2. Chiar si unii dintre apropiati nu stiau ca originalul si controversatul artist mergea adesea la o biserica romano-catolica din Manhattan. Ramanand adesea in spate pentru a nu fi recunoscut, Andy Warhol venea des sa se roage sau sa participe la slujbe, fara sa vorbeasca despre asta presei sau prietenilor. Mai mult, langa patul sau avea o carte de rugaciuni si un crucifix, iar din buzunar nu ii lipsea niciodata un rozariu. Cand unul dintre nepotii sai l-a anuntat ca vrea sa devina preot, Warhol i-a oferit fara comentarii banii necesari pentru anii de seminar.
3. Era implicat in numeroase activitati caritabile, dona sume consistente pentru diverse fundatii si organizatii de binefacere, iar celebrul artist, cunoscut ca un apropiat al vedetelor, putea fi vazut adesea in cantine sociale, servindu-i pe cei care veneau acolo. La fel, dupa cum isi aminteau putinii prieteni care stiau acest "secret" al lui Warhol, era o parte a vietii sale pe care o tinea departe de presa si publicitate, de cele 15 minute de faima, si despre care refuza sa discute public.
4. Muzeul Andy Warhol din Pittsburgh, Pennsylvania, SUA (orasul natal al maestrului Pop Art) este cel mai mare muzeu american dedicat unui singur artist. Ceea ce inseamna sapte etaje, 17 galerii, aproximativ 900 de picturi, peste 4000 de fotografii si 4350 de materiale video, 77 de sculpturi, peste o mie de lucrari de grafica si lista poate continua, colectia fiind un vis inaccesibil pentru orice colectionar al creatiilor lui Andy Warhol.
5. A fost producatorul primului album The Velvet Underground si a pictat si coperta discului.
6. Dupa ce a supravietuit ca prin minune unei tentative de asasinat in 1968, Warhol s-a decis ca toate detaliile pe care le considera semnificative in fiecare zi sa fie inregistrate. Si nu doar ce era important, dar chiar si maruntisurile, banalitatile, nimicurile. A inregistrat peste 3400 de casete cu astfel de informatii, un volum imens pentru o potentiala biografie, si mai multi asistenti le-au transcris minutios. Unele dintre ele aveau sa fie reproduse in 1987 in The Warhol Diaries, in parte jurnal, in parte volum de memorii, ce se termina cu doar putin inainte de moartea artistului. Pentru cele aproximativ 800 de pagini ale primei editii materialul a fost selectat din peste 20 000 de pagini, majoritatea ramase inedite.
7. Pasionat de cinematografia experimentala, avangardista, Warhol nu ezita sa isi socheze chiar si cei mai infocati admiratori. Primul sau lung metraj, Sleep, avea sase ore si era practic un film care il arata pe un prieten al artistului... dormind. Din cei noua temerari care au venit la premiera doi au plecat dupa mai putin de 60 de minute. Ceea ce nu l-a descurajat pe Warhol, care a realizat si alte pelicule precum Kiss, Eat, Horse, Suicide sau Closet, in total peste 60.
8. Parintii lui Warhol - Ondrej si Julia Varhola - proveneau dintr-un mic sat de pe teritoriul Slovaciei de astazi, si primul lor copil, nascut in tara natala, avea sa moara inainte ca cei doi sa se decida sa emigreze in Statele Unite. Vor avea trei fii, Andy (nascut in 1928) fiind cel mai mic. De altfel va avea o relatie foarte apropiata cu mama, mentor, sursa de inspiratie si multa vreme cel mai bun prieten si principalul sprijin. Julia Varhola va locui impreuna cu fiul ei pana in 1971, cu doar un an inainte de moarte.
9. Parea sa fie interesat de toate formele artistice, dar a fost cu siguranta o surpriza pentru cei care il cunosteau cand a lucrat ca producator de emisiuni de televiziune. In afara de arta, cartile publicate, filmele experimentale si multe, multe altele, Warhol s-a dovedit neasteptat de interesat si de bine pregatit si in acest domeniu, fiind producator executiv pentru Fashion, Andy Warhol's TV si Andy Warhol's Fifteen Minutes.
10. Prietenii stiau foarte bine ca artistul este ipohondru si ca se teme de medici si spitale mai mult decat de orice altceva pe lume. Presentiment sau coincidenta bizara, dar avea sa moara in februarie 1987 din cauza unor complicatii aparute dupa o operatie de rutina.
Foto: tate.org.uk, news.artnet.com, cnn.com, wikipedia.org