"Petrecere în linişte, bună-rânduială şi păzire în simţiri, înstrăinare de toată pricina şi mânia, scurtime în cuvinte, necunoştinţă de pomenirea de rău, simplitate cu dreaptă-socoteală." (Avva Isaac - Everghetinosul, vol. I-II)
In ultimele ore, un articol semnat de scriitorul Andrei Plesu, intitulat "Igiena credinţei ", a atras atentia cititorilor internauti asupra publicatiei Dilema, in esenta autorul sustinand ca se arata ingrijorat vizavi de "prestigiul" Bisericii Ortodoxe Romane, acuzand ziarul "Adevarul" ca, prin publicarea regulata a unor citate din invataturile unor duhovnici mari romani, nu ar urmari altceva decat satisfacerea poftei de "breaking news" a cititorilor si nevoia proprie de "rating".
Cu toate acestea, insa, ceea ce nu a reusit Adevarul (conform spuselor Dl. Adrian Plesu) se pare ca a reusit intr-o mai mare masura articolul "Dilemei". Astfel, daca pe "Adevarul" , comentariile negative la adresa duhovnicilor erau semnate doar in josul extrem al paginii, si doar de cititorii care se recunosc a fi in afara Bisericii, cel al D-lui Plesu, pe langa aprecierile domniei sale din cuprins, a dat "curaj" celeilalte parti, care se recunoste pe sine in Biserica, asa cum o face si autorul insusi.
Bine, poate sa nu intereseze pe nimeni, dar toata imaginea comentariilor aparute brusc pe Internet, si inca semnate de credinciosi si clerici, a ajuns sa arate imediat ca un scaun de judecata la adresa Parintilor nostri. De fapt, era si normal, odata ce randurile Dlui Andrei Plesu, admirate in cea mai mare parte de credinciosi, nu aveau nicio tinta exacta in adresare. Stai asa si te gandesti (bine, dupa ce citesti, si iar citesti... si iar citesti, doar doar oi prinde firul:
- O fi vrut sa ajute "Adevarul"? Se prea poate, l-a amintit de doua ori, pe o pagina care spera sa fie citita de multi. Atunci, totusi, de ce l-a criticat in public?
- O fi vrut sa ajute Biserica? Se prea poate, fiindca a amintit-o tot de doua ori. Atunci, totusi, de ce a criticat-o in public?
- O fi vrut sa sustina scrierile Parintilor nostri? Se prea poate, totusi, aminteste doua nume binecunoscute... Atunci de ce critica pasajele citate din ei, in public?
Maaare e "Dilema" asta... Prin "Igiena Credintei", "Dilema" chiar si-a respectat titulatura, asa cum "Adevarul" si-a respectat-o pe a sa (la urma urmei, nu a citat nimic fals). Problema este, ce facem noi, cei care citim? Noi cat ne respectam "titulatura" noastra? Nici nu apare bine articolul "incitant", si punem si noi umarul, incepand sa ne dezicem de toate valorile noastre? Dl. Plesu care considera cu tarie ca problema de igiena nu tine de dumnealui - fiindca face referire doar la altii, desi poate scrie astfel de randuri "religioase" (in care sa povesteasca pur si simplu ce mai citeste prin alte ziare, comentandu-le mai rau decat daca ar fi ramas ele necomentate) - mai are o scuza, dat fiind titlul publicatiei in care apare, noi nu avem niciuna pentru modul in care i ne alaturam, ispititi de "eruditia" dumnealui in raport, spre exemplu, cu cea a Pr. Cleopa, despre care brusc, conform unora dintre comentariile deja aparute, nu s-ar mai putea spune acelasi lucru.
Dornici sa fim cat mai manipulati de lumea laica, mereu incantati de ea - cand de "adevar", si cand de "dilema" - incepem sa ne manifestam la randul nostru, dintr-o data, confuz: sa nu mai insemne, oare, stiinta - cunoasterea castigata in atatia ani de pustie - eruditie? Sa nu mai insemne, oare, cunostintele despre lumea creata si despre Creatorul ei - castigate in urma unor studii indelungate, de zeci de ani de zile de retragere in manastire - "eruditie"? Atunci termenul devine cu atat mai indoielnic in lumea din afara, in care evaluarea se face doar dupa numarul claselor de scoala...
