Senzaţie fac însă bolurile de sticlă cu capac care se înşurubează, cu un chip de lapon desenat pe ele. Toată protipendada Craiovei va trece pragul magazinului domnului Fortunescu. Şi copilaşii din satele dimprejurul Craiovei, îmbrăcaţi în port popular, îi vor vizita prăvălioara, căci fiecare negustor al urbei va fi colindat la ceas de sărbătoare, aşa că toată lumea îşi va aranja micile magazine.
Vitrinele au fost deja împodobite. Lădiţele cu rodii, ananas, mandarine şi-au ocupat şi ele locul, la intrare. Şi la Lescovar sau Englezu’ vor poposi clienţi de seamă. O imagine desprinsă din basme se înfăţişa trecătorului pe străzile Craiovei de altădată. Copiii cu stea cu îngeri, confecţionată cu drag în lunile din urmă, colindau pe la casele oamenilor şi adunau în desaga luată de acasă câte şi mai câte. Sunt obiceiuri vechi care s-au pierdut în timp, căci Crăciunul era cu totul altul pe vremuri, când el, trecătorul de astăzi, era un copil. Amintiri din trecut Era pe vremea când se mergea la colindat cu icoana. „Îmi aduc aminte şiruri de copii care dis-de-dimineaţă te sculau cu «Crăciunul» şi la Anul Nou cu «Sorcova». Bătrânele ne povesteau că pe timpul lor mulţi tineri se îmbrăcau în Irozi mascaţi, spre a pătrunde prin case să surprindă diferitele frumuseţi în neglijeul casnic, în mediul lor zilnic, pe care le admirau de departe! Chiar Revelionul tinde să dispară! Nu cred să fi fost mai înainte casă, cât de modestă, să nu fi sărbătorit începerea Anului Nou şi îngroparea celui vechi sub forma unei hârtii ce purta data anului trecut şi care se ardea în chiote de bucurie. Pretenţiile au crescut şi nu mai poate sărbători oricine Revelionul. Cercul cunoştinţelor s-a întins, cel al familiei împrăştiate prin uşurinţa deplasărilor, mutărilor s-a restrâns, aşa că de multe ori intri în Anul Nou singur sau invitat la o petrecere prea solemnă ce nu mai are nimic din caracterul patriarhal al Revelioanelor de altădată! Cu învăţământul de azi, mai ştiinţific, superstiţiile au dispărut mai toate. Aveau însă unele din ele poezia lor... La Bobotează nu era fată la vârsta măritişului care să nu fi oprit un fir de busuioc din mănunchiul cu care boteza popa ziua aceea toate casele din eparhia lui, să nu-l fi pus sub pernă cu o oglindă, un pieptene şi, după ce îşi spăla faţa cu apă de la izvor, să nu fi căutat să adoarmă cu speranţa să vadă în vis chipul aceluia ce îi era ursit să-i fie tovarăş iubit şi aşteptat“, spune Olga Gigurtu în „Amintiri şi icoane din trecut“. Timpul trece, amintirile rămân, dar şi regretul pierderii unor tradiţii frumoase, căci, „din actorii de ieri, devenim spectatorii de azi. Piesa e aceeaşi, dar interpretarea, scena, decorurile sunt altele. Privim clătinând din cap până ce cade cortina şi totul se sfârşeşte“, conchide în asementimentul trecătorului nostru Olga Gigurtu în „Amintiri şi icoane din trecut“, în finalul capitolului „Câte au dispărut de când mi-aduc aminte“. Şi totuşi, mirajul Sărbătorilor există, chiar dacă unele lucruri s-au schimbat. Astăzi, cel mai frumos brad tot pe scena teatrului se află, numai că personajul Moşului e jucat de alt actor, Virgil Bădescu. Şi parcul şi-a păstrat frumuseţea. Plimbările cu sania trasă de caii împodobiţi cu panglici şi zeci de clopoţei are acelaşi farmec, purtându-şi călătorii pe tărâmuri de poveste, care amintesc de basmele lui Anderson. Dacă adulţii preferau la zi de sărbătoare să străbată aleile parcului, micuţii, dar şi adolescenţii alegeau alt loc pentru petrecerea timpului liber - patinoarul amenajat la peluza vechiului stadion. Acolo, un personaj al vremii, cunoscutul caricaturist Jim (Gică I. Mihăileanu), dădea lecţii de patinaj în timpul său liber. Domnişoarele nu erau pierdute din ochi, căci Jim avea faimă de mare curtezan. Sărbătoarea Crăciunului aducea bucurie şi înţelegere în casele oamenilor, asemenea Crăciunului secolului XXI.
