Filmul de animatie german “Coconut, micul dragon”, cu numele original “Der kleine Drache Kokosnuss” va fi lansata in cinematografele din Romania in versiune 3D dublata pe 15 mai 2015. Animatia, regizata de Nina Wels si Hubert Weiland, spune povestea unui dragon de foc mititel, pe nume Coconut, care are sarcina de a pazi iarba de foc care ii confera neamului sau un dar unic, acela de a sufla flacari.
Cum iarba a fost furata, Coconut pleaca in cautarea ei impreuna cu Oscar, dragonul mancacios, si Matilda, un porcusor tepos. Micul dragon ii invata pe cei mici cum sa fie curajosi, cum sa se poarte cu ceilalti ca sa convietuiasca in armonie cu cei din jurul lor.
Dublajul in limba romana a fost realizat de o echipa de actori profesionisti, pe care ii puteti vedea in actiune in Making Of-ul de mai jos. Cei care dau viata personajelor principale sunt: Adina Lucaciu (Coconut), Alina Teianu (Matilda), Ernest Fazekas (Oscar), Eugen Cristea (Bunicul Georgie), Maria Obretin (Adele) si Gabriel Costin (Marele Bo). Traducerea si regia artistica aparitine Alexandrei Radu, iar regia muzicala lui Gabriel Pindici.
Aprilie 2015
A.I.
editor artline.ro