Si, uite asa, am ajuns sa ne invartim cu totii intr-o dilema grea:
- un ziar (Adevarul) cu tiraj extrem de mare, publica, pur si simplu, fara sa comenteze in vreun fel negativ, citate din duhovnicii nostri ortodocsi;
- o alta publicatie (Dilema) sare imediat impotriva, catalogand gestul ca pe o "bezmetica propaganda mediatica" si avertizeaza ca aparitia citatelor in cauza i-ar putea speria pe cei necredinciosi, ba chiar ca ar putea alimenta un "fundamentalism antireligios", afirmand despre cuvintele publicate ale duhovnicilor: "texte ca acelea de mai sus sînt străine de tot ce e mai adînc și mai specific creștinesc. S-ar zice că s-a invitat 'materialismul mistic', transcendența 'realistă'" - si invitand la "igienizare".
Oare care dintre cele doua pare sa tina partea Bisericii?
"Față de asemenea manifestări, Biserica ar trebui să se apere" - conchide cea de-a doua publicatie. Bine, bine, dar mai exact, prin eliminarea careia dintre ele sa ne "igienizam"? Caci, "Altfel, credința va deveni un amestec incert de telenovelă, film de groază, miraculism ieftin, superstiție, folclor, propagandă partinică, idolatrie, conformism ipocrit", continua Dl. Andrei Plesu, incercand sa demonstreze ca citatele in cauza - adica afirmatiile duhovnicilor respectivi - ar fi de fapt adevarata problema, amintindu-le pe rand si inoculandu-le in mintea celor care mai ramasesera cat de cat si ei, pe acolo, credinciosi, dar nu ca pe niste valori, ci ca pe niste deraieri in invataturile parintilor (dupa o apreciere asemanatoare cu cea a comentatorilor - cum s-ar zice: mai putin credinciosi - din subsolul articolului din Adevarul):
- "e bine ca băieții să se căsătorească la 15 ani cu fete de 13, ca să fie perfect curați la începutul vieții conjugale". [Unde oare sa fie exagerarea, odata ce parintele Cleopa facea referire la cazul in care oricum unii tineri incepeau sa aiba astfel de relatii, de la aceste varste, si fara sa fie cununati. Cununia prea devreme era problema, sau relatia? Ba, de fapt, odata ce deja au o relatie, de ce sa nu fie cununati?].
- "la nuntă să nu cînte lăutari" [De parca ar canta lautarii in biserica. Daca tot vrei ca la nunta ta sa-L ai prezent pe Hristos, atunci trebuie sa ai grija, normal, si pe ce versuri si indemnuri lautaresti vrei sa "dansezi". In conceptia parintelui, asa cum se si intampla de fapt, Hristos, ar trebui sa iti doresti sa fie prezent si la masa (agapa) de imediat de dupa nunta. Parintele te-a ajutat, cunoscand mai bine "Invitatul", cum sa Il primesti, iar daca tu nu iti doresti asta, si vrei sa bucuri alti "invitati", ramane la alegerea ta.]
- "se acceptă, la petrecere, maximum trei pahare de vin a cîte 32 de grame fiecare" [Cantitatea, pentru multi, poate parea oricum deja prea mare, mai ales ca multi sunt azi soferi. A nu confunda petrecerea, cu ameteala sau betia.]
- "cît despre sexul conjugal, el e îngăduit 'canonic' doar marțea și joia" [Iarasi, nimic nelalocul lui, odata ce aceasta nu inseamna nimic mai mult decat adevarata cinstire a zilelor de post (luni, miercuri si vineri) si a celor de sarbatoare (atunci cand se merge, in curatie, cu haina curata, la slujba Cinei cu Hristos) - pe care majoritatea credinciosilor oricum le respecta].
