Alonso Cueto este unul dintre cei mai importanti scriitori peruani contemporani. S-a nascut la Lima pe 30 aprilie 1954 si a copilarit in Paris si Washington. A absolvit in 1977 Facultatea de Litere din cadrul Universitatii Catolice din Peru cu o teza despre opera lui Emilio Adolfo Westphalen. In acelasi an pleaca la Madrid cu o bursa de cercetare de la Institutul de Cultura Hispanica, iar in 1979 urmeaza masteratul la University of Texas, Austin, unde obtine ulterior si doctoratul.
Alonso Cueto este un scriitor prolific, opera sa insumeaza 8 romane, 5 carti de povestiri scurte, o piesa de teatru si doua carti de eseuri. A debutat literar in 1983 cu volumul de povestiri La batalla del pasado (Batalia trecutului), care a fost foarte bine primit de critici si de cititori. Aceasta a fost, de asemenea, desemnata una dintre cele mai importante carti din literatura peruviana moderna.
Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara: El tigre blanco (Tigrul alb, 1985), El vuelo de la ceniza (Zborul cenusii, 1995), Ora albastra (La hora azul, 2005), La venganza del silencio (Razbunarea tacerii, 2010). Pentru opera sa i s-au decernat importante distinctii literare, intre care: premiul peruan Wiracocha, premiul german Anna Seghers, premiul spaniol Herralde. In 1985 Alonso Cueto s-a casatorit cu Kristin Keenan Atwood cu care are doi fii, Daniel (1986) si Esteban (1991). In prezent traiesc in Lima, Peru.
Iulie 2014
A.I.
editor artline.ro