Cineastul e de acord si continua: e si sfarsitul unui doliu, al unei perioade de incertitudini si framantari. Filmul e unul dintre cele mai frumoase ode aduse feminitatii si maternitatii - in maniera lui Almodovar, bineinteles - intr-un scenariu perfect care amesteca incesturi, crime, disparitii, fantome, cancer cu o vitalitate extraordinara si cu o legatura intima si cu pamantul-muma, si cu muma. Si cu multe personaje, mai ales feminine. Cele principale au si fost premiate "in bloc" la Cannes, decizie discutata pentru ca nu poti pune pe acelasi plan o Carmen Maura sau o Penelope Cruz cu o debutanta. In filmul lui Almodovar, barbatii duc tava de la pat pana la groapa. Ei sunt cei care copuleaza, insala si platesc cu viata. Nu servesc decat ca sa le ridice femeilor cota. Prea ii judeca cineastul la gramada, dar e o judecata pe care femeile o pot agrea.
Almodovar o relanseaza in acest film pe Penelope Cruz, pe care o imbraca si o face sa semene cu Sophia Loren, gasind in ea filonul feminitatii materne si generoase. Penelope Cruz e fara cusur in rolul mamei care acopera crima comisa de propria fiica ce a pedepsit lubricitatea tatalui adoptiv, retraindu-si propria trauma de a fi fost abuzata de tatal ei. Reaparitia mamei pe care toata lumea o credea moarta, dar care se dovedeste pana la final cat se poate de vie, dupa cum se dovedeste ca-si ucisese sotul infidel, desavarseste tabloul unei feminitati monstruoase si marete care se transmite ereditar, ca o cruce de dus, dar care ii da femeii masura fortei.
Dincolo de poveste insa, "Volver" e un film extrem de viu si de uman, jucat pe toate degetele de niste actrite extraordinare. ... Iar Cristina Nichitus se intoarce degeaba "Si totul era nimic...", noul film al Cristinei Nichitus dupa "Liliacul infloreste a doua oara" (1988), este un film aproape ininteligibil. Nu auzi bine replicile pentru ca s-a lucrat cu postsincron si vocile actorilor suna ca la un film de desene animate dublat in romaneste, punand replici si peste guri care stau inchise, si din off, si replici care se suprapun pana la glagorie. In al doilea rand, nu intelegi si pentru ca scenariul este varza, personajele sunt multe, apar toate o data - au, n-au treaba -, iar povestea e si incalcita in sine, si incalcit spusa. In linii foarte largi, ar fi vorba de Romania de azi, cu spoiala ei de religiozitate din care lipseste sentimentul religios, cu dorinta de imbogatire si cu cei umili si buni care platesc pentru greselile celorlalti.
Ar putea fi o comedie, dar nu e, iar daca s-ar fi intentionat o satira, nu s-a reusit decat un film dezolant si supraincarcat in care arabul Abdulah (Ovidiu Lipan Tandarica) se converteste la crestinism (devine un geniu, picteaza icoane noaptea), dar isi ia numele de Adrian Tatademata si devine si mare manelist, in timp ce are nu se stie ce fel de relatie cu doua femei care alcatuiesc un soi de tandem Inger si demon (Catalina Mustata si Anca Sigartau), in vreme ce o alta tanara moare de cancer dupa ce a facut (dar nu e sigur) prostitutie in Spania. Stilistic vorbind, pe langa plutiri ale aparatului pe deasupra copacilor si porumbei zburand cu incetinitorul (care cred ca au legatura cu Dumnezeu), am mai observat filmari in alb-negru si din mana pentru flash-back-uri, dar si sanii Catalinei Mustata (element legat poate de cte-ul manelist, ironizat de cineasta). Sa nu uit citatele-cheie: "Nimic nu este adevarat, totul este posibil", respectiv "Am avut totul in viata, si totul era nimic" (Alexandru Macedon). Filmul a fost realizat cu bani publici.Un articol de Iulia Blaga