...si, mai ales, tinand sa mentioneze in mod expres ca, "in acești termeni, credința și corolarul ei (mîntuirea) nu sînt decît o chestie de „organizare“, o rapidă colecție de indicații rutiere…"
Sa luam aminte ce citim si, la urma urmei, sa avem grija in cine ajungem sa ne incredem. Avem parinti si duhovnici ERUDITI, care au rezolvat astfel de dileme pentru noi. Ei, prin sfaturile lor iubitoare, au daruit totul, ca sa ne fie noua adevaratii parinti. Iar daca astazi unele sfaturi ale lor ni se par prea "dure", atunci sa fim convinsi ca asta nu se intampla decat din cauza slabiciunilor noastre. Sa cinstim sfaturile lor, asa cum le cinsteam pe cele ale parintilor nostri cand eram la varsta prunciei - care astazi ne pot parea la fel de "exagerate", dar care, de atunci, ne-au tot ajutat sa... traim:
- sa inveti, ca sa nu ajungi pe drumuri [chiar daca nu toti cei fara scoala ajung sa cerseasca, ei si-au dorit cei mai bun pentru tine];
- sa nu bagi mana in priza, ca mori [chiar daca majoritatii nu-i pasa ca ar putea muri];
- sa nu te urci pe casa, ca sa nu cazi [chiar daca majoritatii nu-i pasa ca ar putea sa cada];
- sa-ti legi sireturile, ca sa nu te impiedici, chiar daca moda de azi demonstreaza ca nu toti care merg cu sireturile dezlegate si-ar mai pune problema impiedicatului)... etc etc
Da, poate ca sunt reguli care par astazi "exagerate", dar sunt reguli cinstite altadata si care ne arata acea masura "exagerata" a dragostei pe care parintii nostri au avut-o pentru noi, chiar si cu riscul ca, mai incolo, sa radem cu atat de multa usurinta de ei. Dar sa nu le reprosam parintilor nostri, ca n-ar sti ei, cum mai e sa fii copil in locul nostru. Sa nu sustinem ca regulile si valorile manastirii nu ne-ar privi pe noi, doar fiindca cinstim ceea ce VREM NOI sa cinstim. Sa nu ne mai mintim ca respectam o dieta, odata ce ne indopam cu tot ce putem, ci macar sa recunoastem asta, ca sa mai existe sanse sa ne si corectam.
Monahismul este pentru TOATA lumea*. Sa incetam sa rupem Biserica in zeci de parti, ca si cand fiecare om ar avea un alt Hristos. Toti suntem una si ne mantuim impreuna. Monahi, sunt si calugarii si... fratii, iar monahismul nu este doar calugarie, ci este o stare, o viata, o calitate, de monah. Sa incetam sa mai privim regulile monahale ca pe o exagerare, ci sa ne impropriem monahismul, cu frumusetile si valorile lui, in masura in care este posibil, odata cu sfintii pe care sustinem ca ii laudam si care il cinsteau, la randul lor, in ei. Lipsa noastra de ravna sa nu duca la judecata lor. Să ne dorim sa se "amestece" in viata noastra de familie, atata timp cat sustinem ca vrem sa avem garantia caii celei bune, si sa nu-i catalogam ca pe niste "nestiutori" in ale noastre: fiindca ei au dus si duc lupta CEA MAI MARE cu exact aceleasi slabiciuni cu care ne luptam si noi. Iar daca, de cealalata parte a parsivitatii noastre, am avea dintr-o data impresia ca ei ar fi perfecti fata de noi, nepacatuind, si ca nu ne-ar intelege si n-ar avea, de la Dumnezeu, sfaturile cele mai "potrivite" pentru viata noastra de familie, atunci sa ne amintim ca nu este normala pretentia noastra ca doctorul pe care il avem sa se imbolnaveasca la randul sau, pentru a sti cum sa ne vindece.
Sa revenim.. "Un un țăran de lîngă Botoșani, cu numai patru clase primare", dar un doct, in adevaratul sens al cuvantului, in regulile vietii si ale iubirii... La asemenea oameni, nimic altceva nu conta, decat salvarea noastra si a lor, prin trairea deplina a Iubirii. Aici se afla iesirea din dilema...
Autor: KSLCatalin / pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe
19-01-2017
imagine: Constantin Daradici, Calea spre mantuire
