urma a renuntat la ceea ce putea deveni o cariera in plina lumina a reflectoarelor. Pret de decenii informatiile despre el au fost putine, rar intalnite in presa, circuland mai mult zvonurile si supozitiile, adesea aberante, decat datele certe. In loc sa se bucure de un succes editorial si critic greu de imaginat Salinger a ales solitudinea. Ceea ce nu i-a oprit pe fani.
Joanna Rakoff a avut o sansa unica, si acest volum de amintiri este povestea unui capitol din viata ei care ar parea fictional daca nu s-ar fi intamplat. In vreme ce multi sperau sa citeasca macar o povestire inedita, pentru a nu mai vorbi de o intalnire, fie si accidentala, cu Salinger, Joanna a lucrat in anii 90 chiar la agentia literara care il reprezenta la hermitul pe nume J.D. Salinger. Probabil ca nu si-ar fi imaginat atunci ca peste ani va fi la randul ei un autor de succes, cu titluri premiate, cronici entuziaste si articole publicate intr-o serie de publicatii de prestigiu, dar atunci se bucura pur si simplu sa fie in acest fel in apropiere de Salinger.
Scrisa cu umor, nerv narativ si flerul diaristului care stie sa fie interesant si sa nu isi plictiseasca cititorul, autoarea se intoarce in timp, intr-o vreme departe de social media, tumultul trepidant al informatiei de astazi si satul global in toata deplinatatea sa. O epoca a masinilor de scris, a tehnologiei ce ar parea bizara si primitiva in ochii noi generatii, a redactiilor in care inca se putea fuma, a entuziasmului pentru carte si a manierelor de moda veche. Este tanara, abia a implinit 23 de ani, si este un triumf sa lucrezi chiar la agentia literara care il reprezinta, printre altii, pe Salinger. Intr-un fel traiesti istorie literara, fara sa intuiesti poate ca peste ani va fi subiectul uneia dintre cartile tale de succes. Ai un apartament nu prea grozav si un iubit socialist. Iar ceea ce trebuie sa faci in fiecare zi este sa te ocupi de corespondenta pe care o primeste la agentie J.D. Salinger.
El nu o va citi niciodata. A castigat jocul, a luat marele premiu si a publicat o carte devenita un titlu clasic al literaturii americane (si nu numai) cu traduceri si reeditari numeroase, iar celelalte scrieri s-au bucurat si ele de succes in buna masura datorita povestii lui Holden Caulfield. Chiar daca in 1980 asasinul lui John Lennon avea la el un exemplar din De veghe in lanul de secara, pe care l-a citit pana la venirea politistilor. Intr-o maniera bizara acest detaliu nu s-a indreptat impotriva lui Salinger, asa cum s-ar fi intamplat poate cu un alt scriitor. Iar Joanna descopera, citind epistola dupa epistola, ca acest misterios autor este pentru unii nu doar scriitorul preferat, dar un soi de instanta morala, model si erou, prieten distant si profesor in ale scriiturii, destinatarul unor pagini uneori naive, din cand in cand direct stupide, alteori emotionante, sincere sau infantile. Si daca nu te-ar impresiona stilul te va surprinde cu siguranta volumul de corespondenta destinat lui Salinger, un autor care nu a mai aparut in public de decenii si despre care se zvoneste destul de des ca de fapt a murit de mult.
Numai ca pe masura ce citeste scrisoare dupa scrisoare, Joanna simte ca trebuie sa faca si ea ceva pentru cei care ar vrea sa vorbeasca pentru cateva minute cu autorul preferat. In locul unui raspuns standard, rece si plicticos, dictat de uzantele agentiei, ce s-ar intampla daca macar unor dintre ei le-ar raspunde? Si oare atunci cand incerci sa scrii asa cum ar face-o Salinger vei ajunge sa isi descoperi adevarata voce sau dimpotriva sa o inabusi si ucizi?
Joanna Rakoff, Anul meu cu Salinger, editura Trei, 2021