Andreescu, Ion

Desi a trait doar 32 de ani, Ion Andreescu a lasat o opera care demonstreaza ca este un pictor de un exceptional talent. Creatia sa artistica se reduce la cateva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete si mai ales peisaje. Pictura sa are un caracter sobru, profund, grav si meditativ.

Interesat in egala masura de diferite genuri ale picturii, Andreescu creaza peisaje ("Margine de padure", "Pomi infloriti", "Stanci si mesteceni", "Camp", "Padure de fagi", "Mesteceni la marginea baltii", "Dupa ploaie", "Casa de ciurari", "Iarna la Barbizon", "Stancile de la Apremont", portrete ("Taranca cu broboada verde", "Taranca cu traista", "Broboada rosie", "Autoportret"), naturi statice "Coacaze", "Felii de pepene"). In "Stejarul" una din capodoperele sale, regasim intrega emotie, patosul retinut, temperatul plin de melancolie al artistului.

Fara ambitia de a realiza ierarhii valorice si cronologice, putem afirma ca e primul pictor roman cu adevarat modern, fiind in acelasi timp unul dintre punctele de referinta atunci cand vorbim despre traditia artei romanesti.

"Printre pictorii romani, cu siguranta nu exista personalitate mai atragatoare ca a lui Andreescu si destin mai plin de intelesuri ca al sau. El, de fapt, a orientat definitiv arta romneasca". Cuvintele acestea, apartinand lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de arta francezi care s-a ocupat cu pasiune si interes de arta romneasca, par a fi revelatoare pentru locul detinut de Andreescu in dezvoltarea artei romnesti moderne si, in egala masura, pentru modul cum a patruns marele pictor in circuitul valorilor europene.

Ion Andreescu s-a nascut in Bucuresti, fiind primul din cei sapte copii, dintre care 4 fete. Tatal sau era comerciant de bauturi. A facut cursul primar in pensionul lui Andreas Apostolatos, unde a invatat si limba franceza.

In 1863 s-a inscris la Gimnaziul "Ghe. Lazar", avand profesor de desen pe pictorul Petre Alexandrescu, iar in clasa a IV-a pe pictorul H. Trenk. La desen a luat premiul II in clasa I si premiul I cu cununa in clasa a V-a la colegiul "Sf.Sava", unde a avut la desen pe C.I.Stancescu.

In 1869 a renuntat la liceu si s-a inscris la Scoala nationala de belle-arte, condusa de Theodor Aman. Aici a urmat constiincios toate cursurile din programa, inclusiv pictura, desi pe atunci frecventa nu era strict obligatorie.

In 1870 a participat la concursurile elevilor scolii, obtinand mentiune la estetica, predata de C.I.Stancescu.

Intre timp situatia parintilor (impovarati cu atatia copii minori) s-a inrautatit. Acest fapt l-a pus pe ganduri. Ca sa-si asigure existenta, s-a hotarat sa intre in invatamant, pas de la care nu l-a abatut nici un obstacol.

S-a inscris ca membru in "Societatea pentru invatatura poporului roman"- sectia capitalei, impreuna cu profesorii sai.

In septembrie 1870, a inceput sa se prezinte la o serie de concursuri, tinute sub presedentia lui Th. Aman, pentru ocuparea de catedre vacante in Bucuresti si in tara (la Braila, Curtea de Arges, bucuros sa mearga si la Botosani), reusind al 2-lea pentru Bucuresti, admis pentru Arges, dar Consiliul general de instructiune gasea totdeauna motive sa numesaca pe altii, iar pe el il amana "la prima vacanta ce se va crea", ii recomanda "sa se prezinte la concurs" sau i se punea cererea "la dosar pana la momentul oportun".

In fata acestor procedee, Aman, inaintand ministerului protestele lui Andreescu, a cerut "concursurile sa nu mai fie drept forma, caci ar fi o descurajare pentru concurenti".

Datorita prestigiului lui Aman, i s-a dat lui Andreescu o suplinire la Scoala comerciala din Bucuresti, la 9 octombrie 1870, dar la 25 mai 1871 a fost "lasat liber". La 6 mai 1872, nazuinta lui s-a realizat. Era numit maiestru titular la catedra de desen si caligrafie de la Seminarul din Buzau, pe data de 1 septembrie 1872. A incheiat cu succes anul scolar , prezentandu-se iarasi la concursurile din iunie si obtinand medalia de bronz tot la estetica. In septembrie 1872, s-a prezentat la catedra la seminar. Gaseste lipsa materialului didactic, multa nepregatire la elevi, noteaza cu strictete absentele elevilor externi. Lectiile sale au un caracter elementar si activ: deprinde pe elevi "sa copieze cu mana libera orice desen", foloseste tabla, corecteaza temele printre banci, iar la finele anului scolar s-a constatat "exactitatea cu care mai totdeauna elevii din toate clasele copiaza un model".

In 1873 se transfera la gimnaziul comunal, apoi, in 1875, la Scoala de meserii din aceeasi localitate. La sfirsitul anului 1878 pleaca la Paris, frecventind cursurile Academiei libere Julian si pictand, verile, la Barbizon (unde se intalneste cu Nicolae Grigorescu), in alte asezari rurale.

 O biografie ingrata, scurta, desfasurata sub semnul unei conditii modeste si al bolii, caracterizata mai degraba prin absenta evenimentelor, printr-o descoperire tarzie a necesitatii exprimarii artistice, a vocatiei, in sensul profund al cuvintului, dubleaza o opera nu numai importanta ca extensie, dar definitiva, matura, constituita fara ezitari.

Profesor de desen intr-un oras provincial, linistit pina dincolo de banalitate, Andreescu se dedica picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioara nu parea s-o anunte.

Pictura apare la tanarul solitar, inclinat spre meditatie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumata superior si fara veleitatile publicitatii. Caracterul de introspectie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele intregii sale arte, dealtfel, ca sentiment, atitudine si calitate.

Contactul cu arta romaneasca a timpului nu i-a lipsit, dar importanta unei confruntari cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse in prim-plan de arta europeana a epocii, nu trebuie neglijata. Desi de la inceput lucrarile pictorului roman au decizia si consistenta operei autentice, il gasim, in ultimii ani ai sederii in Franta, clarificat, stapina pe mijloace, construind spatiile cu subtilitatea cromatica pe care o da doar desavirsita dezinvoltura tehnica.

Imagini : "Iarna la Barbizon" ; "Poteca in padure"